cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de joi, 13 iulie 2017

Bătaia lui Klaus Iohannis pe umăr (dreptul) de către Donald Trump ne costă 3,9 miliarde dolari. Ce ne făceam dacă-l bătea pe amîndoi?

Trebuie s-o recunoaștem.
Nu întîmplător Caragiale și-a făcut din politică teritoriul predilect al bătăii sale de joc.
Printre alte note care fac și azi din politică materia generoasă pentru ironia de tip caragealean se numără și ipocrizia.
Serialul House of Cards a șocat prin cinismul ccelu care congresmenul Frank Underwood, după un discurs demagogic în public, pune mîna la gură și ne spune nouă, spectatorilor, c-a fost vorba de o tragere pe sfoară.

Agenția Reuters a difuzat știrea potrivit căreia Departamentul de Stat al SUA și-a dat acordul pentru ca America să vîndă României Rachete Patriot în valoare de 3,9 miliarde dolari.
Ambasadorul american Hans Klemm s-a grăbit să felicite România pentru această decizie a Departamentului de Stat.
Hans Klemm a fost pînă nu demult o marionetă a Democraților. În timpul campaniei prezidențiale din SUA, dar și după ce Donald Trump a fost declarat Președinte, Hans Klemm a plîns-o pe Hillary Clinton, pe care a votat-o împreună cu restul ambasadei SUA la București. Prin lingătorii săi de clanțe din România, între care se numără Fostul Florian Coldea, Hans Klemm a dus o politică publică de contestare a noului președinte.

Văzînd însă că Donald Trump a rămas președinte, în ciuda urii pe care i-o poartă CNN, în cel mai pur stil românesc (după un timp de stat aici, pînă și Jeanne D’Arc s-ar fi românizat), a trecut cu arme și bagaje de partea noului Jupîn.
Donald Trump conduce America, după cum el însuși recunoaște, ca pe o companie. În conducerea unei companii important, crucial, rămîne obținerea de profit cu orice preț, inclusiv prin tragerea pe sfoară a altor companii.
Un teritoriu pe care compania America, sub conducerea lui Donald Trump, s-a angajat cu toate pînzele sus pentru a obține profit se dovedește vînzarea de armament american altor țări.
Sau, mai precis, vîrîrea pe gît altor țări a unor uriașe comenzi de armament.

Germaniei, Franței, Angliei e mai greu să-le vîri armament american pe gît cîtă vreme chiar aceste țări caută să vîre armamentul lor pe gîtul altora.
Și atunci omul de afaceri Donald Trump a găsit în unele țări din Europa Centrală și de Est proastele din iarmarocul planetar dispuse să cumpere pe bani grei armamentul care zace prin depozitele și silozorile americane, pentru că e scos din uz. Ce să faci cu el? Te costă de rupe să-l distrugi. Și atunci îl vinzi. Amărăților din Est care oricum mor de foame.

Una dintre aceste țări cărora Donald Trump le-a vîrît pe gît arment american pe bani grei e România.
Ce să facă România cu Rachete Patriot?
Un Război cu Federația Rusă – dacă va fi – va fi unul între Rusia și NATO.
Un astfel de război devine în cîteva secunde război nuclear.
Ce să facă România în astfel de condiții cu Rachete Patriot?
Să tragă cu ele împotriva norului radioactiv?
Că doar n-or trimite rușii avioane să bombardeze Bucureștiul după ce întreaga Planetă va fi cenușă.
România are nevoie de rachete Patriot în măsura în care o țărancă cu zece copii care mor de foame are nevoie de un vibrator fără baterii oferit în iarmaroc de un șmecher bun de gură.

Pentru aceste rachete inutile România dă colosala sumă de 3,9 miliarde de dolari.
3,9 miliarde luați de la spitale, de la autostrăzi, de la școli și grădinițe și dați companiilor americane de armament.
E limpede că pentru aprobarea vînzării trebuie felicitat Departamentul de Stat al SUA și nu Guvernul României.
Nu de alta, dar America e cea care se pricopsește cu 3,9 miliarde de dolari pe vibratoarele fără baterii care sînt Rachetele Patriot și nu România, care dă acești bani.

Slugă a lui Donald Trump, ambasadorul american s-a orientat rapid în relația cu babuinii de la București.
Nu-i mai bate la cap să-și pună singuri cătușe admirînd-o pe Codruța Kovesi.
Îi bate la cap să cumpere armament american potrivit noii politici de la Casa Albă.
Astfel că felicitările adresate de Hans Klemm sînt întruchiparea perfectei ipocrizii politice.

La încheierea vizitei lui Klaus Iohannis în SUA am scris că bătaia pe umăr a președintelui nostru ne va costa miliarde de dolari.
Donald Trump și-a făcut din capacitatea sa de a negocia unul dintre argumentele prin care a ajuns președinte.
Omul de afaceri Donald Trump mărturisea cu mult înainte de a ajunge președinte, în 1990:

„După cum am menționat, studiez oamenii și fac asta în orice negociere”.

Contestat virulent de către o mare parte a Americii, Donald Trump a pornit o cruciadă de proporții pentru a obține afaceri profitabile pentru America.
Una dintre acestea a fost cu România.
Klaus Iohannis, un președinte practic inexistent după doi ani și ceva de mandat, căruia nu i-a ieșit nimic în afara de grătarele cu amicii în weekend și voiajele cu Răvășitoarea în restul timpului, era înnebunit să beneficieze de o vizită la Casa Albă.
Știind asta, negustorul Donald Trump i-a oferit-o (ce-l costa?) în schimbul contractului fabulos de rachete Patriot.
Drept bonus l-a bătut pe Klaus Iohannis pe umăr.
Această bătaie pe umăr a devenit pentru propaganda prezidențială din România, echivalentul momentului numit Marea Unire sau Cîștigarea Independenței.
Pe noi, românii, ne costă 3,9 miliarde de dolari.
O sumă de 220 de dolari, cum a calculat Ionuț Cristache pe Facebook, pentru fiecare locuitor al țării.
Cu noi, Donald Trump a scăpat ieftin.

Cu polonezii a fost mai greu.
A trebuit să meargă la ei, la Varșovia, să-i lingă în fund, altfel zis, să citească un text prin care să gîdile zdravăn vanitatea dintotdeauna a leșilor.
Asta într-un context în care regimul Conservator din Polonia e hulit în Occident.
Pentru o sumă (e drept, mai mare) polonezii au beneficiat de o vizită și un discurs lingușitor ale Donald Trump.
Pentru 3,9 miliarde dolari dați pe niște vibratoare fără baterii care sînt Rachetele Patriot, noi am beneficiat de un bătut e pe umăr (drept) al lui Klaus Iohannis.
Dacă-l bătea pe amîndoi, cît plăteam?

Comentarii

15 Responses to Gîndul de joi, 13 iulie 2017

  • Dl Cristoiu a fost intoxicat pe partea cu valoarea utila a obiectului vandut. Rachetele Patriot sunt baza sistemului de aparare antibalistica a USA cel putin pana in 2040.

    Patriot systems have been sold to Germany, Greece, Israel, Japan, Kuwait, the Netherlands, Saudi Arabia, United Arab Emirates Spain

    https://en.wikipedia.org/wiki/MIM-104_Patriot

    Nu stiu de unde se documenteaza sefu, dar textul asta e jale. Ja-le lol

    • Haideti domnu Cristoiu, am inteles ca stiti deja sa folositi tableta si sa cautati pe google. Folositi cu incredere si wikipedia pagina in engleza, ca nu musca, stimabile, pe multi i-a salvat de a face ridicolul in online

    • Maestrul este alergic la wikipedia 🙂
      https://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Cristoiu

      • Pai daca dispretuiesti wikipedia, te dispretuieste si ea pe tine.

        ……..

        Si totusi. La atatia necunoscuti pe care i-a facut oameni nu s-a gasit niciunul sa corecteze articolul Ion Cristoiu macar pe wikipedia in engleza?!? Doua referinte, una din 96 si una din 97?!? Jenant

      • Ion Stanca-la cate trimiteri ai facut la pagina asta, te banuiesc ca ai scris-o tu… 🙂

    • Din păcate, acest sistem de apărare este total depășit, având în vedere c-a fost.conceput si fabricat prin 1965 – 1970 !!!
      Și sistemul radar AVBM, cu care sunt dotate, este de asemenea depășit, dar probabil va fi inlocuit, “la livrare”, cu unul AWAKS, căci daca nu … suntem … “mâncaţi” !!!
      Oricum rușii au un sistem ripostă, la Patriot, mult mai performant !!!
      In cazul declanșării unui atac informatic o sa ne uităm lung, întrucât sistemul antirachetă, pur și simplu, nu ca functiona !!!

  • Din pacate, Stimate Maestre, aveti perfecta dreptate, in ciuda multor stradanii de a va lua peste picior. E trist, dar cu asemenea “conducatori patrioti”, adevarat. Iar in situatia asta “prostul” nu e ala care vinde.

  • Germanía este pe cale sa semneze un contract de cumparare a unui nou sistem pentru a inlocui rachetele Patriot. Ultima isprava a sistemului Patriot a fost doborarea unei drone de 200 de dolari (informatii google.de Germanía), pretul unei rachete fiind de 3,9 milioane de dolari.

  • – pe un umăr, una bucată produs = “Patriot!”
    – pe doi umeri, două bucăţi, dar alt produs = “Mai rar aşa Patriot!”

    Visul primului săritor debitor-plătitor de datorii cu 3% din PIB:
    “Mândru să fiu cel mai Patriot!”

  • Şi mesajele americane au mai multe feţe, nu-i aşa?

    Unul surprinzător – prin Roger Stone – consilierul lui Donald Trump, despre români:
    “Sunteți cei mai ascultați oameni de pe fața Pământului. Fiecare român ar trebui să știe că telefoanele și email-urile sale sunt potențial urmărite de către statul paralel(ascuns)”.

    “Am studiat ce se întâmplă în această regiune și cred că aici, serviciile secrete au scăpat de sub control.Ascultă milioane de oameni”.

    “Cred că sub genericul de „corupție” se află de fapt statul ascuns care își face treburile murdare.Nu spun că nu există corupție, bineînțeles că există”.

    “Teoria conspirației e un termen inventat de CIA în 1964 pentru a-i discredita pe cei care se îndoiesc de versiunea guvernamentală falsă a evenimentelor”

    PS. Întreb pentru un vecin:
    – Nu-i aşa că-n ultimele două luni n-aţi auzit/citit niciodată – dinspre Divizia Presă – formularea magică “Teoria conspirației”?

    Ce coincidenţă! 😆

    • Big Brother mergea supărat şi îngândurat spre casa din b-dul Mircea Eliade, nr. K2, după o criză de înjurat Curtea Constituţională în Piaţa Publică, ca la uşa cortului. Big Sister îl întâmpină în prag, îngrijorată de faţa lui prea palidă de nervi. Faţă întâlnită numai la instructaje pe teme de nesiguranţă naţională şi când interpuşii raportează performanţe financiare mai mici decât în anul anterior. Bineînţeles, Big Sister ştia de la TV ce are pe suflet mentorul cu tulburări de comportament la cap stânga-drepta de câte ori nu-i ieşea pasienţa statului grămadă.
      Întunecatul se trânteşte într-un fotoliu şi începe să ţipe ca Napoleon după Waterloo:

      – Nu m-au lăsat să trec de Curtea Constituţioală. Nenorocitul ăla de Morar se crede Dumnezeu, vorba Sorinei. Ăştia nu-şi dau seama cu cine au de-a face. Încercăm din nou, dar mai întâi cu securitatea cibernetică şi, dacă nu trec nici de data asta de CC, scot materialul săditor şi finisat la Greblă, pănă băgăm spaima-n toţi. Să intre cu capul în nisip ca struţii!

      – Scumpule, linişteşte-te! Aşa vom face, dar mai întâi îl împigem în faţă şi pe Maior, să se remarce şi el cu scandalul, în timp ce noi doi ne vom concentra să ne facem rost la Cotroceni de un preşedinte de-al nostru, scos din joben după sondajele lui Dîncu. Dupa asta, chiar dacă Greba ne încurcă securitatea cibernebtică, întâi îl dăm la struţi, apoi – cu un preşedinte susţinător – nu te mai opreşte nici dracu, dragul meu Big Brother.

      După noul rateu, cibernetic, soldat cu ascunderea Greblei în grajdul struţilor, mai trec aproape doi ani, până în toamna 2016, când CCR a declarat constituţională Legea Big Brother.

      Big Sister îl întâmpină din nou pe Big Brother în pragul uşii aceluiaşi cuibuşor de nebunii, de data asta el zburdând şprinţar, ca-n mintea şotronului, spre braţele ei tremurânde, deschise larg,

      În lacrimi de victorie, scumpa lui exclamă:
      – Ţi-am spus eu. Acum, după ce le-am turnat românilor în cap exact ce merită, în sfârşit, mă simt mai uşoară. Asta răzbunare!

  • Nişte ţărani, cu viile distruse, se plângeau de lipsa rachetelor anti-grindină şi arătau efectul căzut din cer, în lung şi-n lat, de mărimea oului de porumbel.
    Cine ascultă vocea poporului reuşeşte un prim pas, cu pas la grindină, dar al treilea pas este, cu siguranţă naţională, informaţia.
    Pasul cel mai informat va întreba de îndată cum merge una ca asta la grindină: pro sau contra?

  • Țară mică, circu’ mare!!! Menajeria românească e obișnuită să îndure fără să se revolte și execută ordinele dresorilor. Dresorii, la rândul lor, ascultă de conducerea circului. Conducerea asta e străină, așa că nu-i pasă de bietele animale românești. Uneori, apar conflicte între dresori. Dar conducerea tine totul sub control. Pentru binele animalelor. Nu știu să trăiască fără dresori.

  • Domnule cristoiu sinteti jurnalist si va pricepeti la scris.altii sint militari si se pricep sa isi apere tara.e adevarat pentru o tara ca romania este mult 2%din pib.dar dati mi un exemplu de aparare aer sol si balistica mai buna decat sistemul patriot?! Sint intre primele 5.ce sa cumparam armament rusesc suedez chinezesc?

    • Din nefericire prietene, zice lumea ca sistemul Patriot e cam fara sanse fata de rachetele rusesti Iskander care zboara pana la o altitudine de 50km si Mach 6,7..mult peste limita Patriot. Pe deasupra e si manevrabila pe coborare. Iar ca sistem defensiv,da, sistemul S400 rusesc e mai bun.
      Problema nu e atat ca dam bani, ci ca dam bani pe junk, cam cat ne-ar costa unele noi mai bune..La fel ca pe F 16 alea de acu´ 35 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *