Propaganda anticomunistă, înţelegînd prin asta producţiile postdecembriste poreclite şi cercetări, s-a străduit şi se străduieşte să-i înfăţişeze pe comunişti drept nişte fanatici ai urii de clasă, desfăşurînd în timp un program aflat aposteriori în personalitatea lor, ca un soft în măruntaiele unui calculator.
Oricît ar părea de ciudat, o asemenea imagine, produs al ţelului propagandistic de a face praf şi pulbere Comunismul ca doctrină, şi nu Comunismul ca realitate anume geografică, economică şi istorică, se înscrie în elogierea comuniştilor. Comuniştii apar astfel ca nişte oameni ieşiţi din comun prin tăria de oţel a credinţei, prin consecvenţa fără cusur în urmărirea idealurilor sorbite din opera lui Lenin, Marx şi Engels.
Imaginea asta idilică, în conflict cu esenţa comuniştilor, cea de politicieni, şi, ca politicieni, măcinaţi de ambiţia Puterii, cucerite şi păstrate, nu răspunde întrebării:
Dacă e aşa, cum de socialismul real a avut atîtea cotituri şi răsturnări, perioade de îngheţ şi perioade de dezgheţ, toate justificate prin aceiaşi Lenin, Marx şi Engels?
Nu cumva, doctrina, vag formulată şi abstractă, era folosită pentru a justifica aposteori deciziile politice luate mai de demult?
În numărul festiv, de 1 mai 1947, al Scînteii, Gheorghe Gheorghiu-Dej iscăleşte amplul articol, început de pe pagina întîi, stînga, sus, sub titlul
„La muncă şi la luptă, tovarăşi!“:
„Fabricanţii de gogoriţe din tabăra reacţiunii manisto-brătieniste au încercat să creieze impresia că guvernul Groza vrea să lovească în întreprinzători sau să ştirbească iniţiativa particulară. În realitate, însă, noi considerăm că ţara are nevoie de stimularea tuturor iniţiativelor.
NOI DORIM SĂ ASIGURĂM DESVOLTAREA ŞI ÎNDRUMAREA INIŢIATIVEI PARTICULARE.
Acesta este obiectivul real al politicei guvernului Groza.
Este evident că muncitorimea şi comuniştii, în calitate de exponenţi ai ei, nu pot tolera ca anumiţi întreprinzători să caute de a folosi actuala situaţie pentru a specula fără scrupule nevoile celor mulţi şi a se îmbogăţi pe spatele ţării, încercate de lipsuri grele.
Dar am declarat şi o repetăm: RECUNOAŞTEM DREPTUL LA BENEFICIU LEGAL AL ÎNTREPRINZĂTORULUI. ACEST BENEFICIU TREBUIE SĂ-I FIE ASIGURAT, EL TREBUIE ÎNSĂ CONDIŢIONAT DE RÂVNA ÎNTREPRINZĂTORULUI PENTRU RIDICAREA PRODUCŢIEI, DE INTRAREA ÎN LEGALITATE A TUTUROR ÎN INTERESUL ŢĂRII, ÎN INTERESUL POPORULUI ŞI ÎN PROPRIUL INTERES AL ÎNTREPRINZĂTORULUI“.
Peste mai puţin de un an, România cunoaşte naţionalizarea. Urmează, la un an după debutul procesului de colectivizare, arestările abuzive, prigoana cotelor.
Văzută din perspectiva a ceea ce s-a întîmplat după, Declaraţia lui Dej despre „dezvoltarea şi îndrumarea iniţiativei particulare“ sună strident, asemănător angajamentelor electorale păcălitoare din democraţia postdecembristă.
Gheorghe Gheorghiu-Dej e un politician, înainte de a fi comunist. Să-i acordăm şi lui circumstanţele atenuante de care beneficiază politicienii democraţi:
Că sînt sinceri în făgăduielile lor electorale, de îndată contrazise după parvenirea la Putere.
Pentru că, în cazul lui Dej cel puţin, trebuie să luăm în calcul elementul de esenţă care lipseşte politicianului democrat:
Imprevizibilitatea Istoriei, mult mai poruncitoare asupra politicii comuniste decît în cazul politicii postdecembriste.
1 2
Lasă un răspuns