Suveranismul românesc, o nouă invenție de tip „Jos PSD!”, mai gălăgioasă și mai ridicolă

„Cu dreapta sunt când vreau să fiu la modă / Fiindcă mie-mi merge șoapta / De dulceață înspre vodă”.  Însă, în vremurile actuale, poezia lui Ion Nicolescu ar trebui adaptată la „Suveranist sunt când vreau să fiu la modă…”. Pentru că e o modă. Nouă. Europeană. Frenetică. O formă contemporană de populism contrapusă la tendințele progresist-globaliste ale momentului. De aici și această concluzie cruntă referitoare la suveranismul românesc. 

De fapt, care suveranism românesc? Care suveraniști? Pe ce se bazează ei? Cui se adresează oamenii aceștia? Cu cine se luptă? A fi suveranist înseamnă să fii patriot? Dacă da, de ce nu își spun patrioți? Sau naționaliști? Dar, chiar așa, dragi suveraniști, de ce nu vă spuneți naționaliști? Care e diferența între suveranism și naționalism? Doza uriașă de populism, oare?!

Nu o să vină niciun răspuns concret, decât aceeași bălmăjeală îmbâcsit-conspiraționistă cu finanța globală, UE, NATO, FMI, americanii, corporațiile, Davos etc. Nimic concret. Pentru că ceva concret ar fi, de exemplu, ieșirea României din UE și NATO, nu? RoEXIT, ca să fim suverani. Dar niciunul dintre suveraniști nu exprimă asemenea idei. Fug ca dracul de tămâie! Uraniu radioactiv. De ce? Pentru că, deși ar căpăta sens ideologic, n-ar mai lua voturi! Năzuințele pro-europene și pro-americane au rădăcini adânci în mentalul colectiv. De la pașoptiști încoace, întreaga elită academică, culturală și antreprenorială s-a racordat exclusiv la tendințele occidentale. Etapa socialistă, de sorginte sovietică, n-a făcut altceva decât să consfințească năzuințele pro-Vest și spaima de Est. Acesta este motivul pentru care suveraniștii noștri nu prea pot fi suveraniști în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o imitație sterilă a unor manifestări europene, la modă, ce-i drept.

Pentru că, spre deosebire de ce vedem la noi, în Europa suveranismul are o bază. O justificare. Occidentul are o istorie globalistă de cel puțin 50 de ani în fața noastră. În timp ce aici, în Est, dictatura socialistă ne ocupa tot timpul, în Vest corporațiile făceau legea. Desigur, mai soft, mai atent, pentru că existând competiția Est-Vest, societatea occidentală trebuia să deaa spectacolul coerenței și bunăstării. Dar asta nu înseamnă că n-au resimțit ceea ce resimțim și noi abia de 10-15 ani încoace. 

Ca să nu mai vorbim de bocancul american! Omniprezent și care apăsa vehement pentru alinierea politicilor europene la cele de peste Ocean, utilizând NATO ca mijloc de diseminare a hegemoniei SUA. Repet, multe dintre ele nu au căpătat accente publice, fiind  ținute în frâu, pentru ca societatea occidentală să devină un model, o aspirație, o utopie pentru celelalte popoare ale lumii.  Evident, o stratagemă specifică Războiului Rece. 

Când a căzut Zidul Berlinului, a dispărut și orice formă de protecție în fața setei de profit a corporațiilor. Mitul societății occidentale perfecte nu mai era necesar. Mai mult, externalizarea producției în Orientul Îndepărtat, a transferat și esența dezvoltării capitaliste: conflictul dintre angajat și angajator. Dintre forța de muncă și capital. Fenomen care, în mod evident,  a accentuat criza. 

Pe acest fond apar suveraniștii în Europa. Ca mișcare politică care se opune establishment-ului politic actual, pentru că s-a predat intereselor de tip corporatist. Ori față de noi, ei au opt decenii de globalism și corporatism. Opt decenii în care s-au produs acumulări. Opt decenii în care americanii și corporațiile au dominat viața cetățeanului. Mai blând până în 1989, fără limită ulterior. Pandemia și Războiul din Ucraina au acutizat criza europeană de leadership, dând frâu liber tuturor aceste ciudățenii politice, dar toate cu același numitor comun: ieșirea din UE și recăpătarea suveranității naționale. Suveraniștii.

Ori ai noștri nu doar că nu îndrăznesc să propună RoEXIT, dar glorifică apartenența la UE și NATO. Cei din AUR, de exemplu, au trecut în programul lor politic că „locul României este în Uniunea Europeană și în spațiul Schengen, dar suntem adepții unei Europe a națiunilor suverane și respingem ideea unui suprastat federalist de genul „Statelor Unite ale Europei”, promovată de anumite instituții birocratice și cercuri plutocratice”. Deci, e bine cum e acum, doar să nu devenim o federație, că atunci chiar că nu mai avem suveranitate.

Stați să vedeți ce zic ei despre NATO: „Ca membru NATO, România este deopotrivă beneficiar și furnizor de securitate regională. Opțiunea euro-atlantică este pentru noi una strategică și irevocabilă, întrucât ea răspunde interesului național”. Dar să nu ne oprim aici, să trecem și la suveranitatea economică: „AUR susține aderarea României la OECD, care reunește statele dezvoltate ale lumii”, neștiind că asta presupune un nou set de reforme și implementarea unor mecanisme de control economic de factură globalistă. 

Dacă nu v-ați dumirit încă cum e cu suveranismul românesc să trecem la principala lor formă de manifestare doctrinar-ideologică: „Jos PSD!”. Vă sună cunoscut? Poate tinerii votanți or crede că anti-pesedism-ul a fost inventat de George Simion și Diana Șoșoacă, însă cei mai bătrâni le-ar putea explica că „Jos PSD!” a fost și la PNȚCD, și la PRM, și la PDL, și la USR și chiar la PNL. Spaima venirii PSD la putere a reprezentat principala strategie politică a tuturor celorlalte partide post-decembriste. Cu cât mai tare urlatul și circul, cu atât mai multe voturile. Adică fix ce fac bravii noștri suveraniști. 

De ce PSD? Pentru că PSD reprezintă establishment-ul. Iar cum toți suveraniștii europeni sunt anti-sistem, măcar atât au reușit și ai noștri să imite. Iar când obosesc cu „Jos PSD”, întorc placa și avem „americanii” și „UE”. Eternii vinovați pentru toate neajunsurile poporului. Aceeași rățoială de tip patriotard cu care ne obosește, de câțiva ani încoace, fiecare politician atunci când nu-i ies socotelile. Vinovații de serviciu. Niciodată noi, mereu ei! Dar niciunul nu trece la fapte. Niciunul nu îndrăznește să-și asume drept ofertă electorală scoaterea României din UE și NATO. Ca să fim independenți. Să nu mai fim obligați de UE să transpunem legislație LGBTQ, să nu predăm securitatea națională americanilor, să nu mai mâncăm roșii din Spania, ceapă din Germania și mere din Polonia. Să redevenim suverani! Deocamdată, exclusiv în prime-time.

Deci, dacă e limpede că suveraniștii noștri nu prea au nimic în comun cu cei europeni, atunci care e sensul existenței lor politice? Cine i-a inventat? Cine îi susține? Și cine le asigură existența mediatică? Doar nu crede cineva că în România zilelor noastre apar partide ca urmare a unor mișcări pur cetățenești, alături de care vin o grămadă de oameni care n-au ce face cu banii și îi pompează în noile partide, iar televiziunile le asigură spații mari de promovare, din lipsă de subiecte.

În 2020, AUR, cu Simion și Șoșoacă, un partid apărut din spuma mării, a jucat rolul de „partid bidon” către care au fost drenate voturi de la PNL și USR, astfel încât Klaus Iohannis să piardă alegerile. Un rol extrem de important, fundamental chiar, în blocarea unei formule de tipul „Guvernul Meu” care să se fi bucurat de o majoritate confortabilă.

Ulterior, în pandemie, Șoșoacă și Simion au avut o contribuție semnificativă în lupta împotriva vaccinării obligatorii. Este evident că nu au fost de capul lor și au fost sprijiniți prin metode specifice, însă rămâne un fapt: au fost singurii actori politici care și-au asumat un asemenea parcurs. Sigur că protestele din pandemie au reprezentat mijloace primitive de apărare în fața unui adversar necunoscut, generat de Factorul Extern, însă era singura reacție pe care o putea avea România până la limpezirea situației.

În aceste condiții, mai degrabă suveraniștii noștri par  a fi un demers inteligent al Factorului Intern, un jolly joker lăsat să zburde liber și neprihănit, dar pe care România îl accesează atunci când epuizează formele consacrate de apărare. În plus, dat fiind trendul european actual, energiile de tip suveranist trebuiau canalizate într-o anumită direcție, care să nu scape de sub control. Și ar mai fi ceva, așa de un final apoteotic, de când e AUR la 20% în sondaje, PSD a devenit extrem de frecventabil în cancelariile europene.