„The parents are not putting the children’s needs first”

Ce-i scotea din minți pe avocații County Council-ului din acel comitat din East Anglia unde am lucrat, era când vreun asistent social scria în raportul de evaluare a familiei și mediului familial că părinții nu pun pe primul loc nevoile copilului, ci pe ale lor. Avocații trebuiau să pledeze în instanță, pe baza assessmentului furnizat de asistenții sociali în principal, dar și de alți profesioniști (clinical sau chartered psychologists). Avocații nu înțelegeau nimic.

Ce anume a informat concret, punctual acea opinie: „the parents are not putting the children’s needs first”. În absența acelor detalii, avocații doar bâjbâiau în instanță. Din primele luni de asistență socială în UK mi-am dat seama de importanța acordată acestei puteri ce cădea pe umerii mamei mai ales, putere, sau, dacă privim din alt unghi, ‘slăbiciune’, de a se lăsa pe sine și a renunța și la alții (soț, membrii familiei, concubin, prieteni care făceau rău), pentru a proteja copilul și a-i asigura mediul propice dezvoltării. Aceste calități deveneau esențiale în situații de abuz, maltratare fizică sau psihică, neglijență, violență și abuz domestic, substance misuse (consum de drog). În ultimă instanță, asta însemna a înlătura abuzatorul, manipulatorii și  a te despărți de cel care te trăgea înapoi sau în jos, nu de la ceea ce ai fi vrut tu, la modul egoist, pentru tine, ci pentru a nu se mai continua abuzurile în detrimentul copiilor. A nu-și pune nevoile lor pe primul loc, uneori însemna a putea renunța la ideile (concepțiile educaționale) care provocau suferință permanentă copiilor sau traume care alternau frecvent și la modul intens cu momentele bune. Sau când ideologia părinților bloca dezvoltarea copilului.

Din experiența mea, dar și a altor asistenți sociali, români și englezi, pot spune că acele cazuri, în care părinții, individual, sau ca un cuplu, reușeau să-și modereze, modeleze nevoile astfel încât să nu mai chinuie copiii, erau rare. În unele cazuri, existau bunici sau mătuși și unchi generoși și în putere care puteau prelua ștafeta. În multe situații și aceia erau la fel de periculoși pentru dezvoltarea copilului. În alte situații se apela la asistenți maternali.

„Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”. Oare aceasta să fie adevărata motivație și motorul zămislirii, reproducerii, facerii de prunci și creșterii copiilor? Copiii sunt văzuți ca o comoară, o avuție a familiei, prin care se perpetuează neamul, se duce numele de familie (prin băieți) mai departe. Mai sunt văzuți ca un sprijin și ajutor la bătrânețe sau, în virtutea unui contract scris sau nescris, o bucurie, ființe care alungă singurătatea, un liant prin care se sudează relația părinților, prin care familia devine mai tare. Sau, dimpotrivă, în registrul negativului, copiii sunt văzuți ca aceia care încurcă viețile adulților, le iau din drepturi și libertăți, din proprietăți și avere, distrug relații, amenință vanitățile adulților casei, onoarea familiei, aduc rușine, necazuri, multe probleme.

Niciuna din aceste idei nu ajută copilul. De fapt, nici pe părinți nu-i ajută. Îi face cretini din punct de vedere emoțional.

Interesant, apostolul Pavel reglementează doar raportul relațiilor de putere dintre soți, bărbatul fiind capul. În taina cununiei creștine se schimbă coroanele soților între ele și după acea transformare- transfigurare sunt repuse pe capetele soților, semnificând o echilibrare a puterii prin dragoste, ceea ce contravine spuselor apostolului Pavel. Dar niciunde nu este menționată viitoarea făptură, raportul și echilibrul sau dezechilibrul produs prin aducerea pe lume a fiilor și fiicelor. Doar creșteți și vă înmulțiți și moșteniți pământul. Ce se înțelege în general în societățile patriarhale prin ‘a pune nevoile copiilor deasupra’, e a nu divorța. A se evita divorțul, stând împreună ‘pentru copii’, proprietăți și avere.

Botezul e o ‘taină creștină’ pentru copil. Îl  pune pe copil sub protecția divinității (a Treimii) și a nașilor. Părinții, în special mama, au un rol secund. De ce? It doesn’t make any sense. În unele regiuni ale țării se recomandă, prin tradiție și obiceiuri, ca mama să stea deoparte, să nu participe, ca și cum grija și prezența ei ar aduce anxietate, care ar afecta în mod negativ ritualul sacru.

Desigur, există Codul Familiei și legislație în privința drepturilor copiilor, dar legile nu formează caractere nici mediul familial, ci doar intervin, sancționând, prevenind, atunci când apar mari derapaje.