Plicul conţinea doar o coală împăturită în patru, cu o poezie scrisă în rînduri drepte, de o mînă stăpînă pe ea. Dar tocmai asta îi făcuse suspicioşi pe cei de la Siguranţă.
Instituţia primise ordine stricte să strîngă în secret probe pentru marile procese care se anunţau, ale criminalilor de război.
Astfel că plicul îşi găsi locul în dosarul fratelui mătuşii.
Un dosar care creştea de la o zi la alta.
Fratele mătuşii se înscrisese în PNL-Tătărescu, partid care colabora cu guvernul Petru Groza.
Scăpă astfel de trecerea în rîndurile criminalilor de război.
În 1948, după căderea lui Tătărescu, fratele mătuşii intră în vizorul Securităţii ca duşman de clasă. Dosarul se mută din Dulapul Criminalilor de război în cel al Uneltelor imperialismului anglo-american. O dată cu el se mută şi scrisoarea mătuşii.
Fratele mătuşii reuşise însă s-o şteargă din ţară. Dosarul făcu un nou salt. Ajunse acum în Dulapul Duşmani din exil. În străinătate, fratele mătuşii nu se angajă însă în activitatea anticomunistă. Se însură cu fata unui negustor din Boston, îi făcu doi copii şi îşi americaniză numele.
Scrisoarea rămase astfel pînă în 1965, cînd Ceauşescu ordonă soluţionarea neîntîrziată a tuturor dosarelor.
Cu acest prilej, noii anchetatori ai Securităţii descoperiră scrisoarea şi, avînd dispoziţii clare să pună capăt abuzurilor, o puseseră la Poştă.
Aici plicul nimeri în mîinile unui lucrător căruia tocmai îi născuse nevasta un băiat.
Cum băuse toată noaptea, a doua zi, la serviciu, desluşea literele ca printr-o ceaţă umedă.
În loc de Periş, el citi Paris.
Şi astfel scrisoarea din 1944 mai rătăci prin Paris încă treizeci de ani.
În 1994, era, în fine, în mîinile destinatarului.
Astfel ajunse scrisoarea mătuşii cu o întîrziere de cincizeci de ani.
1 2
Lasă un răspuns