Trăiască Spionajul! Regatul Unit, de la insulă la Imperiu

Oliver Cromwell, conducătorul autoritar al noului regim politic instaurat după răsturnarea monarhiei, a acordat o atenţie deosebită activităţii de informaţii, implicându-se personal în organizarea Serviciilor Secrete. În anul 1653 l-a numit şef al serviciului secret pe John Thurloe, personaj care cumula funcţiile de: director al poştelor, secretar de stat, ministru de interne, şef al poliţiei, ministru de externe, ministru de război şi consilier de stat. Acest cumul de funcţii a permis serviciului de informaţii să-şi lărgească sfera de acţiune, ducând la obţinerea unor rezultate de o calitate deosebită, care au facilitat menţinerea lui Oliver Cromwell la putere, în pofida opoziţiei interne şi externe, cea din urmă fiind manifestată de către Marile Puteri Europene. Serviciul Secret a beneficiat, în această perioadă, de fonduri de douăzeci de ori mai mari decât în trecut. S-au luat o serie de 13 măsuri privind organizarea activităţii Serviciului Secret, printre care: compartimentarea şi secretizarea activităţii în interiorul serviciului, consolidarea structurilor contrainformative în vederea descoperirii comploturilor regaliste, dezvoltarea serviciului de cifrare şi decriptare, înlocuirea diplomaţilor cu agenţi secreţi special instruiţi să realizeze sarcini specifice operaţiunilor clandestine pe teritoriul altor state.

Contribuţia noilor structuri, mai specializate, s-a vădit a fi decisivă în timpul domniei reginei Ana Stuart (1702-1714), când s-a realizat unirea cu Scoţia. În context, este vorba de misiunea îndeplinită în Scoţia de scriitorul Daniel Defoe. Acesta a elaborat o serie de chestionare, pe care le-a folosit în vederea realizării a ceea ce astăzi numim „sondaj de opinie“ privind atitudinea aristocraţiei locale faţă de problema unificării. Tot el a reuşit recrutarea unor persoane care se bucurau de influenţă în cercurile conducătoare, pentru a genera izolarea celor cu o atitudine antiengleză. Evoluţia pozitivă a Serviciului Secret Britanic a fost şi o urmare a interesului pe care personalităţile politice care au ocupat funcţia de prim-ministru au acordat-o spionajului.

Între acestea s-a remarcat William Pitt (a ocupat funcţia între 1766-1768), personaj care, în perioada în care a condus executivul britanic, a transformat diplomaţia într-o anexă a Serviciului Secret. S-au intensificat acţiunile de contraspionaj şi de interceptare a corespondenţei. În plan extern, s-a urmărit contracararea influenţelor Revoluţiei Franceze şi a mişcărilor Insurecţionale Irlandeze.După o lungă perioadă de stagnare, activitatea în domeniul informaţiilor va cunoaşte o revigorare în anul 1855, când în cadrul Ministerului de Război din Marea Britanie s-a înfiinţat Departamentul topografic şi statistic, care avea drept scop culegerea de date cu caracter militar în legătură cu statele considerate inamice. Anul 1883 a marcat un nou progres prin înfiinţarea Serviciului Special. Efectivele acestuia au atins un maxim de 50 de persoane. Obiectivele care îi erau fixate: problema irlandeză; problema mişcării anarhiste; identificarea persoanelor indezirabile care intraseră în ţară şi supravegherea străinilor; apărarea monarhiei şi a guvernului de acţiuni care au un caracter violent. În anul 1887 a fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Marinei ca instituţie specializată. Mai funcţionau, în aceeaşi perioadă, şi o serie de alte structuri informative în cadrul: Biroului Colonial, Comitetului pentru Informaţii Externe, Biroului de Informaţii din India, Biroului 14 Colonial de Apărare, Cabinetului Comitetului pentru Apărarea Imperiului.

Cu toate măsurile care s-au întreprins în plan organizatoric, putem remarca faptul că, până la sfârşitul secolului, activitatea Serviciilor Secrete Britanice a fost adesea direcţionată greşit, s-au manifestat erori conceptuale, în special prin supradimensionarea unor probleme precum cea a mişcărilor separatiste irlandeze şi aceea a pericolului reprezentat de Franţa neglijându-se  activităţile de spionaj desfăşurate după 1850 pe teritoriul Angliei de către serviciile secrete adverse, în special cele germane.

Rise and Fall of the British Empire

Foto: Lawrence James, The Rise and Fall of the British Empire (New York: St. Martin’s Press, 1994) p.175