Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Vocea de pe Facebook: Educația și igiena la români

De câte ori auziti sau cititi comentarii de genul: „Nu se poate, domne, românul nu e educat, nu se spală, nu respectă regulile ca europenii, de aia cresc cazurile și de aia la noi e nevoie de amenzi, internare forțată, cătușe și pușcarie.”?!

Slugilor ăstora care ori nu au ieșit niciodată din țară, ori au văzut cum curge apa la robinet doar când au trecut granița si au zis că nu exista ceva mai tare, ori au mers in vacanțe in străinatate tot printre români, aș vrea sa le povestesc, din proprie experiența, fiind mai tot timpul in grupuri mari de străini, printre oameni cu un nivel ridicat de trai aflati in vacanță, cam cum e treaba cu „civilizații” ăștia din țările la care noi ne uităm cu limba scoasă:

-La marea majoritate a străinilor din țările „civilizate”, unghiile de la picioare sunt copite, mereu neingrijite și murdare, crescute in exces, atât la domni, cât si la doamne. De calcâie nu mai vorbesc, păstrez distanța de frică să nu îmi sară vreun greier pe pantofi.

-Străinii niciodată nu pun mâna la gură atunci când strănută sau tușesc, nu au reflexul ăsta, cum îl avem noi.

– Umblă permanent, chiar și in serile de gală în niște haine izânite, necălcate, șifonate mereu, ba chiar descusute, pătate sau rupte. Cei mai aranjați, atenți la tinută și corect îmbrăcati sunt esticii: rușii, cehii, românii, ungurii, ucrainienii.
-Puțini străini „civilizați” știu să acorde prioritate doamnelor, să folosească in mod corect furculița și cuțitul sau să mănânce fără sa cioflăie, cu gura închisă. Și ma refer la oameni în vârstă, din generațiile vechi, care se presupune ca ar trebui sa mai cunoască ceva din bunele maniere.

-Am vizitat fabrici de pâine în Franța, afaceri de familie, unde celebrii boulangeri framântau pâinea cu țigara aprinsă în gură și pisicii se plimbau pe grindă, deasupra cocii, făra ca nimeni sa se teamă de vreun control, amendă sau inchiderea afacerii. E adevarat, vitrinele strălucesc, marfa arată impecabil, magazinele sunt aranjate și iluminate extraordinar, dar ceea ce e în spatele magazinului nu vede nimeni.

-Am văzut austrieci care vindeau crenvurști in fată la Schonbrunn de pe bicicletă, fără sa îi întrebe nimeni de chiuvetă pentru spalatul pe mâini sau grup sanitar pentru clienți. Tot de pe bicicletă se vând alimente și în Elveția, Suedia sau Olanda. Ba chiar și bere se vinde, deși nu e wc, asa cum cer ai nostri când trebuie să ne autorizeze.

Și exemplele ar putea continua, astea mi-au venit așa, repede, in minte. Dar nu e nevoie de prea multe exemple, pentru că, oricine a citit, cât de cât, măcar lecturile din copilarie, știe că românii făceau baie săptămânal, se primeneau cu camăși si ii curate și apretate si mergeau duminica la hora în sat, copii, tineri, bătrâni. Hainele românilor au fost secole de-a rândul albe, culoarea curățeniei. Chiar și ițarii bărbaților, pe câmp, tot albi erau.

Hainele englezilor sau nordicilor erau gri sau negre, să nu se vadă jegul, englezii se spălau o dată pe an, în luna mai, toata familia în aceeași apă, de unde și celebra expresie „Don’t throw the baby out with the bathwater”, adică „Să nu arunci copilul odată cu apa din copaie”, atât de neagra era apa la final. Asta până acum 100 de ani, de generații intregi.

Românii au, de când se știu, curățenia de toamnă și cea de primăvara, când totul e dat cu var, igienizat, pernele, saltelele si plăpumile sunt scoase afară, desfăcute si schimbate paiele, penele, lâna.

Si atunci, după atâtea secole în care se vede clar gradul de igienă și curățenie al nostru față de alte popoare, de unde atitudinea asta de inferioritate, de umilință, de autodiscreditare permanentă, de minimalizare ca nație, popor, uitându-ne atăt de brusc istoria, educatia primită de la strămoșii noștri, din generație în generație?

Ridicați, oameni buni, capul sus, fiți mândri că sunteți români, simțiți-vă bine oriunde mergeti în lume, lăudați-va cu obiceiurile, si tradițiile noastre, amintiti-vă ce ati vazut fiecare la mama si bunica voastra acasă. Nu mai credeti ce va spun slugile si tradatorii, românii sunt mult mai curati, mai ingrijiți, și mai atenți decât multe națiuni. Nu va mai injositi in fața străinilor, nici a celor din afara țării, nici a celor din țară care incearca sa ne ducă în dictatură, pentru că nu le pasă, nu e țara lor!

(Sursa: Pagina Adriana Vitan Balint)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *