Viorica Dăncilă. De la ping-pong la mersul pe bicicletă

Scriam după arestarea lui Liviu Dragnea că principala cauză a declinului PSD este comunicarea. Faptul că partidul de la guvernare, guvernul nu comunică optim, nu explică pe înțelesul tuturor ceea ce fac. Mai mult, ca un paradox, cei aflați la putere nu fac agenda publică, ci o completează.

Chiar dacă vremurile s-au schimbat, problema majoră a PSD a rămas. Comunicarea acestui grup din jurul Vioricăi Dăncilă este din ce în ce mai greoaie, iar strategii de campanie încearcă să o umanizeze prin tot felul de îndeletniciri personale precum mersul pe bicicletă sau prin meciuri de ping-pong. În fond, românii nu au nevoie de un lider care joacă tenis de masă sau merge cu bicicleta doar în campanie, ci au nevoie de unul care nu are timp de aceste îndeletniciri când se află în slujba românilor. Au nevoie de pragmatism și soluții. Iar cartea pe care o joacă din când în când, a feminismului, nu este una câștigătoare.
Nu ar strica să adune oamenii (dacă ar reuși) în jurul ei, să propună câteva idei simple și să caute soluții pentru a câștiga prezidențialele în schimbul strategiei de a intra în turul doi, o involuție pentru PSD.

Cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale românii se află într-un cotidian din care politica nu iese în evidență. Știrile cu privire la primăvara tomnatică sunt parcă mai dese ca discursurile candidaților la președinție. Iar cei care candidează sunt mai monotoni în exprimare sau activități ca niciodată. Această campanie anostă din toate punctele de vedere este una inedită. Televiziunile, în goana lor după audiență, pun mai mult accentul pe cazuri de crimă, răpiri sau divertisment iar mitingurile de altădată din campanie au devenit istorie.
Cum candidații nu ies din nota lor monotonă, ne uităm la cei care le compun textele, le trasează ideile principale. Acestea sunt compuse pe câteva direcții cu un impact manipulator scăzut.
Spre exemplu, cei care îi urmăresc pagina de Facebook a premierului demis găsesc idei care nu cadrează cu personajul. Spre exemplu:

Noi, românii, suntem un popor binecuvântat, care a avut întotdeauna puterea de a-și întoarce soarta. Noi nu cedăm și nu dăm înapoi, nu ne pierdem speranța că ne poate fi mai bine mâine și nu renunțăm să luptăm pentru copiii noștri. Sunt cu toată inima alături de români și lupt pentru o zi de mâine mai bună.

Pentru cei care citesc această frază atribuită Vioricăi Dăncilă, nu și-o închipuie pe aceasta stând și cugetând la existența poporului român și la istoria acestuia. Nimic din ceea ce a făcut aceasta nu are la bază trecutul românilor sau vreun indiciu din care să reiese preocuparea pentru istorie.
Și atunci, de ce să pari ceea ce nu ești?

Spre exemplu, românii nu sunt un popor binecuvântat. Sunt un popor. Sunt un popor ca oricare altul. Nu suntem nici blestemați, nici binecuvântați în comparație cu alții. Românii nu și-au întors niciodată soarta! Pur și simplu au avut momente când inteligența elitelor a realizat momente istorice, unirile și unitatea de exemplu – și momente când elita noastră nu s-a ridicat la minimele așteptări. Pur și simplu, destinul nostru nu este de a avea o soartă pentru a ne-o întoarce ci de a ne consolida ca națiune.
Dacă nu avem oameni cu viziune, cu strategie nu vom avea nicio realizare.

Faptul că noi nu cedăm, că nu dăm înapoi arată lipsă de cultură. În istoria noastră găsim exemple când am cedat chiar și fără luptă (Basarabia și Bucovina de Nord), am dat de multe ori înapoi, în special cu Imperiul Otoman. Acestea sunt doar câteva minime exemple. Faptul că nu ne pierdem speranța ţine de…. speranță și nu de o caracteristică a românilor, de o trăsătură sau de un tot, ci se referă la fiecare individ în parte.

Nu renunțăm să luptăm pentru copiii noștri sună inapt! Cred că majoritatea părinților nu luptă pentru copiii lor. Nu sunt angajați în lupte! Nu au un inamic împotriva căruia luptă. Pur și simplu se ghidează după alte caracteristici în privința propriilor copii. Cu siguranță a dorit să spună altceva.

Singura propoziție viabilă din această frază a premierului Dăncilă este umătoarea: Sunt cu toată inima alături de români și lupt pentru o zi de mâine mai bună. Este o frază de necontestat, mai puțin cuvântul atât de drag premierului lupt. Cum nu este în armată, premierul duce sensul cuvântului în derizoriu, folosindu-l foarte des.

Mult mai amuzantă este participarea sa la inaugurarea centurii Bacăului, unde premierul merge pe bicicletă. Dacă ar fi fost invitată în oraș pentru inaugurarea unei piste pentru pietoni am fi înțeles. Dar să mergi pe o Centură cu bicicleta arată lipsă de profesionalism și logică. Așa cum toți știm, centurile din jurul orașului nu sunt făcute pentru bicicliști.

Într-o societate normală (așa cum promite candidatul Iohannis) premierul nu ar trebui să participe la inaugurarea unei centuri, fie ea și a Bacăului, din simplul motiv că premierul trebuie să participe la marile realizări ale românilor.

În mai toate postările premierului găsim concluzii, caracteristici care vor să creeze o Viorica Dăncilă total diferită de cea pe care o cunoaștem, cum de altfel găsim din păcate la toți candidații la prezidențiale.