Şi comuniştii români au depins de toanele Istoriei

De unde să ştie Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 1 mai 1947, că, ulterior, vor surveni evenimente capitale?

  • – Căderea definitivă a Cortinei de fier.
  • – Dizidenţa lui Tito, cu efecte devastatoare în suspiciunea paranoică a lui Stalin
  • – Aţîţarea incredibilă a terorii staliniste spre sfîrşitul vieţii lui Stalin, avînd drept semn Procesul bluzelor albe
  • – Lupta pentru putere de la Moscova.
  • – Evenimentele din Ungaria.

Incredibila dinamică a Istoriei după cel de-al doilea Război mondial explică incredibilele contradicţii dintre diferitele momente.
În 1952, mai precis, în mai 1952, Grupul Luca-Pauker plecase de la şefie sub acuzaţia de Deviere de Dreapta. În august 1953, Plenara C.C. al PMR denunţă măsurile stîngiste de pînă atunci şi impune măsurile reproşate în 1952 Deviatorilor de Dreapta.
Între 1947-1953, conducătorii comunişti români se concurează în materia de osanale aduse lui Stalin.
În 1961, la Plenara din decembrie, toţi, în frunte cu Dej, se întrec în a denunţa crimele lui Stalin.

Aceasta ar fi una dintre explicaţiile discursului procapitalist al lui Dej, în conflict cu viziunea unui şmecher care ştie că va naţionaliza fabricile peste un an, dar n-o spune ca să-i tragă pe sfoară pe capitalişti.

O alta ar fi aceea că, asemenea tuturor politicienilor, asemenea tuturor oamenilor, comuniştii n-au soluţii apriori pentru toate problemele.
Cu mici excepţii, soluţiile sînt gîndite şi promovate sub puterea conjuncturilor.

Comentarii

Pagini: 1 2

📹 Videoblitz 📹
Loading