Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

S-a format oficial Coaliția multinațională condusă de SUA care se află în Război cu Federația Rusă

Pe site-ul CNN din 26 aprilie 2022, a fost publicat comentariul Austinʼs assertion that US wants to „weaken” Russia underlines Biden strategy shift (Afirmația lui Austin că SUA vor să „slăbească” Rusia subliniază schimbarea strategiei lui Biden).

Austin, din titlu, e Lloyd Austin, secretarul de stat al Apărării.
Afirmația despre care vorbește comentariul a fost făcută de demnitarul american luni, 25 aprilie 2022, după călătoria la Kiev, ziariștilor americani:

„Vrem să vedem Rusia slăbită în așa măsură încît să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut prin invadarea Ucrainei.”

Cei de la CNN l-au întrebat și pe purtătorul de cuvînt al Consiliului de Securitate și acesta a răspuns că afirmația lui Austin e în concordanță cu strategia administrației SUA față de Războiul din Ucraina:

„Îi înarmăm pe ucraineni cu arme și echipamente și folosim sancțiuni pentru a submina puterea economică și militară a Rusiei”.

Ce înseamnă asta din punctul de vedere al realităților?
Înseamnă că America, aflată în fruntea unei coaliții multinaționale, alcătuite din 40 de state, se află în război cu Federația Rusă. Pînă acum, mulți dintre cei care nu credeau în desfășurarea celui de-al Treilea Război Mondial se mai iluzionau că America a dat miliarde de dolari Ucrainei, a făcut lanțuri de transport de armament spre Ucraina, făcînd presiuni asupra statelor membre NATO să se grăbească să trimită armament, a condus operațiunea de scufundare a crucișătorului Moskva, cu singurul scop de a apăra o țară mică de agresiunea unei țări mai mari. Indiscutabil, în plan mediatic, așa apare tot ce fac America și țările membre NATO pentru Ucraina. În realitate, pomparea în Ucraina a miliarde de dolari, trimiterea pe bandă rulantă de armament, antrenarea ucrainenilor în SUA și în țări membre NATO, prezența pe teren a specialiștilor americani și occidentali atît în informații și contrainformații militare, cît și în mînuirea armamentului modern, reprezintă o campanie militară menită nu atît a apăra independența și integritatea Ucrainei, cît mai ales a îngenunchea Rusia.

La fel și cu sancțiunile economice.
Valurile de sancțiuni administrate Rusiei nu sînt pedepsiri ale unei țări agresoare, care a încălcat dreptul internațional, ci lovituri militare gîndite să submineze puterea economică și militară a Rusiei.

Propaganda de război a Ucrainei, dirijată abil de SUA și avînd la dispoziție marile trusturi de presă americane și occidentale, n-are drept scop principal crearea simpatiei față de ucraineni, ci întreținerea antipatiei față de ruși.

E limpede oricărui om normal că a interzice participarea sportivilor ruși la competițiile internaționale nu contribuie cu nimic la stoparea agresiunii. Ea contribuie însă la slăbirea Rusiei prin crearea și întreținerea în Occident a unei rusofobii care depășește chiar și germanofobia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe vremea Războiului rece conflictul dintre cele două lumi – cea Occidentală, condusă de America și cea comunistă, condusă de Uniunea Sovietică – s-a concretizat în ceea ce s-au numit războaie locale. Pe teritoriul unei țări precum Vietnamul sau Angola, cele două Blocuri militare se confruntau sprijinind fiecare una dintre părțile în luptă. Dar niciodată în timpul Războiului Rece, o țară atacată de o superputere n-a fost sprijinită militaricește fățiș de cealaltă Superputere, așa cum se întîmplă acum în Ucraina.

După Căderea Comunismului s-au înregistrat pe planetă mai multe agresiuni din partea Americii:
Agresiunea împotriva Iugoslaviei, Agresiunea împotriva Irakului, Agresiunea împotriva Afganistanului.

În nici unul dintre aceste cazuri țara agresată n-a primit sprijin militar, financiar și economic de la țările dușmane Americii.
În Iugoslavia, în Irak, în Afganistan America s-a aflat în fruntea unei coaliții multinaționale, alcătuite din sateliți ai Americii, care a atacat sau chiar invadat o țară mică. Nici în Iugoslavia, nici în Irak, nici în Afganistan, Rusia sau China sau orice altă țară adversară a Americii n-a sărit în ajutorul țării agresate, pompîndu-i armament, trimițîndu-i bani, binecuvîntînd-o cu specialiști.
Pentru prima dată după 1990, o țară agresată de o superputere e sprijinită fățiș de cealaltă Superputere. Și nu pentru a salva de la agresiune țara agresată, ci pentru a învinge țara agresoare.

Nu e singura premieră.
O altă premieră constă în faptul că țara agresoare e singură, iar țara agresată beneficiază de sprijinul unei coaliții multinaționale.

Marți, 26 aprilie 2022, a avut loc la baza aeriană Romstein din Germania o reuniune a țărilor care alcătuiesc Coaliția multinațională condusă de America în Războiul cu Federația Rusă.
Scopul reuniunii, inițiate de SUA, a constat în angajarea celor 40 de țări care participă la Coaliție – 7 dintre ele nu sînt membre NATO – de a livra arme Ucrainei. Secretarul de stat al Apărării SUA a anunțat, la o conferință de presă, că țările membre ale Coaliției se vor întîlni lunar pentru a analiza cum s-a desfășurat livrarea de armament Ucrainei de către fiecare țară membră, ce armament mai trebuie trimis. Dat fiind că livrarea de armament trece și pe drept cuvînt ca o campanie militară dusă de Coaliție împotriva Rusiei, cu scopul deja declarat de a o distruge din punct de vedere economic și militar, putem spune că marți, 26 aprilie 2022, s-a anunțat oficial existența unei Coaliții conduse de SUA aflate în Război cu Federația Rusă.

Cele două războaie mondiale, dar și Războiul rece s-au încheiat prin capitularea uneia dintre părți.
Primul și al doilea război mondial, prin capitularea Germaniei. Războiul Rece s-a încheiat prin capitularea Uniunii Sovietice.

Războiul dus de America împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei ar trebuie să se încheie – în viziunea americană – prin capitularea Rusiei.
Ce-ar însemna asta?
Nu numai încetarea operațiunilor rusești în Sudul Ucrainei, dar și renunțarea de către Rusia la întreg teritoriul anexat din 2002 pînă acum, evident, inclusiv Crimeea.

Capitularea Rusiei ar putea avea două modalități:

  1. Anunțul făcut de Putin sau de cel care îi va lua locul că Rusia renunță la teritoriile cucerite din Ucraina, dar și la protejarea rușilor din Donbas.
  2. Aruncarea rușilor în Mare de o ofensivă ucraineană de proporții.

Condiția de esență a acestor două scenarii:
Rusia nu va apela la armele nucleare, oricît de tare ar fi pusă la zid.
Joe Biden, care crede într-o asemenea posibilitate, nu-și amintește că propria-i țară nu s-a dat în lături de la folosirea bombei nucleare pentru a face Japonia să capituleze.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

45 comentarii pentru articolul „S-a format oficial Coaliția multinațională condusă de SUA care se află în Război cu Federația Rusă”

  • …subliminal desi, nu e nominalizata entitatea, identitatea celor/celui care se afla in ”umbra” istoriei evenimentelor trecute in revista ar trebui mentionata, sau e tabu?!
    Asadar, ”parintii fascismului au fost in acelasi timp si ai comunismului, adica au finantat 2 casnicii!
    Khazarii -care se numesc in noul limbaj ”evrei”, care nu ai nici o punte/carare/legatura cu cei pomeniti de scripturile vechiului si/sau noului Testament, cauta sa distruga singura forta capabila sa le stea in cale: ORTODOXIA!
    Uite, va garantez nu vor reusi! De ce? Pentru ca secunda din urma NU EI O PUN IN MISCARE!
    Praful si pulberea se va alege CURAND de Alianta Israelita Universala!

  • Un adevăr spus poate prea târziu….

  • Va salut ! Maestre ca intotdeauna, magistral spus !

  • Din pacate conducatorii nostrii in loc sa isi puna pe primul lor popoarele, au ales sa ne distruga economic si tot ce fac e sa ne impinga la razboi.
    Probabil se va alege praful de Romania si Europa, dar ne meritam soarta!

    Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac sunt teritorii romanesti luate de Ucraina pe nemeritat. Comunitatea romaneasca a fost batjocurita de Ucrainieni de-a lungul timpului.
    Si voi vreti sa murim pentru ucrainieni?
    Chiar am ajuns sa nu mai gandim deloc?

  • Și ce ar fi trebuit să facă NATO și UE?
    Să-l lase pe Putin și de data aceasta să se „servească” din teritoriul unui stat suveran fără să-i ajute pe cei agresați? Să închidă ochii așa cum au procedat în 2014, când rușii au ocupat Crimeea? Până când?
    Maestre, faceți o mare greșeală când ignorați existența Ucrainei ca stat care are un cuvânt de spus în acest conflict, ea fiind țara invadată și pusă în situația de a se apăra și de a fi ajutată să se apere.

    • Du-te si lupta in Ucraina daca esti asa viteaz! De ce sa murim pentru conflictul dintre rusi si ucrainieni? Cum au tratat Ucrainienii comunitatea romana? Inca teritoriile romanesti se afla la ei. Si asa facem tot pentru refugiati, de ce sa ne implice in razboi?

      Din pacate conducatorii nostrii in loc sa isi puna pe primul lor popoarele, au ales sa ne distruga economic si tot ce fac e sa ne impinga la razboi.
      Probabil se va alege praful de Romania si Europa, dar ne meritam soarta!

      • Mai citește istorie și vei afla că rușii ți-au luat acele teritorii.
        Și, încearcă să-ți închipui ce ai simți, cum ai gândi și ce ai face dacă ar năvăli rușii peste tine ca să-ți ia țara, casa, familia… și dacă cel căruia i-ai cere ajutorul ți-ar întoarce spatele.

    • N-ați înțeles absolut nimic, odată ca peninsula Crimeea a fost ocupata de rusi prin anii 1750, si pusa abuziv de un președinte al URSS-ului, sub administrație unei alte republici care aparținea aceleiași tari, care NU era Ucraina.
      2 Poporul care trăiește in Crimeea a hotărât prin DOUA referendumuri ținute la o distantă
      de 20 de ani una fata de alta, ca vor sa aparțină Rusiei, si conform Cartei ONU fiecare popor-populație are dreptul LEGITIM la AUTODETERMINARE.
      3 In cazul Ucrainei, NATO si UE trebuiau sa aplice aceeași unitate de măsura care a fost aplicata in anii 1962 când URSS a vrut sa-si instaleze rachetele in Cuba.
      4 Daca Ucraina rămânea o tara neutra, asa cum ii cerea Putin, nu ar fi existat acest război, pentru ca nimeni nu are dreptul sa facă din curtea casei sale, un cuib de vipere la poarta vecinului cu scopul de al amenința sau ataca acest vecin.

      • „… așa cum îi cerea Putin”, zici.
        Și de ce era obligată Ucraina să se supună ordinelor lui Putin, șeful rușilor și nu al ucrainienilor?
        Voi, trollii ruși, repetați ca papagalii vorbele agresorului fără să vă fie rușine.

  • Ave Mate Maestru
    Putini sinteti cei care se preocupa de posibilele Mari neplaceri in zona .
    Putini si buni
    O intrebare aaabsolut nevinovata.
    Considerati ca sintem de partea care trebuie a Istoriei?
    Adica nato ue …
    Nu ca ar conta …neutri sau nu la lovituri nucleare in Europa …dead meat se numeste desertul acesta.
    America va lupta contra rusilor.Pina la ultimul ucrainean,Roman,German ,francez
    Asta e partea corecta a istoriei?Pai atunci Je m’en fous in ea de Istorie.
    Macron a inlocuit cu success pe Merkel la conducerea haremului ue
    Cintecel nepionieresc…fetita franceza de vrei s-o saruti …ii dai o bomboana si poti …Citeste tu Mai departe.Povesti cu care cresti…RRA.
    Ce …Dom director…cautam noi pe partea asta de istorie?
    Ce avem nou in comun cu istora astora?Trebuie sa fim Ciinele Azor pentru gringos?
    Trebuie sa Devina Romania o natie Invictus?
    Scuze daca erati la Masa
    Romania te salutant

  • SUA s a decis sa puna piciorul in prag,ea pune pe tapet problema pe care toti europenii ne o punem de 300 de ani incoace de cand blestemul numit Imperiul Rus ne ameninta fiinta,si anume,cat vom mai fi dispusi sa traim sub teroarea monstrului rusesc??? Adica vine o vreme cand acest monstru trebuie infruntat odata pentru totdeauna.Pentru ca atata vreme cat imperiul rus exista ca forta va fi mereu o amenintare pentru noi ,intreaga Lume Euroatlantica.Si niciodata nu vom putea trai linistiti langa monstrul Rus.Cu lumea Chineza si Musulmana,chiar daca nu ne „iubim”,putem coexista intr un fel sau altul,am facut o de milenii,putem dialoga totusi,la fel si cu subcontinentul Indian,ele sunt civilizatii diferite.Insa Rusia este un monstru care are in ADN doar crima ,distrugerea ,genocidul,violul si jaful.Daca un extraterestru ar intreba,ipotetic vorbind,la ce se pricep rusii cel mai bine raspunsul pe care l ar primi ar fi doar unul singur,Genocidul.Asta este mostenirea pe care Rusia o lasa lumii.La fel ca si Inchizitia.Doar ca Inchizitia se manifesta in Evul Intunecat.Rusia se manifesta asa in vremea Lumii care se pretinde Civilizata.

    • …branza buna in burduf de caine 🙂 cam asa arata zicerea ta 🙂

      • insa…daca asa iti zic tie profetiile…aia e, nu ma mai bag in discutie

        • Putem pune in loc de profeții voci, căci asta aude. Azi a fost una care i-a spus chestii cu 300.

          • ba si cu 200, pentru ca era vb despre ‘doua zerouri de la coada’ ca asa s a exprimat poetul, zicind 200 300 de ani :))))

    • Tudy, azi esti mai prost ca ieri. Nu realizezi, stai linistit, au realizat altii pentru tine. Duhnesti a FILOAMERICAN. E problema ta daca iti place sa pupi in cur prin pantaloni imperiul american. Dar sa iti DEFORMEZ OPINIILE.

      AMERICA= RUSIA, amandoua facute de aceasi mama cu tati diferiti. Modul lor de a opera talharia fata de tine este diferit, RUSIA mai ponosita si duhnind a vodka avand o bata in mana, AMERICA imbracata la cravata si duhnind a PACO RABANE and COCAINA dar cu un pistol la centura. Micule pervers, cine vrei sa ti-o traga?.

      Crezi ca OCCIDENTUL, AMERICA sau RUSIA nu mai pot de dragul tau?. Cat de prost poti fii sa crezi asta?. Bai asta a lu’TUDY, ca ROMANIA sa supravietuiasca si sa nu iasa sifonata din acest razboi trebuie sa stie cum sa faca fata unei astfel de situatii, adica: TE PUPI CU OCCIDENTUL, DAI MANA CU AMERICA SI TE SALUTI PESTE GARD CU RUSIA.

      Nu pupa repede primul CUR care iti iese in fata, s-ar putea sa regreti!

      Inainte de a fi FILOAMERICAN, FILOOCCIDENT sau FIOLORUS sunt ROMAN!

    • Ok, deci ceea ce propui tu se numeste epurare etnica. Adica genocid. Vrei sa te angajezi la camerele de gazare si ti-ai lasat aici CV-ul?:))

    • Ma fraiere, imperiul ala rus, a facut ceva ce noi romanii nu am fost in stare sa facem niciodata, si anume ne-au eliberat tara alungandu-i pe turci din ea, si apoi au impus Regulamentul Organic, adica au modernizat acel teritoriu care era un No Mans Land. Apoi tot rusii ti-au castigat Independenta in razboiul ruso-turc din anii 1877-1878, invingand Imperiul Oroman, dupa ce noi romanii am fost facuti muci de marele Erou de la Plevna, pe nume Osman Pasa si astfel am iesit din acest razboi cu un an inainte de a se termina, sau cu alte cuvinte, daca rusii erau invinsii, noi am fi avut un cacat in loc de independenta, apoi tot rusii ne-au dat inapoi Transilvania in anul 1945 pre care puteau sa o deie si ungurilor, si un alt mare „rau” facut de rusi, este acela ca sub umbrela lor protectoare, Romania a devenit o adevarata tara, respectata in toata lumea, adica altceva decat batjocura intregii Europe asa cum am ajuns in ultimii 30 de ani de demokakacratie americana.

  • Acesta nu este razboiul Rusiei contra unei coalitii. De fapt este razboiul USA impotriva intregii lumi. Este razboiul care va decide daca vom avea o lume unipolara sau multipolara. Razboiul a inceput de fapt in 2014 si are ca scop prezervarea hegemoniei Imperiului American. USA urmareste si a urmarit disciplinarea vasalilor, reinregimentarea lor in spatele Imperiului( recastigarea ~loialitatii~), ruperea legaturii Rusia-Europa( Germania) -singura alianta ce ar da fiori Imperiului si evident distrugerea Rusiei. Razboiul va fi castigat de Imperiu pt un motiv simplu. Au putere materiala, economica umana etc mult mai mare. Adica Rusia nu va putea distruge tot armamentul livrat de Imperiu, iar pierderile militare suferite nu vor putea fi inlocuite suficiet de mult si de rapid sa tina pasul cu distrugerile provocate de armamentul livrat de Imperiu. Nu se va ajunge la razboi nuclear decat daca USA vor crede ca il pot castiga, adica beneficiile sa fie mult mai mari ca pierderile. Cu Rusia casata, China se va cuminti, Oricum China nu erea si nu este o asa mare amenintare pt Imperiu cum se crede

  • Alexandru Machedon s-a dus la Phitia, ca o consulte daca e bine sau nu sa porneasca razboiul cu persii( cu Iranul cum ar veni).
    Phitia i-a raspuns cu o fraza:”Sa pornesti razboiul nu e bine sa te temi de mania zeilor”
    Observati ca lipseste o virgula. Daca o pui dupa razboiul, ai un raspuns, daca o pui dupa bine, ai cu totul altul.
    Revenind la situatia de azi, sa pornesti un razboi cu rusii, e foarte riscant, iar o eventuala victorie ar costa prea mult. Americanii au avut scrupule cand au folosit bomba atomica?
    Dece ar avea rusii?
    E o expresie la noi: Mor cu el de gat!

    • Ba exact pedepsirea unei tari agresoare si crude este aceast nou razboi rece.Pentru ca Rusia este Imperiul Raului ,Antihristul de care vorbeste Biblia,Fiara din Apocalipsa,iar acest razboi este Armaggedonul(unii il numesc sfarsitul lumii,dar interpretarea este profund gresita,de fapt termenul se refera la batalia finala intre Bine si Rau ,intre fortele Luminii si fortele Satanice).Exista profetii care spun despre Rusia ca este Oastea Antihristului,judecand la faptele Rusiei din ultimii 300 de ani afirmatia nu este departe de adevar.

      • Acuma pe bune,de 300 de ani acest imperiu agresiv si sangeros care este Rusia ne tot ameninta cu anihilarea pe noi,civilizatia Europeana(Rusia intotdeauna a dorit Exterminarea Civilizatiei Europene ,asta este visul secular al Rusiei),intotdeauna trimite expeditii de jaf si crima in urma caruia Estul Europei a fost si este masacrat sistematic ,prin genocidurile cele mai crancene si bestiale cunoscute de om(doar Inchizitia se mai putea compara cu cruzimea si bestialitatea imperiului Criminal Rus),iar Vestul Europei este mai mereu amenintat de catre aceast imperiu bestial.

      • Eu cred ca ai o problema la masarda, imperiul râului de ce crezi ca e Rusia si nu America? America a distrus Iugoslavia, Siria, Irak, Vietnam, America centrală, Libia, si pot continua doua zile, iar morții, au fost de ordinul milioanelor. De ce sunt rușii in concepția ta imperiul râului? Ca asa spune o presa plătită sau Internetul? Nu ai neuroni sa judeci si singur, fara sa gândească tv ul pentru tine?

    • Iar cu muritul de gat,sa ne mai lase rusnacii,sunt convins ca SUA are un atu,un as in maneca in confruntarea cu Rusia ,ca doar nu cheltuie de 15-20 de ori pentru aparare mai mult decat rusnacii,sunt convins ca au ac de cojocul rusnacilor daca si ar pune mintea cu ei,cu adevarat,ca spre deosebire de rusnaci(si de Nord Coreeni) care se dau mari cu ce au,americanii nu fac tam tam cu armamentul real pe care il detin,si pe care il vor arata si folosi doar la nevoie.Pentru ca sunt convins,nimeni nu stie ce detine SUA cu adevarat in domeniul tehnologiei militare,doar sefii mari ai Establismentului militar american.Si mai curand afli lucruri de la morti decat de la astia.SUA se da slaba ca sa i pacaleasca pe naivi doar,astia nu isi arata adevarata forta.Nu risca astia o confruntare nucleara cu Rusia,daca nu ar avea un atu,un as in maneca,dupa cum spuneam.”Arata te slab cand esti puternic,arata te puternic cand esti slab” Sun Tzu „Arta Razboiului”.

      • Nu cheltuie de 15-20 de ori mai mult decat rusnacii degeaba 😳 😳 😳 ,fac treburi SUA cu banetul asta.Sa i fereasca pe unii Dumnezeu sa afle ce face SUA cu banetul asta.

        • ,,Maestre” de tinichea, vezi lucrurile așa cum ai văzut și înainte de război că Rusia nu va ataca Ucraina, cică e un fel de Criza Rachetelor ! Lasă-ne, că ești pe lângă problema întotdeauna!

      • Ca sa vezi unde era specialistul.Un postac cirpit in fund.

  • ce se intampla e ceva rezultat din Anotimpurile ‘distributiei gaussiene’.
    venind Iarna peste ‘distributia Z’, cele care ‘se manifesta’ sint extremele. caz in care lumea se va desparti in doua, pe mijloc ramand nici tipenie.
    toata dinamica asta va intra, in curind, brusc, in armonie cu Metamorfoza, unele dinamici devenind AntiNatura, adica Artificiale, iar celelalte ramanand Naturale.
    procesul de despletire a dinamicilor in doua componente, care sint in fapt Superpozitiile, va avea ca destinatie suprapunerea peste Artificial respectiv Natural.
    cumvaaa…treaba asta, suprapunoindu se peste Marele Reflux, se va sedimenta la nivel micro, mai degraba. adica intr o Mare a Artififialului se vor manifesta insule Naturale ( sau Invers, intr un Desert Artificial se vor manifesta Oaze cu apa de Izvor )

  • RUSIA va folosi arma nucleara!

    De ce!. RUSIA nu poate pierde acest razboi. Pierderea lui inseamna distrugerea ei ca natiune si asta nu se poate intampla. In plus este in joc si onoarea si demnitatea ei ca putere, adica, orice stat din Europa@America sa isi faca nevoile pe RUSIA daca pierde razboiul.
    RUSIA in caz ca este pusa la zid de “MAREA CUALITIE DE BINE” va lansa arme nucleare. UCRAINA va fi rasa de pe fata pamanutului inclusiv si alte tari asa zise PRIETENOASE.
    Daca RUSIA lanseaza o racheta asupra UCRAINEI nimeni nu internine. AMERICA se va uita si doar o sa trancane din gura condamnand sus si tare atacul. De ce!. Atacul nu este asupra EI. AMERICA face pe ea de frica in cazul unui razboi nuclear. Are mai mult de pierdut decat RUSIA.

    La 10 ani dupa terminarea razboiului cand se va iesi din buncare, ELON MUSK o pune pe MA-SA sa sape rasaduri pentru rosii si GRUPUL DE LA BLOMBERG isi va scoate nevestele sa cultive SPARANGHEL. Noi nu o sa mai fim pentru a vedea aceasta TRAGEDIE, booooohahahhahaha….

    • La o bomba nucleara trasa de rusnaci zece vor pocni Rusia in bot.Si vor porni automat,din calculator,fara sa le mai declanseze cineva.Asa functioneaza treaba asta cu „pocnitorile Atomice”.Asa a fost gandit sistemul,pentru ca nici un om normal la cap sa nu l declanseze.Deci,in momentul in care rusnacii trimit bomba nucleara la Kiev,automat Moscova si alte mari orase ruse vor fi rase in maxim 15 minute.Asa ca… Si asta nu o spun eu,o spun toti generalii care au habar despre cum functioneaza sistemele astea.Plus ca NATO mai are si ceva sisteme de scut antiracheta(daca rusii trag 10 focoase,poate doar unul isi atinge tinta,in schimb daca NATO trage 10 focoase spre Rusia,toate vor lovi Rusia cu putere maxima).Asa ca rusnacii ar trebui sa si dea cu o galeata de apa rece peste capatanile prea infierbantate,sa se mai racoreasca,sa si revina nitel.

  • Am observat constant aici o serie de indivizi care fac același tip de comentariu ca și dvs. Nu cred că dl. Cristoiu v-a angajat pe dvs. sau pe nici unul din celilalti paznic pe aici ca să-i dați afară pe cei ale căror idei nu vă plac. Sunt un om liber și cea care decide publicarea sau nu a comentariilor este redacția. Dvs jigniți și cred că vorbiți in cunoștință de cauză, pentru ca dați dovadă de un comportament prostesc, închipuindu-vă că aveți un astfel de drept.

    • Este un raspuns pentru persoana care se semnează „Unu”, a apărut din eroare ca un comentariu separat.

  • de fapt e vorba despre Noua Lume.

    iar aceasta e ultradeosebita, caz in care si durerile facerii sint pe masura.

    unii nu si o doresc, dar n au nimic impotriva ei,
    altii si o doresc,
    si mai sint unii care habar n au despre ce e vorba, de fapt, insa pentru cistigul imediat sau oarecare merg cu turma.

    Lumea Noua se va manifesta implacabil.
    ea e o Rezultanta a dorintelor manifestate inca de cind e omul pe planeta asa. practic aceasta Lume Noua implineste dorintele ramase neimplinite…din civilizatie (disparuta) in civilizatie (disparuta).
    practic e ceva…de vis!

    ca se muta Cerul si Pamantul pentru ca Noua Lume sa se manifeste…e ceva de bun-simt. Artificializarea pe care Lumea Noua o aduce chiar asta face!, ‘muta’ Cerul si Pamantul de pe Obarsii, Construind un Nou Adevar, o Noua Realitate, practic o Noua Cale intre Dorinta si Implinirea Dorintei.
    Artificializarea inseamna…Punerea la Indoiala a Creatiei ( nici mai mult…nici mai putin )
    Noua Lume e…un Nou Univers, de fapt.

    Noua Lume este Universul Mintii, este Creatia Mintii ( spre deosebire de Universul…clasic, care e Creatia Inimii )

    Noua Lume este un Nou Univers!

    Noul Univers este Povestea Noului Om.

    Noul Om este Creatia Mintii ( spre deosebire fundamentala de Om, care e Creatia Inimii )

    astea sint Vremurile Metamorfozei.

    Metamorfoza e Vremea in care Omul va putea alege sa devina Nemuritor, renuntand la valenta Vesnicie.

    Noua Lume pune la indoiala in stil plenar chiar Natura.
    Lucratorii care muncesc pe acest Santier, al Lumii Noi, sint in Simbria Mintii ( Seci!, lipsita de Inima )

    MINTEA ( Radacina Creatiei ) se exprima prin Superpozitii.
    una este Mintea care sta pe Tronul numit Inima Pura,
    cealalta e Mintea Pura ( si Seaca! )

    Noua Lume e ‘creatia’ Mintii Pure.

    Lada in care se gasesc ‘tablitele legii’ Lumii Noi este Computerul Cuantic, care in fapt e Chivotul Noii Lumi ( fiind si Perpetuum Mobile care o Energizeaza )

    Metamorfoza este procesul prin care se iese din Dinamica Anotimpurilor, suntand Iarna, adica Moartea ( Proiectind-o la Infinit )
    Ciclurile Naturii, in fapt Ciclurile Anotimpurilor, in cazul Noii Lumi sint Redefinte astfel incat sa se manifesta un singur Ciclu,…care il are pe Omega tocma la Infinit.

    aceasta civilizatie, in fapt Civilizatia din Varful Dealului, a ajuns pe Taramul Cuantic, adica a ajuns la Granita Universului, construind o Scara intre Cerul si Pamantul acestuia.
    caz in care definitia Timpului tocma ce-a expirat.
    Scara dintre Cer si Pamant aduce cel mai potent Ciclu al Anotimpurilor de pe un Taram… pe Celalalt. caz in care Pamantul (Universului) se manifesta in afara influentei Cerului ( limita fiind leita celei din Povestea lui Infinit care tinde sa fie Zero )

    Dinamicile acestor Vremuri ajung pina la Praselele Creatiei.

    astea sint Vremurile Maestrilor.

  • Pe planeta asta ar trebui să domine pacea și înțelegerea nicidecum războiul continuu. Nu e nicio resetare mondială ci doar o distrugere continua. Bine că se înțeleg câinele cu pisica, oamenii nici pomeneală…

  • Pentru orice om, cu mintea intreaga, Rusia va fi, pentru urmatorii 20-30 de ani , o tara barbara , demna de evul mediu … mai poti crede ca in fiecare rus nu se ascunde o bestie umana dupa toate atrocitatile facute ? e neverosimil tot ce se intampla … va fi greu si va dura o vreme ca poporul rus sa-si spele pacatul de a fi sustinut la carma tarii un dictator sangeros … izolarea Rusiei pe scena lumii a fost trambitata cu mult inainte de inceperea conflictului si Rusia si a asumat acest lucru … pacat ca europa nu s-a miscat mai repede si mai eficient , si a aratat neputinta de a veni in sprijinul unei tari fara sprijinul consistent american … indiferent de propaganda , distrugerea Ucrainei sensibilizeaza orice om cu minte intreaga , cu atat mai mult cu cat agresorul este barbar , nemilos , mincinos , crud …

    • Pentru orice om cu mintea întreagă e vizibil modul dvs. simplist de a vedea lumea. E clar că faceți parte din acei semeni ai noștri care nu au reușit să depășească, mental vorbind, vârsta copilăriei, astfel că dvs. credeți în continuare în basme in care exista un personaj negativ, urât și negru la suflet și un personaj bun, inocent și care învinge întotdeauna. Pe asta se bazează și americanii în stăpânirea acestei lumi, pe naivitatea unora ca dvs. De foarte multi ani liderii americani vând cetățenilor lor și apoi lumii întregi o poveste in care se lupta cu răul pe pământ, ei fiind cavalerul pe cale alb care salvează lumea. Pare că, in fapt, nu ați citit editorialul dl. Cristoiu, altfel v-ați fi amintit că înainte de Putin și de ruși au fost ba Sadam Hussein, ba teroriștii și Osama bin Laden, mereu găsind pe cineva cu care sa lupte chipurile pentru salvarea omenirii. Pentru orice om cu mintea întreagă sunt evidente acțiunile americane peste tot in lume, doar pentru naivi ca dvs este poporul rus luat în totalitatea lui, de-a valma, un popor sângeros. Efectiv asta e o afirmație de copil de școală primară, daca ați gândi puțin v-ați da seama de stupiditatea unei astfel de afirmații, întrucât nici un popor în întregimea lui nu poate fi caracterizat printr-o singură trăsătură, oricare ar fi ea. Nici nemții nu au fost toți precum Hitler, nici musulmanii nu sunt toți precum fanaticii de la ei, nici toți americanii nu pot fi învinuiți de ce au făcut și fac liderii lor. De altfel, n-ar fi rău sa va uitați puțin prin ograda americană să vedeți ce se întâmplă azi acolo. Politica dusă de Biden și partidul său este una complet dementa, că doar de aceea au și pus un senil in fruntea SUA, in care copiii mici sunt învățați in scoli că ar trebui să își schimbe sexul și lucrul ăsta să fie ascuns părinților. Pe astfel de indivizi cum i-ați numi, că eu nu le pot spune oameni?! Un război este totdeauna ceva oribil care nu ar trebui sa se întâmple, dar ceea ce fac ei cu mintile și sufletele copiilor nu este tot o crimă? Daca ați incepe să gândiți ca un adult v-ați da seama de cei care au început, întrețin și vor sa amplifice acest război cu orice preț. Suntem cu toții târâți in ceva ce aduce câștig avizilor de bani și putere care s-au așezat la conducerea acestei lumi și trag sforile unor marionete ca Biden, Ursula, Zelenski, Macron.

      • Nic, nu jigni pe aici…scrii mult si prost, in fond spui acelasi lucru dar te contrazici cu Maestrul…du-te pe alte site-uri, lumea e mare si plina de proshti…

        • @Unu Nic nu a jignit-o pe doamna sau domnisoara Enia. A vorbit chiar cu bun simt. Ca psiholog iti spun ca are dreptate.
          Dumneata ca si doamna sau domnisoara Enia aveti o gandire simplista, de scoala primara. Nu exista in conflictul asta oameni buni si oameni rai, exista oameni cu interese si de-oparte si de alta. Toti sunt vinovati aici, absolut toti cei responsabili de politici in tarile lor respective, de la ucrainieni, la americani la rusi.

        • Pai lui Nicolai si altora pe aici le place rubla. 😐 😐 😐

      • Bine spus.Felicitari..In sfirsit,am gasit o persoana care mai si gindeste.

    • Corect doamna @Enia,insa ati uitat de doua zerouri la coada adica 200 300 de ani,asta daca Rusia nu se va sinucide in direct cu nebunia ei.Cu cutitul de rigoare infipt pe la spate de catre „prietenul Xi”,cand isi va da seama ca Rusia mai mult le incurca planurile”imperiale” la chineji.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *