Teoria inspirației

Cel mai greu lucru în zilele noastre e să fii de partea cealaltă a baricadei conspiraționiste. În general, orice teorie a conspirației pică de la sine după un scurt examen de rezonabilitate. La neajunsul ăsta se adaugă și faptul că țesăturile sociale nu sunt țevării mecanice (sau cel puțin nu erau, înainte de marea migrație spre rețelele de „socializare”), așa că nu funcționează așa cum își imaginează Marii Instalatori – un robinet deschis aici nu scoate apă caldă dincolo. Sigur că încercarea moarte n-are, numai că în măruntaiele instalației sociale se petrec lucruri mult mai multe și mai neprevăzute decât în ale unui mecanism, oricât de complicat ar fi el. Rezultatul? Poate și ceva din intenția originală, dar cu siguranță o mulțime de efecte deloc intenționate.

Savanții mondiali contemporani (neapărat cu cont de Insta sau FB și canal de YT) îi tot arată cu degetul pe zglobiii care defilează cu pancarte pe care sunt pictate bazaconii gingașe din categoria „Jos 5 G” ori „Bill Gates vă cipează”. Unii își fac un titlu de glorie din compunerea unor tirade „spulberătoare” la adresa acestor „încuiați”. Nici nu e greu, fiindcă în general teoriile conspirației sunt sforăitoare și, de obicei, extrem de comice. Numai că avem o mică problemă. La scara mai mare a evenimentelor și proceselor societății globale, teoriile astea reprezintă doar o pâclă rătăcitoare prin căminul ideologic uman, de obicei ușor de găsit în camera trăsniților. Ar fi bine, însă, ca înainte de a ne lupta cu pâcla asta să examinăm puțin și alte încăperi. Dacă n-o facem, se cheamă că ne luptăm cu oameni de paie. E ușor să consideri că tot ce ți se pare aberant e fals, numai că e foarte puțin probabil să și fie așa. Istoria ne-a pocnit destul de urât peste degete, iar cine își imaginează că poveștile din tolba lui Nero și a lui Cizmuliță sunt „istorie” ar trebui să deschidă ochii mai bine. Nu sunt 20 de ani de când Saparmurat Niiazov, luminatul lider al turkmenilor, a schimbat denumirile zilelor săptămânii și lunilor anului. Joi a devenit „Ziua justiției”, iar aprilie purta numele mamei luminatului. Dar asta e nimic. A interzis opera și baletul, barba și părul lung. A scris „codul moral al poporului”. Oricine îndrăznea să crâcnească la luminatele-i decizii era judecat ca trădător de țară. Mai bine de jumătate din bugetul de stat intra într-un „cont prezidențial”, din care luminatul a finanțat, de exemplu, renumitul Arc al Neutralității (în vârful căruia a postat una dintre statuile dumisale din aur!) și, dacă nu s-ar fi ciocnit de vetoul vieții, poate reușea să ducă la bun sfârșit proiectul Lacului de Aur, pe care voia să-l planteze în deșert. Cui i se pare greu de crezut că ceva similar s-ar putea petrece în lumea „civilizată” i-ar prinde bine un mic exercițiu: să se întrebe dacă are voie la teatru, dacă poate ieși pe stradă fără mască, dacă poate să spună ceva împotriva deciziilor luate de luminații propriului stat (fără să fie considerat nebun sau terorist), dacă poate să mai spună „negru” (ori „mamă” și „tată”) ș.a.m.d. Iar după cum merg lucrurile s-ar zice că ne aflăm abia la începutul distracției.

Aș fi curios să aflu ce argumente au savanții mondiali (presupunând că ar fi persoane rezonabile și s-ar angaja într-un discurs rațional, nu urlători fericiți să capteze fie și pentru o clipă atenția maselor abulice) împotriva celor care prezintă fapte în sprijinul tezei că actuala criză (și următoarele, care se vor forma în siajul ei) este fabricată, cu scopuri dintre cele mai dubioase, printre care se numără la loc de frunte puterea dată de controlul draconic al unor populații și o nouă reconcentrare a averilor. (Nota bene: despre criză spun că este fabricată, nu despre virus sau despre boala produsă de el.) Pentru că sunt fapte: „deceniul vaccinurilor”, banii investiți de organizații „caritabile” și guverne deopotrivă în cumpărarea presei (motiv pentru care presa – în adevăratul înțeles al cuvântului – a dispărut complet), agenda și prevestirile Forumului Economic Mondial (varianta legitimă a crimei organizate), ignorarea opiniilor unui număr copleșitor de experți, propaganda pentru „energia verde” (și ciudata tăcere care se lasă când cineva pomenește de poluarea produsă pentru atingerea acestui obiectiv) ș.a.m.d.

Chiar trebuie să nu-i luăm în seamă pe cei care îl leagă Bill Gates al III-lea de o mulțime de „conspirații”? În fond, oricât de consistente ar fi sumele donate unor trusturi de presă, institute de sondare a opiniei publice și altor companii cu activități tulburi, nu pot astupa gura tuturor. Faptul că, dintre cele 42.542 de proiecte finanțate de fundația vraciului miliardar, până în 3 mai 2021, 4.588 (deci aproape 11%) au fost destinate unor proiecte de „aducere în atenția publică” sau „angajare a comunității” (citește „manipulare prin presă”, respectiv „manipulare prin organizații comunitare”) este cel puțin dubios pentru o organizație care și-a propus să salveze planeta cu injecții. Banii donați organizației de casă PATH, în cea mai mare parte pentru „planificare familială la nivel global”, nu ridică niciun semn de întrebare? Nu este adevărat că Proiectul ID 2020 e susținut de Microsoft și GAVI (ambele sub controlul vânzătorului de software)? Și nu e adevărat că acest proiect are un program special care lucrează la „dezvoltarea unui dispozitiv biometric pentru nou-născuți, la naștere sau la prima imunizare” până în 2025? Dar acest citat este de pe site-ul oficial, iar faptul că „microcipul” e înlocuit cu „carte de identitate digitală biometrică portabilă” îi poate liniști doar dislexicii care până când ajung la ultimul cuvânt al expresiei îl uită pe primul (din păcate tot mai mulți în secolul nostru).

Se vede treaba că „cipatul” nu vine de nicăieri. A fost inspirat de realitate. O documentare atentă a matrapazlâcurilor făcute doar de acest individ suferind (pe care infantilii cognitiv îl consideră geniu, deși nu pot arăta nicio realizare a domniei sale, în afară de impunerea unei taxe pe software și repetate tentative de a monopoliza piețe), care rânjește satisfăcut când anunță o nouă pandemie, ar ajunge la dimensiunile unei biblioteci respectabile. (A nu se înțelege că e singurul. În același joc sunt implicați sub diferite forme alți miliardari sau foști politicieni. A se urmări activitatea recentă a lui Tony Blair, de exemplu.) Tot realitate e și faptul că, fix înainte de a publica o carte despre catastrofa climatică, domnia sa, Bill al III-lea a cumpărat (pe o nimica toată, aproape cinci miliarde de dolari) o companie londoneză pentru întreținerea avioanelor. Să-și fi propus să vaccineze avioanele ca să nu mai polueze?! Iar recent s-a petrecut achiziția Nuance (sumele anunțate variază între 16 și 19,5 miliarde de dolari), pe care „presa” a cam uitat s-o menționeze. Nuance este o companie care nu poate avea o astfel de valoare decât în mâinile cui trebuie, pentru că unul dintre principalele obiecte de activitate este transferul consultației medicale din cabinetul unui medic în carne și oase în… telefon. Cine poate trage sfori groase la nivel internațional o să-i umfle foarte ușor valoare la nivelul trilioanelor de dolari. (Sau cel puțin așa își imaginează, până dă piept cu realitatea.)

Așadar, nu e adevărat că domnul Bill al III-lea vrea „să ne cipeze”. Conspiraționism de doi bani. Dumnealui este, în fapt, un inspiraționist. Deși nu are nicio calificare, nu a fost ales de nimeni niciodată în nicio funcție, nu a fost examinat niciodată pentru stabilirea sănătății psihice și are o integritate morală încă destul de pătată, după 25 de ani de investiții masive în spălarea imaginii ipochimenul nu face decât să inspire, ca din întâmplare, presa, Organizația Mondială a Sănătății, ministere ale sănătății din Africa și Asia, instituții naționale influente în domeniul sănătății din tot spațiul occidental și, bineînțeles, pe savanții noștri, care refuză să vadă ceva necurat în activitățile din gama celor descrise mai sus. Când o să se circule „liber” cu certificatul electronic de vaccinat în buzunar (așadar ușor cipați) o să putem, în sfârșit, să trecem la următoarea etapă de eliberare a planetei de sub tirania rațiunii.