Suplimentul cu reclame

La vremea când industria de divertisment era încă în fașă iar noi ne foloseam de picioare să ajungem de la A la B, ne împiedicam la tot pasul de comercianții stradali. Fiecare își lăuda marfa cum putea mai bine iar trecătorii nu aveau decât să se convingă apropiindu-se și cercetând-o. De rest se ocupau calitatea produsului și propaganda orală, pe care în general te puteai baza, fiindcă nimeni nu-și risca obrazul și onoarea lui de cetățean elogiind otrăvuri sau recomandând nimicuri. Mai târziu, pe măsură ce casele se umpleau de difuzoare și emițătoare cu lămpi, tranzistori, leduri și plasmă, ne-am procurat canapele și fotolii cât mai comode și cădem vrăjiți în mrejele care ni se întind la fiecare sfert de ceas. De când a apărut și internetul, s-a răsturnat mai totul. Un amalgam de (non)valoare, promisiuni fără acoperire, acoperitori și dezvelitori de trucuri, (dez)amăgiri la pachet cu speranțe etc. Nimeni nu face curățenie, toți își deversează deșeurile în groapa comună în care toată lumea scormonește și se alege cu ce i se pune în brațe de către cei ce „știu mai bine”.

Să vrei și nu mai scapi de dușul zilnic de anunțuri, ba, dacă nu ești atent riști să te afunzi fără putință de ieșire până nu activezi butonul „Adaugă în coș!” Atât de avizi suntem să fim în pas cu noile găselnițe și să nu rămânem de căruța cu momeli la modă, încât toate simțurile ni se lipesc de ecrane. Nimeni nu e cruțat de bombardamentul mercantil cu must-have-uri. Toate portițele spațiului virtual s-au încuiat și nu mai scapă decât cine cedează emoțional și cumpără. Orice, oricât, oriunde, oricum, numai să evite ploaia de „Pentru sănătatea ta… procură-ți produsele x, y, z…” Cum să nu te preocupe propria sănătate?! Așa că n-ai încotro și cumperi. Dacă nu azi, cu siguranță mâine, cel mai târziu poimâine, fiindcă picătura chinez…ăriilor insistă. Cumperi chiar fără să-ți dai seama, fiindcă drogul ce ți se instilează zilnic în subconștient își face efectul. La cei mai mulți bucla reflexului se închide repede, aproape instantaneu. Întind mâna după omniprezenta anexă și comanda e la un clic distanță.

Cel mai răspândit virus de pe planetă îl reprezintă fără îndoială publicitatea. În loc de insinuantul „Pentru sănătatea dv.”, animatorii și-ar putea începe prezentarea la fel de bine cu un „Pentru (auto)amăgirea dumneavoastră, ingurgitați zilnic porția de reclame!” Aproape că nu există om să nu fi înghițit măcar o dată suplimentul cu reclame. Vizuale, auditive, olfactive, gustative ori tactile, te pândesc la cotitură și te asaltează fără preaviz, te trag de mânecă și bat toba cu miracole ce se anunță mai îndrăznețe decât făgăduielile duhului aciuat în celebra lampă. Așază strategic ispitele în rafturi, să sară drept în ochii victimelor și să le țintuiască atenția. Te împresoară cu arome și coloranți sintetici, în stare să imite și ce n-a inventat natura și să-i facă să saliveze până și pe cei mai recalcitranți și mai sceptici dintre clienți. Cum altfel să afle masa de potențiali mușterii că pe lume a apărut o nouă (in)utilitate? Și dacă află, cum s-o aleagă tocmai pe a ta din puzderia de oferte al căror număr l-a întrecut de mult pe al frunzelor și firelor de iarbă? Fără îndoială, reclamele sunt alfa și omega, mai cu seamă în epoca țesătoriei rețelelor sociale, plase excelente, numai bune de prins clienții. Până să se dezmeticească și să întrevadă deșertăciunile, a și apărut o nouă generație „și mai și”. Cine are bani își face reclamă, cine nu, umflă prețul produsului și… își face reclamă.

Aproape că nu există ceva în noi care să nu „merite” atenția preapreocupatelor industrii: părul, dantura, pielea, ochii, unghiile și oasele, musculatura și stratul de grăsime, osteofitele coloanei, pintenii calcaneeni și monturile picioarelor, digestia, respirația, urinatul, peristaltica, atenția, somnul, memoria, metabolismul, imunitatea, potența etc. Toate acelea și încă multe altele pot fi (re)făcute și (re)dresate. De noi depinde dacă vrem să fim sănătoși și să accesăm butonul „comandă”. Pentru spontaneitate există un bonus special: Cine mușcă imediat beneficiază de „reduceri substanțiale”,ori primește „cadou” o mostră de ceva care să-i gâdile și restul papilelor oniomaniace. Firește că toate efectele mirifice promise au la bază „studii științifice solide și serioase”, pe care, însă, prezentatorii nu ți le pot expune, dată fiind scurtimea (și neasemuita stupiditate a) spoturilor care înghit sume exorbitante. (Se vehiculează prețuri de 10.000 de euro pentru 30 de secunde de păcăleli colective.) Cu sumele azvârlite pe gâtul agențiilor profilate pe inventarea de inepții și ale instituțiilor care se prostituează prezentându-le s-ar putea finanța toate studiile care, desigur, nu există decât în fabulațiile creatorilor! Dacă ar face-o, s-ar putea să aibă parte de aceleași surprize de care are oricum cumpărătorul naiv. Reclama (in)vizibilă, directă, camuflată, obraznică, agresivă, execrabilă, revoltătoare… vinde cel mai bine articolul, iar prețul nu contează, deoarece e achitat tot de consumatorii care cască gura în timp ce li se deschide pe nesimțite punga.

Între mass-media, guverne și industriile de amăgire a maselor s-a încleiat o simbioză imposibil de descâlcit. Interdependența lor devansează orice relație descrisă în manualele de parazitologie. Nu se mai știe cine e gazda și care-i parazitul, cine suge ce și de la cine – posibil ca rolurile să se distribuie alternativ. Doar consumul – de divertisment și de nimicuri – contează. Produsele, ca și consumatorii, sunt doar mijloace prin care se atinge scopul: cât mai multe vânzări. Fără trucuri și fără propagandă nu poți face mulți pureci în afaceri. Dacă odinioară te mai puteai feri de portavocele stradale întorcând capul, închizând ochii, trecând pe trotuarul celălalt ori prefăcându-te tare de urechi, astăzi e imposibil să mai scapi de insistența megafoanelor instalate peste tot, oricâte filtre ți-ai monta la ferestrele… virtuale. În spatele intenției – legitime până la un anumit punct – de a-și prezenta produsele se află, însă, de multe ori tentativa de fraudă. Practic un atentat la siguranța cetățenilor, întrucât se promovează produse necontrolate de forurile competente, fără eficacitate demonstrată și cu posibile riscuri pentru sănătate. Cât de ticălos poate fi cineva (dis)pus să exploateze suferința și să facă avere din presărat momeli-panaceu care, în cel mai fericit caz, sunt lipsite de efect?

În timp ce noi uităm să ne mai calculăm rezervele monetare (oricum nu mai avem noțiunea banilor de când i-am digitalizat!) și să ne întrebăm ce nevoie imperioasă ne împinge la târguieli alandala, afaceriștii din spatele reclamelor și-au făcut temele și calculele cu precizie de invidiat. Stăpânesc perfect arta manipulării și au cunoștințe solide de psihologie. Știu exact cărui grup de posibile victime să se adreseze și aleg limbajul cel mai „inteligibil”. Cunosc orele de vârf ale prezenței lor pe fiecare platformă. Le intuiesc și le descifrează bine păsurile și știu cum și cu ce poate fi ademenit fiecare. Oricât de stupide ni se par multe dintre spoturi, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Fiecare născocire e declarată ca fiind ceva senzațional, care a surprins o lume întreagă, inclusiv oamenii de știință. Uneori își fac apariția așa-ziși medici și terapeuți uluiți de efectele spectaculoase ale minunii care a revoluționat… reclama. Alteori se inventează istorisiri despre foști dezolați – actuali optimiști – și miracolele pe care le-au trăit. De mult prea multe ori se implică și idoli ai rețelelor și își împrumută – după caz – vocea, chipul sau chiar trupul, asigurând clienții că fac bine dacă-i ascultă și fac ca ei.

Într-unul din filmele sale, celebrul detectiv Columbo reușește să captureze un criminal folosindu-i  propriile metode. Specialistul în psihologia percepției experimentale și expert în sugestia subconștientă recurgea la manevre persuasive ca să influențeze deciziile victimelor, fără ca partea din creier responsabilă de conștientizare să prindă de veste. Astăzi reclamele bazate pe tahistoscopie (practica de a prezenta mesaje foarte scurte care sunt, practic, atacuri la nivel subliminal) sunt interzise. Actualmente se acceptă doar seducerea conștientului, un fel de „Manipulare să fie, dar să știm și noi!” Oricum subconștientul nu răspunde pozitiv decât dacă oferta camuflată vine în întâmpinarea nevoilor momentului. Și, deși cortina s-a dat de-o parte și tot șantajul emoțional e la vedere, pare-se că tot subconștientul lucrează. Foarte puțini ajung să pipăie cu rațiunea ieftinătatea trucurilor. Rațiunea nu protestează decât rareori – pare să-și fi luat concediu fără plată și e posibil să-i fie atât de bine în noua ipostază, încât să nu(-și) mai revină.

S-ar putea spune multe despre reclame-croaziere pe marginea gropii de gunoi care a ajuns să fie planeta și despre cum rafturile magazinelor se golesc de deșeuri în febra achizițiilor, doar ca să facă loc altora, pentru puseul următor. O bună parte a reclamelor au, însă, în vizor medicamente, o temă care ar trebui să fie tabu. Ca și când medicii și farmaciile și-ar fi delegat sarcinile agențiilor de publicitate. După ce mai bine de jumătate din medicamentele accesibile majorității pacienților au dispărut din farmacii (prea ieftine!), li se face acum asiduu publicitate pe toate canalele, la prețuri convenabile… pentru producători! Deși asemenea reclame sunt interzise – inclusiv medicilor –, autorii își declină răspunderea cu formula magică: „Pentru detalii, adresați-vă medicului sau farmacistului!” Bineînțeles că sus-numiților nu li se adresează nimeni, că doar „s-a zis și la televizor” că e bun la… dureri, inflamații, infecții, răni, paraziți, hemoroizi etc. Brusc s-au găsit leacuri pentru toate: micoze, carii, decolteuri, riduri, chelii, mușchi obosiți de sedentarism, colăcei de grăsime, celulite, cancer, osteoporoză, glaucom… Totul e reparabil și depinde doar de tine să ți-l procuri.

Peste noapte poți deveni alt om. Ți se prezintă și exemple de metamorfoze. Vezi și auzi lucruri incredibile dar „adevărate” despre staruri care, iată, au trecut prin ce treci tu acum și, grație remediilor afișate pe ecran au devenit alți oameni. Și tu poți fi unul dintre ei! Când ți-e lumea mai… comodă te trezești asaltat de „dotările” vedetelor alese pe sprânceană să-ți arate cum ai putea arăta „după”. Vezi chipuri botoxate, injectate, cioplite și vopsite, coame frumos stilate, revigorate de elixire din sticluțe multicolore. Poți să admiri decolteuri siliconate și mușchi infiltrați cu anabolizantele din suplimente. Invidiezi danturi de un alb orbitor („Ce pastă de dinți și ce periuțe fermecate!”) și abdomene perfectate de liposucții și de tot felul de seringi și alifii.

Mai puțin cărți. Cărților (și școlii) nu li se face reclamă, nu de alta, dar ar alunga frumusețea de comunitate. Cărui grup să lauzi cărțile, când marele public nu le-ar răsfoi nici dacă l-ai plăti? Autorul n-are decât să-și facă singur reclamă, dacă-i dă mâna. Mâna nu-i dă, iar editurile nu-și (mai) asumă riscuri și nu se (pre)ocupă decât de autori deja cunoscuți. (Re)cunoașterea nu (mai) e treaba editurilor. Nimănui nu-i pasă că fiecare pagină emană suflet și încorporează zeci de ore de dăruire. Cu greu convingi o editură să arunce o privire măcar pe titlu, darămite să mai și citească ce-au produs aspiranții la… iluzia publicării, pe care de multe ori și-o finanțează singuri. Cohorta managerilor știe ce se cere și ce se vinde, iar cea a lectorilor care nu lecturează nimic știe cum să schilodească manuscrisul până la nerecunoaștere. Publicitatea lor se rezumă la remarca: „Cine a cumpărat cartea X a mai cumpărat și Y, și Z etc.”

Publicitatea subliminală nu poate fi observată nici la încordarea maximă a atenției, dar funcționează prefect. Astăzi sugestia subconștientă îmbracă alte forme, grație ingeniozității promotorilor. E la vedere și nu prea, fiindcă miile de urmăritori sunt cu ochii pe alte „calități” ale actorilor însărcinați cu propagarea. E foarte simplu: Racolezi un sucitor de minți consacrat, o „vedetă” admirată de mase pentru dotări reale sau impecabil prelucrate de IA, și o lași să-și debiteze „eruditul” monolog. Dacă ești atent observi cum întruchiparea anorexiei se întinde lasciv după o sticlă cu băutură energizantă, după o felie de tort sau o porție de fast-food – postate strategic la picioarele ce par să nu se mai termine – și soarbe cu voluptate sau înfulecă cu poftă dintr-un ceva pe care în viața de toate zilele îl regurgitează cu spaimă bulimică. (La nevoie mistuie și politicieni, dar asta e o altă poveste… dezgustătoare!) Subconștientul majorității aleargă la frigider și dă iama prin provizii. Puțini reușesc să priceapă de unde vine de fapt finanțarea bunăstării vestitului influencer. Cei de mult căzuți în plasă aplaudă frenetic cu like-uri, fără să știe exact ce aclamă.

Dacă științele și nenumărații experți de pretutindeni n-au reușit încă să ne facă sănătoși, pentru ce-am crede în magia leacurilor trâmbițate de publicitate? Pentru ce ne-ar crește o pădure de păr dacă folosim șamponul sau loțiunea lăudată de cine știe ce star lățos, dacă în cărțile de medicină răritul podoabei capilare e prezentat ca având zeci de cauze diferite?! De ce există în continuare carențe, deși pe alocuri populația a ajuns să cheltuiască mai mult pe suplimente alimentare decât pe alimente? La cât de harnică e industria farma, n-ar fi de așteptat să fi venit ea însăși cu remediul respectiv dacă acela ar fi dat cel mai mic semn de eficiență – fie el și placebo –, decât să lase industria înlocuitorilor să prospere în asemenea măsură? Sau sunt doar metastaze ale aceleiași… Mării care și-au schimbat doar pălăriile?!

Piața suplimentelor alimentare a devenit un Eldorado pentru oneroșii afaceriști. (O să vorbim despre ele într-un articol separat.) Legea le oferă libertatea de a decide ce pun în retorte și cât, dar „omite” să-i mai și oblige să le demonstreze eficacitatea prin studii științifice. Atât timp cât elixirele lor se încadrează la alimente și nu la medicamente, pot face și lăsa baltă ce îi avantajează. Producătorii suplimentelor nu sunt obligați să le dozeze exact conținutul și nici să solicite aprobare. Medicilor le este interzis să facă reclamă – lor și tratamentelor pe care le oferă. Producătorii de leacuri-suplimente trebuie doar să respecte niște directive, pe care, însă, „experții” lor se pricep de minune să le „interpreteze”. Le servește ca model documentul elaborat chiar de autoritățile UE, care enunță termenii ce se cer utilizați/evitați, astfel încât să poată vinde orice fără să fie trași la răspundere. Bunăoară, nu le e permis să promită vindecarea unei afecțiuni anume, dar pot pretinde că produsele lor au efecte pe funcțiile organismului în general.

Dacă vin doar cu exprimări vagi pe ușa din dos, pot promova substanța respectivă fără restricții. Dacă n-ai voie să spui că extractul de… cătină te scapă de infecție urinară, spui că vitaminele înglobate contribuie la întărirea imunității. Medicamentul melatonină are aprobare doar pentru tratamentul insomniei primare și de scurtă durată la o categorie restrânsă de pacienți. Vânzările n-au satisfăcut spiritele inventive, așa că au dezvoltat suplimente alimentare cu melatonină și au inundat piața cu ele. Suplimentele „pot completa hormonul natural, pot scurta timpul necesar adormirii și pot fi consumate zilnic, deoarece, conform cunoștințelor actuale nu există risc de dependență ori obișnuință.” Mici diferențe de exprimare care fac marea diferență la volumul de vânzări, chit că tulburările somnului tot acolo sunt. Nimeni nu cere vreo dovadă că funcționează, se interzice doar exagerarea. Suplimentele alimentare conțin ce conțin. Conținătoarele de reclame suplimentează veniturile posturilor/influencerilor care se pretează la traficul de minciuni organizate.

Cine are curiozitatea să scadă prețul exorbitant al reclamelor, taxele și impozitele, „reducerile” și costurile ambalajelor tot mai extravagante, apoi se uită la costurile reale ale produsului respectiv, o să vadă că profiturile sunt imense, iar valoarea reală se apropie de zero. Cumpărătorul se alege doar cu… regretele și eventual cu furia neputincioasă că iarăși s-a lăsat păcălit. Rămâne cu încă un gunoi în brațe, pentru a cărui reciclare tot el plătește. Dacă nu cumva alege să-și folosească propriul corp pe post de tomberon. E tot mai greu să eviți reclamele. Cei care n-au inventat rușinea găsesc mereu fisura prin care să se strecoare și ne-ar resuscita și dacă ne-am preface morți. Din păcate, vestea dusă din gură în gură nu mai e ce-a fost odinioară. Rețelele zise sociale îngreunează mult misiunea căutătorilor de adevăr. E riscant să te bazezi pe postările care sunt oricum – tendențioase, prefabricate, cumpărate –, mai puțin sincere. Sunt mult prea anonime, iar anonimitatea le-a șters și jena de altădată și teama că-și vor pierde obrazul umblând cu minciuni vopsite.

Și totuși, am putea face câte ceva. Am putea să ne întrebăm dacă chiar avem nevoie de acel ceva. Dacă da, urmează să căutăm răspunsul la motivul pentru care acel produs e atât de promovat și dacă pomul lăudat face întotdeauna cinste renumelui. Ar trebui să devenim suspicioși la promisiunile de soluționare a unor probleme pe care medicina convențională nu le poate rezolva și la mesajele care se bazează pe efecte universale. Iar dacă ni se mai spune și în „cifre concrete” câtor persoane li s-a schimbat astfel viața, câți (ne)fericiți au fost salvați de câte kilograme de grăsime și de câte mg de colesterol, ori câte fire de păr le-au crescut pe zi… e cazul să închidem sonorul sau să schimbăm postul. (Nu prea ajută, fiindcă toți dau năvală simultan!) Să ne vedem de trebuirile domestice până se termină orgia reclamelor sau, și mai bine, să dăm stingerea monitoarelor și să punem mâna pe o carte.