Florin Cîțu: „Am convins o Românie să fiu premier, cred că e mai simplu să conving niște colegi să mă susțină la șefia PNL”

Video. Cîțu strîmbă din nas la întrebarea despre ursul împușcat de prințul austriac


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Cora Muntean: Ce blestem pe capul liberalilor să fie nevoiți să aleagă între Orban și Cîțu!
LIVE RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII

Urmăriți, în direct, emisiunea Retrospectiva Săptămânii, prezentată de George Ciubotaru.

Publicată de Metropola TV pe Vineri, 18 iunie 2021
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog