Vocea de pe Facebook. Lumea – ca o tribună de Roland Garros sau ca o coada la sfinte moaste?

Macar acum, in ceasul al 13-lea, sa ne dam seama de raul in care am intrat prin masurile ce vedem ca s-a dovedit ca nu indiguiesc virusul, dar distrug intreaga societate.

Am ajuns in punctul in care nu auzim decat ceea ce vrei sa auzim si incercarile de dezbatere rationala deja esueaza in cea mai mare parte. Si, totusi, cum se poate evita cantonarea fiecaruia in propria lume, intrarea intr-un razboi al tuturor impotriva tuturor? Prin dialogul fata catre fata, cautarea impreuna a adevarului (Platon), arta, in care nu comunici realitatea traita, care e subiectiva, fiecare isi ia din ea ce ii foloseste – si, slava Domnului, este pentru toata lumea – ci trairea, te comunici pe tine intr-un mod in care accepti sa te arati vulnerabil, mizand pe deschiderea si dragostea celuilalt, pe care si tu incerci sa le intorci. Intalnirea in adevar, nu al faptului, care este fantomatic (Robert Bresson), ci al sinelui. Or, toate acestea sunt compromise intr-o lume in care nu numai ca avem fetele ascunse (ce mai ramane din discutia fata catre fata?), dar banuiala inlocuieste curiozitatea, deferenta, in Romania adaugate urii crescute in jungla economica. Betonam radacinile relatiilor dintre noi, dupa care ne miram ca mor, ca devenim galerii la meciuri pe net in care nu comunicam nimic din sine, ci doar aruncam cu idei impietrite catre avatarurile schematice care credem ca sunt ipostaze ale celuilalt, poate chiar « aproapele ». Cat de posibila mai pare astazi o discutie constructiva intre un critic al masurilor luate si un sustinator al preventiei la cote maxime, fara ca sloganurile obisnuite ale galeriei – « negationist », respectiv « stalinist » – sa zboare prin vazduhul electronic? Identica este situatia in dezbateri politice, despre credinta etc. Patriotul este neaparat nationalist extremist, credinciosul homofob medieval etc. Dezbaterea a fost tabloidizata constant, in special de media, pentru ca o lume sa poata fi mai usor aneantizata.

Insa masurile radicale distrug nu doar lumea etichetata drept «traditionalista», ci tot restul esafodajului ce face ca democratia sa aiba sens, acea lume in care dialogul este posibil, in care oponentul de idei are substanta, dezbaterea se poate desfasura la o bere si se termina printr-o regasire in prietenie si nu scuipi pe cei care merg la teatru sau la biserica fiindca stii ca parinti, frati sau prieteni pot fi printre ei. Persecutand pelerinii, inchizand teatrele, batandu-ti joc de copii in parcuri si scoli, inchizand locurile de socializare fireasca, rupi legaturile dintre oameni, produci atomizare, iei puterea greu castigata a celor mici si o dai celor ce au forta economica si politica sa profite. Salvarea societatii de orice, inclusiv de virus, nu se poate face cu militia in strada, ascunsa in civil (inacceptabil in orice stat ne-totalitar), incurajand delatiunea, ci printr-un dialog inteligent in care diferitele parti intalnindu-se sa ajunga la cea mai buna solutie. O solutie ce are nevoie de politie pentru a fi implementata este din start dovedita a fi execrabila, caci este luata impotriva oamenilor. A sustine contrariul inseamna a sustine superioritatea regimului chinez, in a carui aplicare, de altfel, statele occidentale avanseaza ingrijorator de repede. Aproapele schematizat prin distantare poate fi si este redesenat de propaganda – din dusman al poporului la comunisti a devenit suspect de virus. In mod evident, statul a devenit un instigator. Nu creste capacitatea spitalelor, nu creeaza noi paturi ATI, nu practica a politica preventiva in sanatate, a distrus sportul de masa si acum da vina pe oameni ca nu cred in virusi. Nu conteaza in ce cred, aceasta problema nu s-a pus si nu trebuie pusa vreodata in acordarea tratamentului medical, pentru ca majoritatea oamenilor contribuie intr-un fel sau altul la aparitia bolilor.

Abuzul acesta in care statul nu face nimic pentru a face fata situatiei, iar vina este data pe cetateni, cu masuri abuzive ca interzicerea calatoriilor doar cand acestea se fac in scop religios, trebuie sa inceteze. Ceea ce se vadea din bun simt de la inceput, ca masurile tintite sunt cele mai eficace iar cele generale sunt extrem de toxice la nivelul intregii societati, s-a demonstrat acum stiintific. Cu toate acestea, masurile luate in continuare sunt generice, cu sfidarea oricaror date empirice (se inchid cafenele in Belgia si se reduce la 3 numarul de “contacte”, in Romania se aplica masuri disproportionate in scoli, teatre (inchise iar!) si biserici). Dupa ce Biserica s-a conformat tuturor cerintelor impuse de autoritati, pelerinajul la Sf Parascheva tot a fost compromis, punandu-se militieni la usa catedralei pentru a nu-i lasa sa intre decat pe cei cu buletin de Iasi, cu sfidarea fatisa a legilor in vigoare. Asa vor arata si Sf Dumitru, si Craciunul, dar si spectacolele de teatru, concertele si orice alte adunari de oameni cu scop ne-electoral. Teatrul probabil se va prabusi, iar ceea ce va ramane deschis – cinematografe, concerte – va fi supus unor reguli atat de drastice incat putini vor alege sa mearga. Cu credinta e greu de spus, dar deja vedem mult mai putini oameni la slujbe, fie din cauza fricii de virus, fie descurajati de masurile coercitive. Asemenea va fi in sfera privata, unde oamenii nu se mai vor vizita decat de nevoie.

Lumea o sa arate ca tribuna de la Roland Garros, doar cativa alesi vor avea acces la ceea ce-si doresc, cu conditia gestului ritualic de dezinfectare si a recitarii mantrei virusului cu care s-a deschis ceremonia de premiere, acest «omagiu» contemporan inca si mai gretos decat cel catre «tovarasul si tovarasa». Ce o sa faca restul? O sa fie paziti ca pelerinii de la Sf Parascheva, aceeasi politie incapabila sa struneasca traficul de copile pentru prostitutie in Romania sau celulele teroriste in Belgia, isi va scoate parleala cu smotrul facut cu cetatenii nevinovati. Care fie nu vor putea, fie nu vor mai dori sa mearga la biserica, teatru sau concursuri de tenis. Iar in «noua» viata vor razbi cei cu nervi mai tari decat cei ai unui jucator de top 15 in tenis, unul dintre cele mai solicitante sporturi dpdv psihic, care iata ce a declarat la editia Roland Garros de anul acesta :
« Este o stare generală. Nu este ușor în acest moment să fii la capacitate fizica și să fii cu adevărat concentrat pe tenis. Astăzi a fost un refuz de a trece obstacolul. Va trebui să iau o decizie pentru restul sezonului. (…) Este clar că voi juca turnee doar dacă vreau cu adevărat și dacă vreau cu adevărat să stau acolo și să lupt la fiecare minge. În caz contrar, a juca doar pentru a juca, mai ales în aceste condiții, este inutil. Voi încerca să găsesc plăcere și motivație, să încerc să performez bine. Pentru că fără acestea nu o pot face.
Suntem îngrijorați de toate. Începe cu viața privată, suntem îngrijorați de cei dragi. Apoi trebuie să știi cum să te antrenezi. Și imediat ce începi să călătoresti, esti și stresat pentru cum va merge. Când ajungem la un turneu, trebuie să ne testam. Și știm că unii jucători sunt descalificați, fără niciun motiv, în fiecare turneu. Ne rugăm ca un test fals pozitiv să nu ni se întâmple. Și odată ce ești negativ, trebuie să încerci să exersezi, cu reguli stricte. Există zilnic un fel de îngrijorare generală ce planeaza. Când încerci să recâștigi un pic forma, dacă există și asta pe deasupra, apare puțină demotivare, si cedezi în primul tur. » (David Goffin, 27 sept 2020)

Or, daca nu putem avea moralul mai bun decat al unui jucator de tenis de inalta performanta, macar sa ne dam seama ca avem nevoie unii de altii, ca regasirea comunitatii si respingerea reeducarii pe baza de frica sau banuiala sunt esentiale pentru a ne putea ajuta pe drumul acesta al bejeniei pe care pare sa fi intrat lumea, sa ne purtam unii pe altii fizic si in suflet, in marturisire si in rugaciune. Acum este covarsitoare importanta prietenilor, apropiatilor. Macar sa spunem adevarul si sa nu ne acuzam intre noi, sa nu ajungem ca pe vremea comunistilor. Sa ne iubim intre noi mai mult decat iubesc ei puterea si controlul, sa tinem la libertate mai mult decat la egoism, la conformism si frica. Si Dostoievski si Frankl au spus ca cei mai buni nu supravietuiau temnitei pentru ca nu se puteau cobori sa fie mai putin decat oameni. Cred ca suntem (sau, mai degraba, putem fi) mult mai buni si mai inteligenti decat schemele idioate in care suntem fortati sa intram. Sa nu lasam si de aceasta data ca aproapele sa devina dusmanul nostru. Sa incercam ca viata sa fie un pelerinaj ca cel zugravit pe peretii bisericilor pe care de prea multe ori acum nu le putem vedea decat pe exterior.

(Sursa: Pagina Marian Serafim)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii