Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Spitalul, locul marilor prefaceri

Spitalul e locul de unde nu ieși mai niciodată așa cum ai intrat. De dorit ar fi să ieși mai sănătos. Fără un diagnostic sau măcar cu unul care să aparțină trecutului, de dinaintea sau de pe parcursul internării. Să intri cu boala și să ieși cu vindecarea sau, și mai bine, cu sănătatea. Așa să fie? De câte ori se intră fără un diagnostic, doar cu un mănunchi de simptome, și se iese cu… mai multe? Cu o listă întreagă, fiindcă cine caută găsește și rolul spitalelor și al medicilor este și acela de a căuta. Dar poate că și acest aspect să fie unul pozitiv, la urma urmei, acum pacientul știe ce are, ce-i lipsește și eventual și cum poate să recupereze.

Dar dacă intri doar cu o problemă și ieși cu alta sau cu altele? Nu mă refer aici la boli incurabile, la care nici medicii, nici spitalele nu au prea multe variante, indiferent din ce motiv: lipsa de personal calificat, de aparatură, de medicamente sau de timp. Da, de timpul pe care pacientul l-a risipit prezentându-se prea târziu. Nu asta li se reproșează multor suferinzi? Ideal ar fi să existe medici profilați nu pe chimia concernelor, ci pe cea a biologiei umane, specialiști care să încerce să redreseze echilibrul perturbat împreună cu pacientul și înainte de a trece pragul unui spital. Medici și pacienți care să se ocupe de auto vindecare. Problema este… ați ghicit – tot timpul. Medicii nu-și mai pot permite în vremurile moderne să „risipească” timpul ascultându-și pacienții, iar aceștia din urmă alocă tot mai puțin timp ascultării propriului corp. Și cât de multe ar afla cu toții, dacă ar ști cum să asculte! În loc de asta, se iese din spital (atunci când se mai iese!) cu infecții nosocomiale, cu o listă interminabilă înțesată de interdicții și de medicamente, cu recomandări și intervenții inutile (operații) care de fapt ar fi putut și ar putea fi evitate.

La finalul cursurilor – uneori chiar la început, în funcție de interesul sau de scepticismul pe care le citeam pe chipurile studenților, veneam cu o propunere-provocare. Le spuneam ceva de genul: „Știu că fiecare profesor ține să sublinieze cât de importantă este disciplina pe care v-o predă, cât de multă nevoie veți avea de ea și cât de mult veți avea de pierdut, dacă acum nu sunteți atenți și nu-i dați importanța cuvenită. Ei bine, eu nu doresc să vă atrag atenția asupra unei discipline care poate să vi se pară searbădă, deși pentru mine e mai spectaculoasă decât orice aventură. Dar vă propun un lucru. După ce o să vă încheiați studiul și o să ajungeți să fiți repartizați care încotro, pe diverse secții, încercați să descifrați singuri dacă igiena este sau nu importantă. Și dacă descoperiți un singur domeniu al medicinei și sănătății în care igiena nu joacă niciun rol, atunci trimiteți-mi, vă rog, un simplu mesaj.” (Până acum nu am primit niciunul!)

Firește că știam că toate specialitățile își au relevanța lor. Dar în sinea mea reflectam la faptul că nu se va prăbuși o lume dacă un fost student ajunge să lucreze pe secția de, să spunem, psihiatrie și uită originea și inserția mușchiului sternocleidomastoidian. Sau pe secția de neonatologie și nu va fi acordat suficientă atenție și importanță demenței Alzheimer. Dar încearcă să rezolvi vreo epidemie de diaree nosocomială (să luăm un norovirus) pe secția de psihiatrie sau să omiți să atragi atenția unei proaspete mămici să nu-și sărute nou-născutul sub nicio formă dacă are o infecție herpetică, fiindcă s-ar putea să-l aibă pe conștiință!

Cei mai mulți răspund întrebării „Ce este igiena în opinia ta, cum ai defini-o într-un singur cuvânt?” foarte simplu: „Curățenie.” Mulți văd obiecte și suprafețe „strălucind” de curățenie și se declară mulțumiți de condițiile de igienă respective. Făcând abstracție de faptul că putem vorbi la fel de bine și de o igienă psihică, de una a mediului, a muncii, socială, a alimentelor și alimentației etc., igiena  (gr. hygíeia = în slujba sănătății) se traduce prin prevenție – un termen care justifică minimum patru ani de specializare după un rezidențiat de trei ani. În plus, curățenia optică nu înseamnă automat igienă ireproșabilă. Nu de puține ori s-au detectat prin teste de igienă efectuate în hoteluri, restaurante, băi publice, instituții etc. suprafețe și obiecte optic ireproșabile, dar care evidențiau mai mulți germeni (fecali) decât toaletele. Deoarece curățenia și dezinfecția nu se efectuaseră așa cum trebuie. A șterge totul cu o singură lavetă, de pildă, nu face decât să ajute la răspândirea uniformă a germenilor. Nu orice dezinfectant acționează pe orice material, în orice concentrație, și mai ales nu instantaneu: are nevoie de un interval de timp în care să-și facă efectul. Orice greșeală în aplicare conduce la eșecuri, ajutând germenii să dezvolte rezistență și, ce-i mai rău, făcându-ne să ne simțim în (falsă) siguranță.

Ei, și? Bacterii fecale are fiecare dintre noi în propriul intestin. Doar omul nu-i făcut să trăiască în condiții de sterilitate. Așa este. Problema nu este că ne-ar omorî sau îmbolnăvi o bacterie E. coli, pe care o găzduim oricum în microbiomul propriu (cu toate că specia E. coli are câteva mii de tulpini, unele extrem de virulente!), ci că bacteria respectivă este un indicator și un semnal că ceva nu e în ordine și că trebuie intervenit. Fiindcă acolo unde se află E.coli e posibil să se mai afle și alți germeni – potențial patogeni – scăpați de sub control. De pildă germeni care provoacă boli grave precum holera, hepatite (A sau E), ori temutul Clostridium difficile, care prezintă rezistență la mai toate antibioticele și face ravagii în intestin.

Iar în spital își dau mâna vulnerabilitatea (pacienți debilitați de boli) cu oportuniștii (germeni potențial patogeni). Unde altundeva se mai găsesc într-un spațiu atât de restrâns atât de multe persoane suferinde care să facă schimb de germeni – germeni foarte silitori, care învață în timp record să dezvolte rezistențe la medicamente și dezinfectanți –, dacă nu în instituțiile de îngrijire a… să spunem „a bolilor” sau „a sănătății”?! În secțiile de terapie intensivă se respiră… ce se oferă (sub presiune) din instalațiile posibil populate cu biofilme din microorganisme aclimatizate de mult și adesea rezistente la tratament. Poate că și asta explică rata neobișnuit de mare a deceselor „de Covid-19”. O analiză a 69 de studii din 23 de țări relevă o letalitate de la 50% (la cei sub 40 de ani) la peste 84% (la cei peste 80 de ani) în rândul pacienților care au „necesitat” intubarea și respirația asistată. Pe lângă stresul reprezentat de intubarea în sine. Asta în condițiile în care riscul de deces este cu 45% mai mic la cei ventilați non-invaziv, iar OMS vorbește despre o probabilitate de a muri de Covid-19 de 3,9%!

Problema infecțiilor nosocomiale (luate din spital) este apărută odată cu spitalele și ne provoacă și astăzi. Motiv suficient pentru a se înființa o nouă ramură a igienei, igiena spitalicească, una care să se preocupe îndeaproape de prevenirea, depistarea și înlăturarea timpurie a unor cauze suplimentare de îmbolnăvire și deces. O disciplină relativ nouă, care practic a luat naștere din eforturile susținute ale experților în domeniu din mai multe țări încă din anii 1970, în condițiile în care nu numai că nu existau studii la nivel european care să poată aprecia cât de cât rata acelor infecții, dar nici măcar în spitalele mari, cu sute de paturi nu exista un sistem organizat care să se ocupe de evidența bolilor infecțioase contractate pe parcursul spitalizării. Acele boli dau de furcă serios atât personalului spitalicesc și din teritoriu, cât mai ales pacienților, și așa debilitați de problemele și comorbiditățile cu care intră pe ușa instituțiilor cu speranța că li se va trata boala de care suferă și nu că vor fi blagosloviți cu un extra bonus la plecare (în caz că mai apucă externarea). Multe spitale din diverse țări au debutat prin a-și elabora propriile protocoale, ghiduri și norme de igienă. Numai că acele protocoale nu garantează și transpunerea în practică. Ceva mai avansate în domeniu au fost Olanda și țările scandinave, care s-au preocupat de reducerea ratei infecțiilor intraspitalicești încă din anii ’60, astfel încât, în anii ’90, pe când unele țări europene se ocupau de implementare, ele aveau deja ce prezenta: o rată până la de 20 de ori mai mică a infecțiilor nosocomiale.

Prin urmare, s-a trecut la constituirea echipelor de igienă în spitalele din mai multe țări. O echipă formată din experți în igienă, boli infecțioase și terapie cu antibiotice și susținută de personal calificat din sfera îngrijirii pacienților și de laborator. Astfel de echipe special instruite organizează periodic cursuri de igienă cu tot restul personalului, explicându-i de ce și cum trebuie să respecte lucrul elementar în sănătate: igiena. Ori de câte ori apare un caz de infecție intraspitalicească, ori de câte ori se fac achiziții (de la instalații sanitare și de climatizare la dezinfectanți, aparate și câmpuri operatorii) sau se iau măsuri de construcție, reparații, renovări etc., se consultă mai întâi echipa de igienă.

Astăzi există un sistem de supraveghere a infecțiilor contractate în spital la nivel european, la care contribuie cu date mai mult sau mai puțin pertinente vreo 14 țări membre UE. A comunica niște cifre nu înseamnă însă și a dispune pe plan național de un sistem de supraveghere bine pus la punct și care să funcționeze și dincolo de colectarea datelor, dintre care unele sunt despre boli care mai degrabă se mătură sub preș sau în fața cărora se închid ochii și unde nimeni nu se simte responsabil de elucidarea cauzelor și rezolvarea problemelor. Astfel de date se trimit și referitor la boli precum legioneloza, și e mai mult decât caraghios să le urmărești. Există țări mici, precum Austria, care semnalează 200 de cazuri de legioneloză pe an și există altele, precum România, cu o populație dublă, dar cu… de zece ori mai puțin cazuri (19). Doar cine caută găsește, așa cum spuneam și mai sus.

Cu ani în urmă am încercat să intru în contact cu experți în domeniu din România. Știam că igiena spitalicească încă nu se născuse acolo și speram să punem bazele unei colaborări, așa cum făcusem cu institutul Robert Koch din Germania, pentru listerioză. Răspunsul a venit prompt: „Avem și noi de toate, doamnă. Putem face și testele x și pe cele y. Ne descurcăm și singuri”. Bineînțeles că se „descurcau”, cele câteva cazuri detectate și declarate anual satisfăceau cerințele Europei. Problemă rezolvată! Ce rost avea scotocitul după cauze și rezolvări? Cui să-i fi venit în ajutor? Poate pacienților, dar ei oricum nu aveau habar de ce înseamnă infecții nosocomiale. Tot atât cât au masele și astăzi despre pandemie, asimptomatici, PCR, virus, ARN mesager. Cine să se coboare și să-și simplifice elevatul limbaj științific într-atât încât să priceapă toată lumea? Din păcate, darul comunicării nu s-a născut printre intelectuali.

De aceeași primire am avut parte și cu altă ocazie, la o conferință a diasporei, invitată… acasă. Pentru un schimb de experiență și pentru colaborare (se spunea). În folosul pacienților (credeam eu). Atmosfera în care s-a desfășurat acea conferință a fost mai mult decât apăsătoare. Din comentariile care urmau referatelor diasporei răzbătea revolta înăbușită provocată de „jignirile” la care unii colegi se credeau supuși. Nu doar din mimică și gesturi se putea citi replica „Bine că ați venit voi să ne învățați și să ne spuneți cum trebuie făcute treburile!” Culmea era că invitația venise din partea lor. Ceea ce nu i-a împiedicat pe mulți cârtitori să solicite ulterior „colaborarea”, ori de câte ori aceasta promitea măcar trecerea numelui pe una dintre publicațiile „de afară”, ceea ce le asigura un titlu superior și implicit un plus la salariu. Ce rost avea implicarea pacienților aici? O să vedem în articolul următor ce rost are igiena intraspitalicească și cât de mic este, de fapt, vârful cunoscut de noi al aisbergului numit infecții nosocomiale.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *