Tunisia, victimă colaterală a războiului din Libia

După ani de război în Libia, comercianții tunisieni au văzut redeschiderea graniței cu vecinul lor bogat în petrol ca pe un semn bun. Ei au sărbătorit, în speranța că stabilitatea din Libia ar putea aduce creștere economică în Tunisia. Jaafar Ben Ali, un comerciant de pături, a petrecut un an întreg fără să cumpere provizii din Libia. Din 2011 până în 2016, situația a fost acceptabilă. După 2016 și atacul Daesh (gruparea SI), operațiunile comerciale dintre Tunisia și Libia au devenit complicate. „Nu făceam comerț în voie. Nu găseai mărfuri pentru că nu intrau deloc (în Libia). Cu ceea ce se întâmpla în Libia și cu atacul care a avut loc la Ben Guerdane a fost complicat și acest lucru a avut consecințe asupra pieței și asupra comercianților, a povestit Ben Ali.

Piața din Ben Guerdane, situată la aproximativ 200 de kilometri de capitala libiană Tripoli, este cunoscută pentru mărfurile care sosesc prin vestul Libiei. Aici, există îngrijorare cu privire la locul rezervat comercianților transfrontalieri. „Sperăm că situația se va îmbunătăți, astfel încât cetățenii care trec frontiera să nu rămână blocați acolo timp de două, trei, patru ore sau chiar întreaga zi. Ben Guerdane va avea întotdeauna caracteristica de a fi un oraș de frontieră, care este strâns legat de Libia și de comerțul său”, a declarat primarul din Ben Guerdane, Faathi Aaboud.

Reluarea dialogului politic în Libia, împreună cu numirea unui executiv de tranziție în martie, ar trebui să conducă țara spre alegeri în decembrie. O evoluție pe care tunisienii au salutat-o. „Ceea ce tunisienii încearcă să facă în Libia, cu forumul care a avut loc, cu discuțiile, cu prezența unor oameni de afaceri din Tunisia, cu încercările de a semna contracte etc… Toate acestea sunt bune, dar sunt dezorganizate și nu sunt neapărat susținute de o decizie politică”, a declarat economistul tunisian, Ezzedine Saidane. Potrivit Comisiei Economice și Sociale, o agenție a ONU, Criza Libiană a costat Tunisia 24% din creșterea sa economică între anii 2011 și 2015.

Înainte de descoperirea petrolului, la sfârșitul anilor 1950, Libia era considerată săracă în resurse naturale și foarte limitată de mediul său deșertic. Țara era aproape în întregime dependentă de ajutorul extern și de importuri pentru menținerea economiei sale, însă descoperirea petrolului a schimbat fundamental această situație. Guvernul a exercitat mult timp un control puternic asupra economiei și a încercat să dezvolte agricultura și industria cu ajutorul bogăției provenite din veniturile sale uriașe din petrol. De asemenea, a instituit un stat mai mult sau mai puțin modern, care asigură asistență medicală și educație la costuri minime pentru populație. Aproape toți libienii vorbesc araba, limba oficială a țării. Ei pretind că descind din triburile arabe beduine Banū Hilāl și Banū Sulaym, despre care se spune că ar fi invadat Maghribul în secolul al XI-lea. Îmbrățișarea de către guvern a naționalismului arab a redus influențele occidentale, deși engleza este încă folosită pe scară largă ca a doua limbă în afaceri și politica internațională.

Tribul (qabīlah), o formă de organizare socială care a permis gruparea popoarelor nomade împrăștiate în spațiile vaste ale țării, a reprezentat fundamentul ordinii sociale pentru o mare parte din istoria Libiei.

Foto: Anadolu Agency