Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (7)

Macedonia – un stat ca o gară

Întorşi la hotel, descopăr efectele războiului din Kosovo asupra Macedoniei. Deşi, vorba aia! sîntem ditamai invitaţii NATO, organizatorii ne-au găsit cu chiu cu vai locuri la un hotel modest, cu un nume pompos: Ambasador. Cîte doi în cameră. Nimeresc împreună cu un italian, reporter la un post de radio din Roma. Două paturi aproape lipite unul de celălalt; o încăpere cît o debara.

Italianul e mai înverşunat anti-NATO decît mine. Eu, de exemplu, mă manifest astfel doar în scris. El se manifestă şi oral. Preţ de vreo jumătate de oră, după ce-am ajuns în cameră, îi înjură pitoresc pe cei din Alianţă, pe americani mai ales.

Odată cu cheia mi s-a dat şi un soi de ţidulă. Binecunoscutul pliant oferit clienţilor la toate hotelurile din lume. Cel de aici e o bucată de hîrtie împăturită. Textul e în limba vorbită doar de băştinaşi. Pe coperta a patra, o mîzgălitură ce se vrea harta bucăţii de Skopje unde se află hotelul.
Pe coperta întîi, tronează însă Statuia Libertăţii!
Se putea altfel?!

Profitînd de răgazul de pînă la Dineu, dau o raită prin Skopje. Ajung pe strada principală în doi timpi şi trei mişcări. Un bulevard în stil sovietic. De o parte şi de alta, magazine gen universal şi de stat din comunism.
În planul comerţului, Skopje e la nivelul Bucureştilor din 1990-1991. Buticuri cu ţigări străine, Coca-Cola şi gumă de mestecat. Ici-colo, cafenele şi baruri, cît de cît pricopsite.

Dau gata bulevardul cît ai zice peşte. Dar şi oraşul propriu-zis. La capătul Străzii Mari, începe mahalaua. De tip balcanic. Căsuţe ca de ţară, străzi prost pavate, cişmele la margini, grădini de zarzavat şi livezi.

Despre Macedonia am scris şi publicat ulterior, în Cotidianul din 27 mai 1999, articolul Macedonia – un stat ca o gară.
Iată cîteva fragmente:

Pagini: 1 2