S-a îmbogăţit cu W.C.-uri portabile

Culai Bibici, fost bişniţar de valută în zona Inter, făcu bani mai întîi dintr-o afacere cu cerşetori. Îi venise ideea să ia un mort – şi erau mulţi pe vremea aia –, să-l aşeze în centrul Capitalei, dînd peste margini de magazine de lux, din care oamenii intrau şi ieşeau fericiți, şi să posteze lîngă el o femeie care-l bocea, tînguindu-se, în acelaşi timp, că n-are cu ce să-l înmormînteze.

La început întîmpinase unele greutăţi.
Se găseau şi unii care nu credeau că mortu-i mort şi, făcînd-o pe deştepţii, verificau, ciupind cadavrul de obraz sau trăgîndu-l de nas. Cum însă mortul era de-adevăratelea, neîncrezătorul se roşea tot (mai ales că mulţi din jur începeau să se uite la el pieziş), sfîrşind prin a scoate din buzunar o sumă destul de consistentă.
Şi astfel, dificultăţile se transformară în avantaj.

Însă marea lovitură a dat-o el cu W. C.-urile portabile.
Avînd cunoştinţe la Primărie încă de pe vremea lui Ceauşescu, dar mai ales avînd pe cine să ungă, el obţinu fără licitaţie contractul pentru instalarea şi întreţinerea primului lanţ de W.C.-uri portabile din Bucureşti. Potrivit contractului, firma sa, Curat S.A., urma să propună Primăriei locurile unde urmau să fie amplasate paralelipipedele albastre. În decizia finală, la bună înţelegere între cele două părţi, îşi spuneau cuvîntul mai multe criterii:
Să fie într-o zonă aglomerată, de regulă cu un număr mai mare de femei decît de bărbaţi, ştiut fiind că bărbaţii se pot duce, la o adică, în boscheţi, pe cînd femeile, nu; să fie semnalizate printr-o avertizare luminoasă şi sonoră, care să nu depăşească însă nivelul admis de standardele Uniunii Europene; să nu fie plasate pe marile artere, altfel spus, pe unde trec delegaţiile oficiale.

Zis şi făcut.
Culai Bibici se apucă de treabă.
În nici o săptămînă, Marele oraş se mai apropie un pic de calitatea de Capitală Europeană:
Avea W.C.-uri publice portabile.

După cîteva zile însă, întreaga afacere dădu semne că se va duce dracului. Un protest violent al unui grup de intelectuali de mare autoritate sesiza amplasarea unei toalete publice lîngă Monumentul lui Constantin Brâncoveanu, martir al Bisericii Ortodoxe Române. După ce descria, cu ample citate din documente de arhivă, cruzimea cu care Brâncoveanu şi fiii au fost decapitaţi, textul cerea mutarea neîntîrziată a toaletei, considerînd – şi pe drept cuvînt – drept un atentat la un simbol al trecutului nostru de luptă şi sacrificii posibilitatea de a-ţi face nevoile lîngă monumentul înălţat Marelui Martir. Afacerea pică într-un moment în care presa se afla într-o cumplită criză de subiecte. Protestului i se făcu mare publicitate. Toate posturile de televiziune difuzară ştirea la loc de frunte. Nu puţine ilustrară documentul cu imagini semnificative. Cum nu se prea ştia cine e Constantin Brâncoveanu, unele posturi dădură imagini cu Horia din Albac, deşi acesta nu fusese decapitat, ci tras pe roată. Fusese evitată confuzia cu Gheorghe Doja. Flăcările rugului erau suficient de bătătoare la ochi pentru a nu fi confundate cu securea şi butucul.

Pagini: 1 2