România, prinsă între elefanți

PROLOG

„- Și rușii, spuse principesa Consuela Caracciolo, sunt oameni binecuvântați. Alaltăieri, în Via Toledo, mașina lui Vîșinski a călcat un pechinez al bătrânei ducese d’Amalfi. Vîșinski a coborât din mașină, l-a ridicat el însuși pe sărmanul pechinez și, după ce și-a exprimat profunda sa durere în fața ducesei, a rugat-o să-i permită s-o însoțească cu mașina până la palatul Amalfi.

– Mulțumesc, prefer să mă întorc acasă pe jos, i-a răspuns cu mândrie bătrâna ducesă, aruncând o privire plină de dispreț către stegulețul roșu, cu semnele secerei și ciocanului, prins pe capotă. Vîșinski s-a înclinat în tăcere, s-a urcat în mașină și s-a îndepărtat în viteză. Abia atunci și-a dat seama sărmana ducesă că pechinezul ei mort rămăsese în mașina lui Vîșinski. Ziua următoare, Vîșinski i-a trimis în dar un butoiaș de marmeladă. Ducesa a gustat-o și, cu un strigăt de groază, a căzut la pământ, leșinată – marmelada aceea avea un gust de câine mort. Am gustat-o și eu, vă asigur că avea gust de marmeladă de câine.
– Rușii, când sunt bine educați, sunt în stare de orice, spuse Maria Teresa Orilia.”[1]

Mi se pare mie, ori dinspre Est vine un miros greu, de marmeladă ?

SCENA 1

Vladimir Vladimirovici Putin și Xi Jinping își zâmbesc protocolar, la capătul unei întâlniri fructuoase. Cei doi au bătut palma într-un moment de maximă încordare internațională și destui și-au pierdut liniștea la auzul veștii. Căci, în declarația comună, ei au cerut NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia Pacific și au criticat pactul de securitate trilateral de la Aukus dintre SUA, Marea Britanie și Australia. Documentul cu pricina este clar și categoric: „Părțile se opun extinderii NATO, solicită Alianței Nord-Atlantice să renunțe la abordările ideologizate ale războiului rece, să respecte suveranitatea, securitatea și interesele altor țări, diversitatea modelelor lor de civilizație și cultural-istorice și să trateze dezvoltarea pașnică a altor state în mod obiectiv și echitabil”. Mai mult, Rusia și China au semnat o serie de acorduri comerciale și energetice, inclusiv un nou contract pentru ca prima să furnizeze 10 miliarde de metri cubi de gaz suplimentar celei de-a doua în fiecare an[2]. Dacă despre vecinul de la Răsărit știm ce înseamnă în politica lumii, despre China este pilduitoare mărturisirea făcută de Shimon Peres la 30 septembrie 2016 (cu trei săptămâni înainte de a se stinge din viață), într-un interviu-eveniment[3]. Ei bine, ex-președintele Israelului observa că „China are o cultură veche de 4 000 de ani, o cultură foarte bogată, lipsită de ideea unui rai de aur. Însă a doua Chină, cea nouă, s-a născut cu 39 de ani în urmă și a fost una dintre cele mai sărace țări de pe planetă. Chinezii nu au obținut bani de la America și nu au obținut bani de la Rusia. Au avut un lider care a fost, pe de o parte, filozof și, pe de altă parte, un tip brutal. În cei 39 de ani de la Deng încoace, China a devenit aproape egala Americii. (…)

Hai să îți spun o poveste pe care o știu de la Kissinger. Cred că a scris-o de altfel undeva. Era cea de-a 70 aniversare a zilei de naștere a lui Stalin și rușii au insistat ca Mao Zedong să participe. Mao nu voia. Îi displăcea să zboare și nu îi plăceau rușii. Însă presiunea era imensă: «Suntem frați, suntem comuniști», și așa mai departe. În final, Biroul Politic din China a decis că vor merge. Lui Mao nu îi plăcea să zboare, așa că au luat trenul. Era iarnă, așa că i-au trebuit 16 zile să călătorească de la Beijing la Moscova.

Înainte de a merge, Biroul Politic s-a întrunit pentru a decide «Ce cadou să îi ducem lui Stalin?» Ei bine, China are aur, hai să îi oferim o colecție de aur. Chinezii au jad alb, care este chiar mai scump decât aurul. Așa că poate o colecție de jad alb. Atunci Mao Zedong a spus: «Regret, suntem cumva o colonie? Le plătim tribut rușilor?» Și apoi unul dintre membrii Biroului Politic a sugerat o colecție de legume chinezești.

Bietul Mao sosește la Moscova, bolnav după lunga călătorie cu trenul iarna. Rușii îl cazează într-un loc mic și nu îi acordă nicio atenție. Și apoi l-au informat pe Stalin despre cadou, și acesta spune: «Oh, Mao vrea să mă otrăvească. Ia-l de aici !». Iar Mao Zedong s-a simțit teribil de jignit. Așa că spune «Am terminat-o cu rușii». I-a spus povestea aceasta lui Kissinger. Iar apoi rușii au realizat brusc ce au făcut. Așa că au trimis un băiat drăguț, numit Kosîghin, să îi ceară scuze lui Mao. Chinezii l-au cazat într-un cort, plin de țânțari.

Chinezii au avut deja trei revoluții. Rusia nu. Mao Zedong a instaurat ordinea și a evacuat străinii. A unit China cu forța. Apoi a devenit împărat și și-a pierdut mințile. Revoluția culturală a fost o pierdere a minților. Nu putea dormi noaptea. Lua câte un tren în plină noapte oriunde avea chef și trebuiau să oprească toate trenurile din China. Mao organiza petreceri cu tinerele secretare din birou și le îmbolnăvea de sifilis. Țara era pradă haosului.

Apoi Mao a murit și a apărut un chinez scund pe nume Deng, care a spus: «Domnilor, revoluția s-a terminat. Hai să trecem la treabă. Păstrați-vă sloganurile, simbolurile, nu contează. Dar vom intra într-o economie de piață»” Și au schimbat China.

Economia de piață înseamnă că nu poți fi singur. Trebuie să te comporți ca restul lumii, ca o afacere globală. Indienii au fost mai buni decât chinezii la început, din simplul motiv că indienii vorbesc engleza. Așa că au putut să intre în companii globale imediat, însă la bază, în domeniul serviciilor. Ei îți vindeau bilete de avion. Dat fiind că China nu vorbește engleza, chinezii au trebuit să învețe să fabrice obiecte. Însă acest lucru a mers încet.

Apoi a avut loc a treia revoluție chineză, adică industria construită pe baza științei. Și ei chiar că fac uz de știință, din toate puterile. Deci, asta este a treia revoluție.

Apoi a avut loc a patra revoluție. Deoarece miliardarii devin corupți. Și cine sunt aceștia? Fiii elitei, care a avut posibilitatea să își trimită copiii să studieze în America. Așa că au decis să organizeze o luptă împotriva corupției. Și apoi au învățat și toți încă învață că lumea este împărțită de fapt în două blocuri: Pacificul și Atlanticul. Atlanticul este vechiul imperiu. Pacificul este nou și mare. Și au început să creeze instituții orientale.

Am fost printre primii care am vizitat China. Și chinezii știau din biografia mea că eram absolvent al unei școli agricole. Așa că ministrul de externe a zis: «Aruncă o privire asupra agriculturii chinezești». N-am putut crede ce-am văzut. Era atât de primitivă! Atât de înapoiată. Am spus: «Ce faceți?»

Le-am recomandat să începem cu semințele: o sămânță de grâu israeliană îți dă o producție de trei ori mai mare decât una chinezească. Apoi au făcut același lucru cu laptele. Și suntem astăzi cei mai buni prieteni ai Chinei.

Din acest motiv, când vizitez China, chinezii încă îmi cer sfatul. Am avut o discuție de trei ore cu Xi și i-am spus: «Uită-te ce vi se întâmplă. Țara voastră este astăzi, din punct de vedere economic, aproape ca America. Și mirosiți a putere, de asemenea. Dar ascultă-mă: trebuie să vă decideți dacă sunteți o putere care dă sau una care ia. Cea mai mare greșeală ar fi să faceți uz de putere pentru a lua. Cel mai înțelept lucru este să dați».”

Și de atunci, China tot dă, iar SUA cunosc din plin efectele dărniciei molohului de la Beijing…

SCENA 2

Același Vladimir Vladimirovici Putin (mai sigur pe el ca niciodată) stă față în față cu Emmanuel Macron (îl simt tare stânjenit). Între ei, o masă lungă de vreo zece metri, încărcată ostentativ cu fel de fel de bunătăți culinare. Deh, opulența slavă… În toiul crizei ucrainene, francezul s-a înfățișat smerit la poarta Țarului pentru a-i cere niscaiva firimituri, după ce omologul său chinez încheiase cu gazda o înțelegere cu efect pe termen lung, în stare să schimbe centrele de putere mondială. Urmașul lui Alexandru I (învingătorul împăratului Napoleon) își cercetează cu nedisimulată superioritate musafirul măcinat de gânduri hegemonice în Europa. Îl are în buzunar și sigur l-a citit pe inevitabilul Shimon Peres, care ne deslușește încă o dată: „Știi care este diferența dintre Franța și America? În America, dacă mă urc în mașină cu prietenul meu, îmi va spune câți copii are și la ce psihiatru se duce. Deci, suntem prieteni. Dar prietenia nu rezistă niciodată. Trebuie să menții în mod constant relația. În Franța, lucrurile stau invers.”[4] Putin îl ascultă șiret și insistă ca guvernul de la Kiev să fie obligat să pună în aplicare acordurile de la Minsk. Și, ca să fie mai explicit, citează teatral dintr-o melodie obscenă: „Fie că-ți place, fie că nu, trebuie să înduri, frumoasa mea!” Macron înghite în sec, e la mâna pravoslavnicului cu aere incontestabile de lider planetar. Iar de când fostul cancelar Gerhard Schröder a fost numit (mutare genială, s-o recunoaștem!) în consiliul de supraveghere al gigantului Gazprom (dar și președintele consiliului de supraveghere al companiei energetice de stat Rosneft, și președintele comitetului acționarilor de la Nord Stream AG, și președintele board-ului de directori al Nord Stream 2 AG), lucrurile se văd altcumva de la Paris. Deloc optimist… Altminteri, răuvoitorii n-au insinuat degeaba că Germania a devenit „pompa de benzină” a Rusiei… În definitiv, să mobilizezi 140 000 de soldați, cu tehnica aferentă, timp de atâtea săptămâni, costă al naibii și cineva e musai să suporte cheltuiala…

 SCENA 3

La București, ministrul de Externe Bogdan Aurescu își exersează limba slugarnică: „Anunţul important al preşedintelui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară NATO în România pe Flancul Estic e rezultatul notabil al eforturilor constante ale Preşedintelui Klaus lohannis”. Ceilalți oficiali sunt la fel de excitați la auzul știrii că americanii ne trimit vreo două mii de soldați, care se vor adăuga altor patru sute de alte naționalități. Alde Rambo vor fi dislocați din Germania, unde își achitau integral costurile de staționare. În colonia de la gurile Dunării, nimeni nu-i întreabă pe guvernanți cine va achita nota de plată pentru trupele de pace ale NATO. Momâia de la Cotroceni și-a bombat dintr-o dată pieptul și promite sancțiuni împotriva Maicii Rusia, neobservând că, aidoma sovieticilor de altădată, partenerul nostru strategic a năvălit în România tot pe blindate, sigur, mai sofisticate, mai moderne. Nicio diferență, așadar, între ocupantul de ieri și cel de azi… Aplauze și flori, ovații și atunci și acum din partea norodului ocupat… De, veselu‘ și ospitalierul popor român cu capitala la Deveselu… Să n-audă el avertismentul putinic adresat Europei: „Rusia este o superputere militară și nucleară. Nu va fi niciun învingător și veți fi atrași în acest conflict împotriva voinței proprii” ? Mda, „este mult mai greu să pierzi un război decât să-l câștigi. Toată lumea este în stare să câștige un război, nu toți sunt capabili să-l piardă.”[5] Ehe, și câte războaie am pierdut noi… Chiar, de ce trebuie să ne băgăm în răzbelul elefanților, ce obținem?

EPILOG:

„Să vezi cum mor oameni este una, să vezi cum se omoară oameni este altceva. Atunci parcă ești parte din cel care omoară, chiar tu ești unul dintre cei care ucid. Ostenisem, nu mai puteam. Vederea unui cadavru mă făcea să vomit, nu numai din greață, de oroare, ci de mânie, de ură. Începusem să urăsc cadavrele! Când se termină mila începe ura. Să urăști cadavrele! Ca să înțelegi abisul de disperare în care poate cădea un om, trebuie să înțelegi ce înseamnă să urăști cadavrele.

În cei patru ani de război nu trăsesem niciodată: nici într-un om viu, nici asupra unui om mort. Rămăsesem creștin. Să rămâi creștin, în acei ani, însemna să fii un trădător, pentru că nenorocitul acela de război jegos nu era un război împotriva oamenilor, ci împotriva lui Hristos. De patru ani vedeam cum oameni înarmați umblau să-l caute pe Hristos cum ar căuta un vânat. În Polonia, în Serbia, în Ucraina, în România, în Italia, în toată Europa, de patru ani de zile vedeam cete de oameni palizi scotocind prin case, prin hățișuri, prin păduri, prin munți, prin văi, ca să-l atace pe Hristos, ca să-l ucidă ca pe un câine turbat. Dar eu rămăsesem creștin.”[6]

Oameni buni, rugați-vă la Cel de Sus să nu se repete istoria și să rămânem buni creștini !

[1] Curzio Malaparte, Pielea

[2] Gazprom a anunțat deja încheierea contractului pe treizeci de ani de livrare a gazului din estul îndepărtat al Rusiei către corporația energetică de stat chineză CNPC.

[3] Interviul a fost acordat jurnalistului David Samuels.

[4] În același interviu.

[5] Curzio Malaparte, Pielea

[6] Curzio Malaparte, Pielea