Zmeurata

Cofetăria Albinuţa la ora dimineţii. O coadă de proporţii acceptabile se scurge calmă prin faţa vînzătoarei. Băutura răcoritoare, cum o numeşte cartonul de pe tejghea, clocoteşte la rece în cubul de sticlă al frigiderului. Cu puţin timp în urmă, purta numele de zmeurată. Conducerea I.C.R. Răcoritoare Bucureşti a fost obligată să-i schimbe denumirea. Se înregistraseră în presă şi-n jurnalul Cumpărătorului numeroase plîngeri că lichidul respectiv, atît de ispititor prin culoarea sa roşu cardinal, n-avea nici o legătură cu zmeura. Ba chiar, dacă se gîndeau mai bine, are mai degrabă gust de mere decît de zmeură – spuneau unii, gustînd şi scuipînd apoi pe podele.

Dînd curs acestei sugestii Conducerea ICR Răcoritoare avizată de Serviciul Nume de băuturi, printr-un referat bine întocmit, cuprinzînd numeroase scheme, hotărî ca băutura să fie de acum încolo nu Zmeurată, ci Mereurată. Nici numele acesta n-avu un destin prea fericit. Împotriva lui se ridicară Institutul de lingvistică al Academiei şi numeroşi profesori de Limba şi literatura română. Mereurată – susţineau aceştia – e o imposibilitatea lingvistică. Puritatea limbii române primea o gravă lovitură. Trebuiau luate măsuri grabnice, dat fiind că elevii alcătuiesc majoritatea clienţilor din cofetării. Se mai încercă, aşadar, şi altă denumire. Lămîiţa (respinsă din motive politice pentru că tocmai atunci fusese sistat importul de lămîi), Bucureşteana (contestată de conducerea Municipiului pe motiv că bagatelizează denumirea marii noastre capitale).

Astfel că, în cele din urmă, se ajunse la soluţia prezentă:
Băutură răcoritoare.
E drept şi ea stîrni nemulţumiri, dar ele fură imediat respinse. Denumirea era atît de largă încît se putea aduce orice contraargument.