Vocea de pe Facebook. Virusul politic

Vedem din ce in ce mai mult cum, pe langa amenzile primite de oamenii obisnuiti, sunt sanctionate politic si abaterile de la linia partidului in privinta combaterii virusului – un nou vector de remodelare a societatii, dupa corectitudinea politica. Virusul are culoare politica nu numai pentru ca nu infecteaza pe nimeni la manifestatiile antifa din SUA, dar mai ales pentru ca adanceste o fractura ce in Occident este deja profunda, iar in Romania risca sa definitiveze o separatie dintru inceput artificiala, dar nu mai putin reala si nociva in interiorul societatii romanesti. Ar fi simplu sa spunem ca e vorba de o distantare intre traditionalisti si progresisti, dar este posibila si necesara o radiografie mult mai clara. Este suficient sa ne uitam la cine si cum a reactionat la revolta lui Cristi Puiu de la TIFF fata de felul in care autoritatile romane au gestionat criza pentru a avea o imagine in mic. Nici unul din cei care il critica pe Puiu nu a fost persecutat pe vremea lui Ceausescu pentru ca a vorbit impotriva regimului. Daca cei care au fost atat de virulenti impotriva lui Cristi Puiu pentru ca a indraznit sa se opuna propagandei oficiale ar fi suferit pentru cele spuse sau crezute inainte de ‘89, ar fi stiut cat de importanta e opinia disidenta si cat de valoros e cel care indrazneste sa critice statul. Caci Puiu a fost acid la adresa statului si a celor care i se supun fara cracnire, nu la adresa celor care sufera dpdv medical. A vorbit despre libertate, nu despre sanatate. O democratie functionala nu poate fi cea care mizeaza pe docilitatea si frica oamenilor, ci cea care se bazeaza pe o populatie virtuoasa, curajul fiind una din virtutile esentiale. Acum, dupa esecul post-decembrist privind reinstaurarea meritocratiei, o noua patima – dupa prostie – e ridicata (iarasi, dupa 30 de ani) la rang de virtute : docilitatea. Alternativa ar fi fost cel putin la fel de la indemana : incurajarea populatiei, concentrarea pe masuri de sporire a imunitatii, masuri tintite pentru categoriile cu risc sporit.

Intr-un interviu recent, Cristi Puiu facea o observatie inca si mai profunda : impartirea societatii romanesti se face, in continuare, dupa punctul 8 de la Timisoara. Cei care pun la punct poporul sunt reprezentantii aceleiasi structuri de putere, fie ca sunt aceiasi, copii lor, sau angajatii lor. “Statul” care pozeaza in binefacator in perioada ciumei nu reprezinta altceva decat aceeasi structura de putere. A manifesta docilitate fata de stat inseamna a manifesta docilitate fata de aceeasi structura de putere din vremea comunista. Aproape ca nu mai are sens sa ne mai intrebam atunci de ce sprijinirea economiei a fost atat de slaba in perioada acestei crize, de ce spitalele au fost inchise celor ce au avut nevoie de ele, cu exceptia bolnavilor de virus, de ce cultura a fost total ignorata, de ce credinciosii au fost si sunt sicanati cu procedurile care mai de care mai bizare de participare la slujbe, de ce exista linii telefonice ca sa torni suspectii de virus sau cum de s-a ajuns la odioasa solutie de a interna fortat oameni sanatosi suspecti de virus. Carantina totala a functionat aproape ca momentul bataii dure fara motiv din inchisorile in care s-a facut reeducare in perioada comunista, moment dupa care unii au cedat si au devenit turnatori si tortionari ai celorlalti, care nu au cedat. Din pacate, asa cum au demonstrat comunismul (v. revolutia de la 1917) si fascismul (v. noaptea cutitelor lungi), este suficienta o minoritate foarte activa pentru controlul unei intregi societati, care incearca sa se adapteze la vremuri, oricare ar fi acelea. Acum masurile dure au fost ridicate, dar socul a facut posibila mentinerea multor masuri ce risca sa transforme societatea pe termen nelimitat, masuri ce implica in mod evident un control mai mare al statului asupra individului in conditiile mentinerii fricii in perspectiva unui vaccin cu care este santajata lumea, vaccin ce de fapt nici nu va fi necesar, caci virusul deja e in declin evident. E de remarcat si absenta din dezbaterea publica a auto-erijatilor luptatori anticomunisti de dupa 89 tocmai cand un nou discurs totalitar s-a impus cu duritate. Sau, cum a formulat excelent bunul prieten Paul S. Grigoriu in ultima postare pe blogul sau, ei au fost intotdeauna “de partea binelui, deci de partea puterii”.

Pe langa “specificul national”, acum am vazut limitele unei paradigme a lumii ce a incercat constant sa elimine suferinta ca realitate. Cand viata devine aproape exclusiv o cursa a acumularii – fie de bunuri, fie de senzatii – iar statul este un tatuc nu autoritar si hain ca in Est, ci care te tine in casa pana la 35 de ani si-ti da bani de buzunar si te fereste de orice rau, atunci omul este prins intr-o utopie in care totul se poate cumpara, inclusiv sanatatea si, mai ales, lipsa durerii. Masurile autoritare apar astfel acceptabile daca ele fac parte din acest contract in care cel mai important lucru este absenta suferintei. Aceasta este o utopie ce a capatat acum forma utopiei medicale. Iata, insa, ca utopia medicala anuleaza libertatea de expresie si dezbaterea democratica, face reeducare, are nevoie de propaganda pentru a sustine masurile draconice. Pentru ca a avea nevoie de un sistem cu checks and balances si un popor virtuos pentru a avea o democratie viabila nu e valabil doar in Romania, iar sistemul in Occident a fost afectat de dereglementare in favoarea corporatiilor (domeniul medical/farmaceutic ascunzand probabil cea mai mare coruptie din lume; apoi e suficient sa ne uitam la profitul facut de miliardarii de varf pentru a vedea castigatorii acestei crize induse ce a ars vegetatia mica, favorizand colosii), in paralel sistemul de valori decazand dramatic. Aproape ca e secundar a afla daca preferinta pentru masurile politice in dauna celor medicale luate de “intelighentia sanitara” (termen folosit de Christian Perronne, 15 ani sef al centrului national de coordonare epidemiologica in Franta), formata indeobste din administratori nespecialisti, a fost pentru a acoperi incapacitatea statelor sau pentru a obtine mai mult control in paralel cu sifonarea de miliarde spre big pharma, care a corupt aproape intreg establishmentul, efectul fiind acelasi. Merita o paranteza si dimensiunea geopolitica – ca exemplu, Elvetia si Suedia, tari neutre, au aplicat cele mai permisive politici. Se vorbeste mult de Suedia, dar intrand in Elvetia am simtit ca m-am intors in timp un an, singura masura fiind purtarea mastii in transportul in comun; nu exista masti in magazine, totul este deschis.

S-a generalizat amenintarea care sa justifice o noua lupta, nu de clasa, dar la fel de politica. Toti suntem inclusi, ca vrem sau nu, in aceasta noua paradigma, in care nu exista inocenti, ci doar cei care au constientizat riscul si se protejeaza si cei care sunt fie atinsi de noua plaga, fie suspecti. Ca e vorba de masuri pur politice o demonstreaza infectarea purtatorului de cuvant al guvernului belgian, poate cea mai bine informata persoana din Belgia din acel moment asupra virusului, in ciuda tuturor precautiilor luate. La fel cum panouri de “pepsiglas” in clasa nu vor bloca un virus, care oricum e practic inofensiv pentru copii. Refuzul masurilor aberante este esential pentru sanatatea noastra sufleteasca, asa cum aplicarea masurilor de bun simt si eficiente medical – igiena, preventia prin sporirea capacitatii organismului de a face fata infectiilor (sport, activitate in aer liber!…daca ne uitam cat a decazut Romania la acest capitol, nu masca perpetua si interzicerea activitatilor comune, ce nu pot decat inhiba buna dezvoltare a organismului) etc – sunt esentiale pentru sanatatea fizica.

E incredibila slaba reactie a parintilor la propunerea de a impune masti pe fata copiilor si interzicerea interactiunilor in scoala, in conditiile in care nu exista nici un studiu care sa sustina necesitatea unor astfel de masuri. Acceptarea acestei uriase minciuni este aiuritoare cand avem la dispozitie biblioteci de distopii, istorii, indreptare filosofice si politice si trecutul recent la indemana. Acum ar trebui sa se vada rolul real al culturii. Al celei adevarate, in care cititul inseamna cautarea virtutii, nu acumulare enciclopedica de date fara suflet. Informatia e secundara in procesul de educatie, esentiala e formarea de caractere cu capacitatea de discernamant, ce se poate face prin intalnirea vie dintre dascal si elev, nu in online sau de dupa masti si panouri. Crearea de oameni liberi si demni e telul principal al scolii si al familiei. Acum se vede ca omul de rand e de multe ori mai demn si mai liber decat intelectualul public ce produce dupa aceeasi reteta: 1/2 l de adevar + 1/2 kg de minciuna, se amesteca bine, se pune la prajit in ura (sau dispret, pentru o reteta gastronomica) si se serveste cald sau rece 30 de ani. Acum se vede si irelevanta anticomunismului la cei ce nu inteleg sau nu vor sa inteleaga resorturile acelui regim, gata fiind sa-si urasca aproapele din nou si sa practice delatiunea similar, dar pentru o alta cauza. Sa-si doreasca suferinta aproapelui doar pentru ca ei sa fie reconfirmati in frica lor trambitata de stat. Sa se convinga ca disidenta nu avea sens, ca toti suntem la fel in comunism si in orice alt regim opresiv. Ca nu are sens sa te opui, ca statul face bine pedepsind fara masura. Un Pitesti la scara unor intregi societati, in care tortionari devin cei speriati de adevaratii gardieni: institutii, presa etc., urmat de un regim opresiv, dar mai putin constrangator decat inchisoarea/carantina, in care increderea este inlocuita de banuiala generalizata – pe care Steinhardt o considera cea mai paguboasa caracteristica a regimului comunist. Instrumentalizarea ciudei pe libertatea celuilalt la fel cum a fost instrumentalizata invidia pentru avutia celuilalt in comunism. Pentru ca oamenii, in lipsa sensului si a unei explicatii pentru suferinta, au nevoie de explicatii si, inca si mai mult, de vinovati pentru raul din lume si din viata lor, aproapele suspect de virus a devenit cea mai facila alegere.
Doar cativa artisti s-au ridicat la nivelul chemarii lor si au strigat ca imparatul e gol, printre care Cristi Puiu si Zoli de la Sarmalele Reci (cam la fel a fost si la medici) – e trist sa vezi cat de conformist a ajuns un domeniu ce ar trebui sa traiasca din propovaduirea mereu in noi forme a adevarului. Si, nu, a spune ca imparatul e gol nu inseamna a spune ca nu exista virus, ci ca gravitatea lui nu justifica in nici un fel limitarile drastice ale libertatilor si propaganda fricii. Cel putin in Romania, toate hainele cu care croitorii s-au laudat ca au impodobit tara in ultimii 30 de ani au fost in fapt inexistente – dezvoltare economica, privatizari, reforme etc. Si chiar bagati in arest la domiciliu si acum cu perspectiva ca cei mici sa fie terorizati cu masuri fara sens la scoala nu indraznim sa strigam adevarul: imparatul e gol, tara e goala !

(Sursa: Pagina Marian Serafim)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii