Un nărav românesc istoric: Trasul de timp

După ratificarea Tratatului privind Basarabia, Italia se aşteaptă, potrivit angajamentelor luate de România, ca negocierile pentru semnarea Tratatelor comerciale italo-române să intre în procedură de urgenţă.
România se dedă însă unei şiretenii care-şi va spune cuvîntul mai tîrziu, în 1939, şi în cazul Tratatului economic cu Germania:
Trasul de timp.

Îngrijorat, ambasadorul Italiei la Bucureşti, marchizul Durazzo, expediază ministerului de Externe de la Roma, la 17 mai 1927, o telegramă prin care Departamentului i se semnala că niciunul dintre diferendele existente în plan economic n-au fost soluţionate de România.

Diplomatul italian înscrie acest fapt într-o viziune mai largă asupra felului cum merge treburile la Bucureşti.
„S-a manifestat din plin, în acest caz”, notează marchizul Durrazo, „învechitul şi prostul obicei, care predomină aici, de a ocoli cerinţele cele mai insistente şi de a se sustrage de la îndeplinirea celor mai clare promisiuni“.

De precizat:
Soluţionarea litigiilor economice dintre cele două ţări şi semnarea Acordului comercial au fost angajamente luate de România în timpul negocierilor pentru ratificarea Tratatului privind Basarabia.

Abia după ce România s-a angajat în acest sens, Italia i-a îndeplinit dorinţa.
Numai că, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, dînd curs năravului de secole, România s-a făcut că uită procedînd în binecunoscutul stil balcanic.
Tratatul a fost semnat abia în septembrie 1930.