Semnificația geo-politică a unui plagiat

Nu intenționam să abordez problema acuzației de plagiat îndreptate cu cruzime (sic!) împotriva generalului doctor (n-o fi și academician?!) Nick Ciucă, socotind că onoarea acestuia este deja defunctă și nu mai are rost să tragi într-un cadavru. Pe de altă parte, sub aspectul consecințelor juridice ale eventualului plagiat, așteptam în tăcere rezultatul concursului deja lansat dintre experții în mușamalizarea imposturii și talibanii formalismului universitar. M-a determinat să ies din pasivitate intervenția profesorului Adrian Năstase, el însuși prolific producător de doctori în științe, care a lansat informația potrivit căreia sume mari de bani au fost puse în circulație pentru a murdări în spațiul public cu suspiciunea plagiatului imaginea savantului din fruntea guvernului român actual. Dacă și domnul Năstase, care nu are obiceiul aruncării de fumigene, a intervenit în dispută, înseamnă că lucrurile sunt serioase și nu trebuie lăsate în ambiguitate.

Onoarea nereperată a generalului dr. Ciucă

La finele lui 2018 și începutul lui 2019, în plin scandal al numirii sale de către Președintele Klaus Iohannis ca șef al Statului Major al Armatei, prin încălcarea Constituției, am avut ocazia să citesc câteva mesaje ale generalului Ciucă, trimise unor interlocutori de încredere, prin care acesta declara că este un om al onoarei militare și în nici un caz nu va accepta să se asocieze unui act de nesocotire a legii fundamentale.

Se pare că declarații similare făcuse și jurnaliștilor publicației Q Magazine care, într-un articol intitulat „Președintele Iohannis implică armata într-o criză constituțională”, scriau: „ … evitarea crizei constituționale consecutive prelungirii ilegale a mandatului de șef al Statului Major al Armatei, depinde tocmai de generalul Ciucă, de conștiința sa profesională, de patriotismul său și de onoarea sa, care până acum păreau a fi în afara îndoielii. Refuzând mandatul prelungit ilegal, el este singurul care poate scoate imediat și indubitabil armata din lupta politică în care Președintele Republicii este gata să o sacrifice. …În repetate rânduri generalul Ciucă a declarat, inclusiv revistei Q Magazine, că ’singura sa loialitate este față de țară și armată’. Nădăjduim că va ști să facă în aceste momente dificile dovada sincerității unor asemenea afirmații aducând faptele la nivelul vorbelor.”

Evident că nu a cântat cocoșul a treia oară când amicul Ciucă se și lepădase de onoare acceptând postul. Justiția „statului subteran” a mușamalizat afacerea, iar Constituția, pe care generalul jurase, a rămas doar ca suport pentru praful aruncat în ochii națiunii. Pentru asta nu îl voi ierta niciodată.

A urmat episodul schimbării la față, că de obraz nu se poate vorbi, sau, mai exact, al schimbării de uniformă. După ce declarase că nu va da niciodată cariera militară desfășurată sub drapelul patriei pe o odioasă slujbă de politician, Nick (diminutivul cu care îl apelează prietenii strategici de la Langley) a dat uniforma militară pe uniforma civilă. Astfel a ajuns în guvernul PNL-USR, fără ca vreunul dintre colegii săi useriști să bage de seamă că ar fi avut vreo problemă cu plagierea tezei de doctorat.

Tocmai pe când se pregătea să facă achiziții serioase de armament, în calitate de ministru al apărării, s-a petrecut, însă, episodul dramatic al expulzării USR din majoritatea parlamentară, lăsându-l pe Președintele Macron în afara sferei de decizie a executivului din România (că român este dificil să îl numești). Generalul era să rămână, deci, fără „coledzi”.

A trebuit să descindă la Cotroceni, pentru reglarea situației, ditamai Secretarul pentru apărare al SUA, domnul Lloyd Austin, care a transformat rapid un ministru demisionar în prim ministru desemnat. Întâlnindu-se doar cu Președintele Republicii și cu omologul său, oficial aflat pe făraș, demnitarul american a dat exact mesajul care trebuia. Cam tot așa cum, cu câțiva ani în urmă, ministrul american al justiției o invita la Washington pentru o discuție „strategică” despre viitorul sistemului judiciar românesc pe „merituoasa” Ana Birchall, tocmai propusă pentru remaniere (și care chiar în aceste zile a fost reciclată din tomberonul istoriei unde se găsea, pentru a fi numită să se ocupe de strategia energiei nucleare în România, desigur, în perspectiva cumpărării de tehnologie americană scumpă, cu excluderea Chinei de pe piața românească). Referirea la sulfuroasa Ana are sens în contextul prezent întrucât ea aduce o dovadă proaspătă asupra influenței de care se bucură pe lângă regimul Klaus Iohannis puterea care l-a adus în fruntea guvernului nefericitei Românii pe doctorul Ciucă.

Despre falsul de la Nassirya menit a-i crea legendă de erou unei bucăți de slănină în pantaloni cu vipușcă roșie, nu are rost să mai vorbim. Teoretic, alții au făcut-o și, vezi Doamne, cine stă să dezmintă toate minciunile puse în circulație de presa miluită? Trecând peste faptul că onoarea (militară) îl obliga pe beneficiarul minciunii să restabilească adevărul, acum, când ni se spune că 600.000 euro au fost investiți pentru dărâmarea statuii, ne putem întreba ce sume au fost cheltuite și din buzunarul cui, pentru a-i ridica soclul? De regulă, între acestea există simetrie.

Față de toate cele pomenite în fugă aici, un plagiat în plus aproape că nu mai contează. Credea oare cineva că un fals erou poate fi un savant autentic?! Că un general fără onoare poate fi un doctor în științe (care științe?) onorabil?!

Problema doctoratelor în general

Faptul că s-ar fi dat bani pentru a se ține în aer scandalul presupusului plagiat al primului ministru, nu scuză plagiatul. Nu cred că asta a vrut să susțină profesorul Năstase.
Nici metoda dărâmării guvernului prin amorsarea unor scandaluri fără legătură cu performanța guvernării, nici motivul celor care vor să dărâme acest guvern pe principiul „scoală-te tu de la masă ca să mă așez eu”, nu sunt respectabile, dar îndepărtarea impostorilor de la conducerea statului este salutară. Câteodată se poate ajunge la rezultate bune și prin mijloace rele.

Sunt situații în care scopul scuză mijloacele. Dacă în cazul de față, scopul este readucerea la guvernare a USR, partidul antidemocratic și antinațional, dovedit a fi și lipsit de orice competențe administrative, promotor al globalismului dogmatic neo-marxist, de filiație macroniană, atunci și scopul și mijloacele sunt rele. Ceea ce nu înseamnă că a plagia este bine și că mușamalizarea plagiatului salvează România (acum și amenințată, chipurile, de invazia Ucrainei „vecine și prietene” de către rușii „fiorosului Putin”).

Până când acuzațiile vor fi verificate și confirmate sau nu de către instanțele competente, iar nu de către cele sub supravegherea cărora a fost comisă presupusa faptă reprobabilă, așa cum o doresc cei ce par a fi cu musca pe căciulă, sunt de evidențiat alte aspecte.

Prima problemă nu este că generalul Ciucă a plagiat, ci că lucrarea sa, rod al plagiatului sau nu, este lipsită de valoare științifică. Iar asta se întâmplă azi cu majoritatea lucrărilor de doctorat în baza cărora se acordă „certificate de calitate științifică” unor oameni fără calități științifice.

Nu este nevoie să citești aceste lucrări sau să le supui verificării prin aplicarea programelor anti-plagiat. Este suficient să te uiți în ochii autorilor, să le asculți discursul, să le analizezi mesajul trupului pentru a stabili cu marjă de eroare minimă că asemenea persoane (și aici îl încadrez pe doctorul Ciucă) sunt incapabile de elaborarea unei lucrări științifice; nu mai vorbim despre lucrări științifice originale.

De vină pentru această situație – și nu doresc să trec mai departe fără a menționa faptul – este și sistemul de acordare a titlului de doctor. Doctoratul nu mai este conceput ca un act de consacrare a maturității profesionale, ci un proces de formare profesională, o treaptă de școlarizare ulterioară licenței și masteratului. „Școala doctorală” este, pur și simplu, o altă… școală care produce diplome. Și cum, oare, să refuzi acordarea diplomei unora care au o poziție cât de cât înaltă în ierarhia socială, când nu îndrăznești să faci lucrul acesta în cazul puștilor de la formele pre-doctorale de învățământ care îți spun verde în față că sunt interesați de diplomă, iar nu de profesie?!

Mă întreb cât mai este până când vom crea și o „școală de academicieni”? S-ar scoate bani frumoși din tipărirea diplomelor acestora. Și la câte academii s-au înființat, loc pentru nenumărate promoții de academicieni este din belșug.

Pe baza titlului de doctor care, după toate indiciile rezonabile, nu corespunde nivelului de calificare real al titularului, dl Ciucă a devenit general, ocolind examenele altminteri cerute pentru obținerea unui asemenea grad militar. Dobândirea gradului în astfel de condiții i-a permis și ocuparea funcției de Șef al Statului Major al Armatei (de la un moment dat încolo deținut prin încălcarea Constituției).

Să ai în fruntea armatei un impostor sub aspectul nivelului de calitate științifică și morală este grav. (Și repet, nu mă refer la plagiat, ci la lipsa valorii științifice a „operei”.) Nu mă interesează avantajele materiale necuvenite pe care le-a obținut „doctorul”, ci pericolul pentru siguranța națională rezultat din darea armatei pe mâna unuia care nu are în realitate calitățile în considerarea cărora i s-a încredințat conducerea.

A doua problemă este una de ordin psihologic. De ce le trebuie oamenilor care nu au vocație academică și nu urmăresc o carieră academică, titluri academice? Dacă nu ești neam de prinț, de ce vrei să ai titlu de prinț, mai ales când știi că nu există nici moșteniri de cules? Asta este o boală a caracterului și oameni cu asemenea boli (din păcate mulți) nu au ce căuta în conducerea statului.

Ce este cu această fugă după titluri fără acoperire, a căror multiplicare a redus valoarea titlurilor cu acoperire științifică? Dacă și savanții și ignoranții au titlul de doctor, cum îi mai poți deosebi pe unii de alții? Cum știi cărora să le încredințezi anumite misiuni și cărora nu li le poți încredința? Efectele unei asemenea situații sunt cu atât mai grave cu cât, după expresia lui Moliere, „prostul savant (cu diplomă și aere de savant – nn) este mai prost decât prostul ignorant”.

Va trebui, fie să procedăm ca pe vremurile de demult când universitățile din metropolă puneau o ștampilă pe diplomele absolvenților fără valoare profesională cu mențiunea „Bun pentru colonii”, fie să inventăm un alt titlu, superior celui de doctor care să fie acordat cu exigența cuvenită celor care cu adevărat îl merită.

Cine aruncă piatra și de ce?

A treia problemă este legată de calitatea persoanelor care aruncă acum cu piatra în plagiatorul Ciucă (personaj care, ca să zic așa, nu și-a plagiat, cum se pare, doar teza de doctorat, ci și imaginea de erou în război, onoarea, gradul de general și poziția de șef profesional al armatei, precum și chiar titlul de doctor)? Nici aceștia nu sunt ce vor să pară a fi. Unii sunt ei înșiși plagiatori. Cu toții sunt agenții unor interese detestabile intrate în coliziune cu grupurile de interese a căror armă este generalul doctor Ciucă.

Știm că acesta este un protejat al SUA. Știm, de asemenea, că acuzatorii săi publici sunt mâna lungă a USR; la rându-i „coloana a cincea” a neo-hegemonismului francez de inspirație macroniană în România. Prin urmare, se pare că avem de a face cu un atac de inspirație franceză împotriva unui premier (până mai ieri neinteresant pentru vânătorii de plagiate) de inspirație americană.

Câtă vreme generalul doctor Ciucă era membrul unui guvern ținut sub călcâiul USR, acesta era un „plagiator bun” sau, cel puțin, tolerabil. Nu ridicarea în rang a generalului a declanșat mânia împotriva plagiatului său, ci excluderea USR din „camera computerelor”, din cercul interior al puterii.

Sunt toate motivele să credem că aceia care au susținut aducerea lui Nick Ciucă în fruntea guvernului român, au dat și ordinul expulzării USR de la guvernare. Dacă este așa, ne aflăm în prezența unui alt episod al rivalității americano-franceze. O rivalitate a cărei cea mai recentă expresie este decizia Franței de a trimite efective militare sub steag NATO în România, pentru a o apăra în fața unui atac inactual și improbabil al Rusiei.

Inițiativa Președintelui Macron de a amplasa unități ale armatei franceze pe teritoriul român pe timp de pace, a fost salutată cu căldură și recunoștință de Președintele Iohannis (pe care liberalii, practic excluși de „tehnocratul” militar Ciucă de la guvernare, îl creditează cu „succesul” aducerii francezilor la Marea Neagră, probabil cu aprobarea Berlinului), în timp ce premierul general doctor Ciucă a mulțumit cu aceeași emoție deciziei similare a Președintelui Biden. Deocamdată armata rusă nu a apucat să invadeze nici măcar Ucraina (și probabil, în lipsa unei crize de nervi ori a unei neglijențe, nici nu o va face), dar armatele americană și franceză sunt pregătite să se așeze una în fața celeilalte în România, ocuparea acesteia fiind, potrivit Washingtonului și Parisului, deopotrivă, „dovada vitalității parteneriatului strategic” dintre ele (sic!).

SUA urmărește menținerea americanizării NATO și reafirmarea rolului conducător al Americii în ceea ce privește politica de securitate a puterilor europene aliate, anterior înstrăinate și frustrate de administrația Trump, în timp ce Franța dorește europenizarea NATO sub conducerea Parisului. Prin urmare confruntarea care se anunță pe teritoriul României suverane apare a avea loc între SUA și Franța, mai degrabă decât între SUA, Franța & Co., pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte. În acest malaxor geopolitic a intrat și doctoratul dlui Ciucă.

Vârtejul geopolitic schimbă actorii pe scena românească

Un aspect bizar al problemei a fost sesizat într-o analiză atentă a jurnaliștilor de la Cotidianul. Aceștia au observat că vectorul mediatic prin care s-a dat atacul principal împotriva presupusului plagiat al premierului a fost unul cu legături importante (inclusiv sub aspectul finanțării) în SUA (dar și cu mici metastaze austriece). Pe linia acestor legături apare chiar numele Președintelui Biden, alături de protejatul său Mark Gitenstein, precum și de însuși George Soros.

Despre ce poate fi vorba? Să fi supărat cu ceva Nick Ciucă? Să se fi arătat el prea moale în respingerea „ofertelor de nerefuzat” ale ministrului apărării francez, printre alții, privind achiziționarea de tehnică militară europeană? Să i se fi retras, oare, susținerea transatlantică?

Cele 600.000 euro de care vorbește Adrian Năstase s-ar putea explica prin nevoia agenților USR, ca antenă a geopoliticii franceze în România, de a cumpăra colaboratori în chiar tabăra americană. Ceea ce nu poate fi chiar ieftin. Angajarea unor „asasini profesioniști” din casa adversarului are darul de a face execuția mai sigură și totodată de a șterge urmele comanditarului. În speță ea este facilitată de afinitatea între soroșism și macronism.

În calcul mai poate fi luat și caracterul difuz al puterii în SUA, pe care puțini europeni îl înțeleg. Acolo puterea este fragmentată între o mulțime de operatori în cadrul sistemului de „checks and balancies” și adesea unii lucrează împotriva altora. Lucrul este cu atât mai posibil acum când societatea americană este mai fragmentată ca niciodată și când multiplele probleme (interne și externe) pe care le are administrația nu mai permit urmărirea în detaliu a fiecărei acțiuni a prepușilor de pe îndepărtatele maluri ale Dâmboviței. (Dovadă este și lipsa unui titular al postului de ambasador extraordinar și plenipotențiar al SUA la București, relația, presupus strategică, cu România fiind lăsată pe mâna unor diplomați de mâna a șaptea.)

În fine, dacă guvernul Ciucă ar cădea, nu este deloc sigur că USR ar veni la putere. Cota sa de popularitate în sondaje s-a prăbușit. Pentru ca populația să nu uite contraperformanțele useriștilor în administrarea țării, primarii lor din Timișoara, Brașov și București (în special al Sectorului 1) stau neclintiți la „datorie”. Nici PNL, castrat de generalul doctor și mai dependent ca niciodată de protecția Președintelui Iohannis, nici PSD, fericit să fi revenit la putere și să fi scăpat de teroarea useristă, nu au de ce schimba structura politică a majorității parlamentare.

Ceea ce se poate întâmpla, însă, este ca rocada plănuită pentru mai târziu la conducerea guvernului între PNL și PSD să se producă mai repede. Asta ar însemna un premier pesedist la fel de obedient (probabil Marcel Ciolacu), dar și punerea de acord a formei guvernului (devenit guvern condus de un premier PSD) cu conținutul puterii parlamentare (în care partidul principal este PSD). Iar PSD, să nu uităm, este partidul cel mai americano-conform din România.

Putem avea de a face, așadar, fie cu un atac userist (francez) comis formal cu mână americană, sau un atac american comis aparent cu mână useristă (franceză) care, oricum am lua-o, este de natură să aducă în locul unui premier (și unui guvern) pro-american, unul și mai pro-american. Deși dorința USR de a reveni la guvernare este maximă, șansele revenirii sunt minime. Cum minime sunt, într-o lume normală, și șansele generalului doctor Ciucă de a evita demisia.

În acest vârtej cu cauze geopolitice, presupusul plagiat al doctorului Ciucă este detonatorul unui conflict colonial și doctorul Ciucă victimă colaterală a dronelor aliate. De e sens în asta, el nu are nici o legătură cu democrația, cu morala și desigur, nici cu suveranitatea statului român. Iată motivul pentru a-i nega, deopotrivă, și pe plagiator și pe acuzatorii săi, și pe furul de inteligență și pe furii de suveranitate.