cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de luni, 8 ianuarie 2018

De ce s-a dus Klaus Iohannis la CSM? Ca să se poată gudura pe lîngă magistrați interlopi, precum procurorul DNA Mircea Negulescu, zis Zdreanță!

Vineri, 5 ianuarie 2018, Klaus Iohannis a participat la Ședința CSM de bilanț și alegeri, prilej cu care a ținut un discurs.
CSM e potrivit Constițuției organismul care răspunde de viața și activitatea magistraților din România postdecembristă.
E mai mult decît interesant că Legea fundamentală din 1991 conținea prin articolul 132 o statuare a CSM fără a-l defini într-un fel:

„Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistraţi aleşi, pentru o durată de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.”

Constituția Revizuită în 2003 a ținut să precizeze prin articolul 133, aliniatul 1, intitulat Rolul și structura:

„Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.”

Articolul următor, 134, conferă CSM o putere pe care n-o deține nici un organism profesional:

„1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.”

În România democrată, există numeroase categorii profesionale. Nici una nu beneficiază prin Constituție de dreptul de a-și judeca proprii membri și cu atît mai mult de a le făuri destinul profesional. Doctorii, de exemplu, nu se judecă singuri. De ziariști nu mai vorbesc. Constituția nu prevede un organism de tip CSM pentru ziariști care să-i judece pentru știri false.

Potrivit articolului 133, aliniatul 6 din Constituție, Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
Pe mine această prevedere m-a nedumerit nițel. De ce să participe președintele României la lucrările CSM? Șeful statului face parte din ramura executivă. De ce să nu participe atunci și premierul. Nu de alta, dar președintele Republicii a fost susținut în alegeri de un partid, a participat la campanie cu un program politic, e un politruc, în nici un caz un uns al lui Dumnezeu precum Regele.

Cînd am nedumeriri privind Constituția merg la cărțoaiele care cuprind lucrările prin care Legea fundamentală a fost votată în Constituantă sau a fost revizuită.
Prevederea privind participarea președintelui a fost inclusă în Constituția din 2003 la propunerea PSD, partidul de Guvernămînt de atunci. Multe revizuiri propuse de Putere au fost contestate de Opoziție. Cea privind participarea președintelui n-a fost contestată nici în Camera Deputaților, nici în Senat. E drept în Camera Deputaților, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, partid condus la vremea respectivă de Traian Băsescu, a propus un amendament:

„Consiliul Superior al Magistraturii este prezidat de Președintele României.”

Amendamentul a fost respins de Camera Deputaților și pe drept cuvînt. Dacă nu se referea precis la ședințe, amendamentul lăsa impresia că șeful CSM e președintele Republicii.

Tot Constituția revizuită a dat dreptul președintelui de a numi în funcție judecătorii și procurorii la propunerea CSM. S-o recunoaștem: E o aberație. De ce să numească președintele României judecătorii și procurorii? Nu poate rămîne doar la CSM dreptul de a decide destinele magistraților?
Și prevederea asta a fost impusă de partidul de Guvernămînt, care deținea și președinția. Astfel de dragul unui spor de putere acordat în chip aberant președintelui, PSD i-a făcut cadou lui Ion Iliescu dreptul de a decide asupra magistraților. Care magistrați sînt independenți față de toți politrucii, cu excepția marelui politruc care e președintele.
Constituția revizuită n-aduce nici o precizare în legătură cu participarea președintelui la ședințele CSM. Nu numai că nu răspunde la întrebarea -De ce doar la CSM și nu și la CCR sau la Colegiul Medicilor sau la Asociația editorilor ? -, dar mai mult nu ne spune rostul acestei participări. Participă ca să-i vadă pe viitori procurori care-l vor ancheta după ce nu va mai fi președinte? Participă pentru ca membrii CSM să plece de acolo cu icoana președintelui în minte?

Nu sînt singurele întrebări pe care le pun atît Constituția din 1991, cît și Constituția din 2003, texte în mare parte schizofrenice, propuse și adoptate în funcție de interesele de moment ale partidului sub regimul căruia Parlamentul a discutat Constituția.

Cărțoiul Cum s-a revizuit Constituția nu conține nici o trimitere la vreo dezbatere iscată de prevederea asta. În mod ciudat, și PD și PNL, partide de Opoziție, n-au ridicat nici o obiecție. Se gîndeau probabil că prin încheierea mandatului lui Ion Iliescu președinția le va reveni lor. Cum și PSD-ul se gîndea că președinția va reveni lui Adrian Năstase.

În absența unui răspuns la întrebarea Ce rost are să participe președintele? mi-am zis că, dată fiind independența Justiției față de politic, președintele participă pentru a le vorbi magistraților în numele societății românești. Da, asta cred c-au vrut constituționaliștii cînd au propus ca președintele să participe la ședințele CSM. Deoarece, aceste ședințe sînt de bilanț anual, prin intermediul președintelui societatea românească transmite magistraților mesajele lumii din afara Justiției. Nu de alta, dar cu dreptul de a se autojudeca și autopromova există riscul ca magistrații să uite că totuși activitatea lor se desfășoară în cadrul societății de la un moment dat.
Ar fi normal să se întîmple așa și pentru că, prin principala sa prerogativă – cea de a fi mediator între puterile existente în stat – președintele poate transmite semnalele societăți românești tuturor categoriilor profesionale.

Anul 2017, pentru care la CSM s-a făcut bilanțul, a fost un an unic în istoria Justiției din postdecembrism.
Nu cred ca pînă în 2017 Justiția să fi fost atît de mult în prim plan. Și cînd spun aceasta nu mă refer doar la controversele iscate de Legile Justiției, și la – dacă nu mai ales- la dezvăluirile din spațiul public privind dezastrul din acest domeniu, ocolit mult timp de presă, de ONG-uri, de politicieni chiar, sub puterea opiniei aberante că orice abordare critică a întîmplărilor din lumea magistraților e o punere la îndoială periculoasă a independenței Justiției. Cum s-a impus în ultimii 12 ani această teză rămîne să discutăm altădată, mai ales că ea s-a ivit și a înflorit în anii de dictatură a Sistemului paralel. Important rămîne că, în 2017, Justiția a apărut, în fine, în adevărata ei lumină. De lume postdecembristă tipic românească, prin nimic deosebită de lumea politicii, de lumea presei, a afacerilor, a societății civile și în general de lumea moldo- valahă. Pe lîngă magistrați de toată isprava, excelenți profesioniști, cinstiți, conștienți că deciziile lor au putere de destin asupra celor ajunși în instanță, lumea magistraților a semnalat în 2017 și procurori și judecători lipsiți aatît de pregătire profesională, cît și de morală profesională, unii dintre ei precum procurorul DNA, Mircea Negulescu, poreclit Zdreanță, depășind în materie de comportament penalul, colaboratori jegoși ai Serviciilor, corupți pînă-n măduva oaselor, nu prea diferiți de interlopi prin apucături, de la alcoolism pînă la curvărsăreală.
Mult mai grav, anul 2017 a dezvăluit un CSM devastat de lupte interne, incapabil să-și exercite rolul acordat de Constituție, un CSM transformat, prin operațiunile Noii Securități, în unealtă a Statului Paralel.

Dar chiar dacă 2017 n-ar fi adus dezvăluirile înfricoșătoare despre lumea Justiției și care ar explica în fine părerea catastrofală a românilor despre magistrați, dar mai ales punerea la îndoială în chip automat a sentințelor judecătorești, discursul președintelui Klaus Iohannis la ședința CSM ar fi trebuit să conțină și critici. Nu de alta, dar chiar și Nicolae Ceaușescu avea ce reproșa magistraților în discursurile sale publice, deși România socialismului real avea, în viziune comunistă, notele de esență ale Raiului mioritic.

Despre Justiția din 2017 Klaus Iohannis a declarat:

„Vreau să spun generic că mi s-a părut că în 2017 s-a lucrat foarte serios, atât la Înalta Curte, cât și la Parchetul General, la diferitele secțiuni ale Parchetului, la DNA, la DIICOT, și acest lucru este îmbucurător.

Nu este, din păcate, de la sine înțeles ca, în condițiile în care în spațiul public sunt atâtea discuții despre sistemul de justiție, oamenii din sistem să-și facă treaba cu seriozitate, cu rezultate, și am ținut să subliniez acest lucru în această rundă în CSM.

Vă felicit pe toți și vă rog să transmiteți colegelor, colegilor dumneavoastră că s-a văzut cum s-a lucrat, că s-a lucrat foarte mult și s-a lucrat cu rezultate bune.”

Klaus Iohannis nu numai că prezintă o imagine idilică, rod al unei lingușeli mizere pe lîngă magistrați, inclusiv pe lîngă cei cu comportament de interlopi, gen Mircea Negulescu, dar mai mult denunță dezbaterea în spațiul public a realităților din Justiție:

„Foarte multe discuții s-au purtat în cursul anului 2017 despre ce fac judecătorii, mai mult poate s-a discutat despre ce fac procurorii. În general a apărut, așa, un entuziasm de a discuta în spațiul public ce se întâmplă în sistemul de justiție.”

De s-a dus Klaus Iohannis la ședința CSM?
Ca să se gudure pe lîngă magistrați precum procurorul DNA Mircea Negulescu, nu întîmplător poreclit Zdreanță.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *