cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de marți, 12 ianuarie 2016

Cazul Bodnariu sau cum ar fi să vedem un tip venit din junglă revoltat că nu-i lăsat să se plimbe în p…a goală prin București

Am istorisit undeva cu ani în urmă că, în postura de fiu de ţăran fiind, am cunoscut pe pielea mea învăţătura străbună, venită din trecut o dată cu behăitul jalnic al Mioriţei:
Bătaia e ruptă din Rai.

În cazul meu nu era vorba de o palmă la fund, cum zic azi tăticii şcoliţi pe Internet, nici măcar de un tras de ureche, botezat urecheală, ci de ditamai parul.
Maică-mea, pentru că ea era în familia copilăriei mele premierul, Executivul, iar taica-meu, Preşedintele, un preşedinte de republică parlamentară, era cea care mă bătea.
În ogradă fireşte, dat fiind că în casă, cu încăperile sale strîmte, nu putea mînui parul în voie.
Mă bătea dintr-un dublu motiv:
Mai întîi, pentru că făcusem o boacănă.
Mai apoi şi mai crunt, pentru că n-o rupeam la fugă după primele lovituri.

Încăpăţînat, cum sînt şi acum, şedeam de-al dracului pe loc în timp ce mă lovea.
Pe maică-mea, care lansase Operaţiunea pariind pe faptul c-o voi rupe la fugă şi, atunci, ea va fi obligată să renunţe, o scotea din sărite statul meu pe loc, în care ghicea debutul unei rebeliuni.

Am reamintit aceste lucruri nu pentru a dezvălui ce copilărie nefericită am avut, supunîndu-mă unui clişeu care te loveşte la anii bătrîneţii, ci pentru a-mi închipui cum ar fi reacţionat autorităţile din Norvegia dacă întîmplarea s-ar fi petrecut pe teritoriul lor naţional.

Ar fi dus-o pe maică-mea direct la Psihiatrie, unde studenţilor le-ar fi fost prezentată drept un caz ţinînd de Omul de Neanderthal. Iar pe mine, sînt sigur, m-ar fi luat în custodie, făcînd în aşa fel încît toată viaţa nici măcar fotografia maică-mi să n-o văd, ca să nu mă stresez.

Prin urmare, întreaga mea experienţă de viaţă e una românească, neaoşă.
Asta nu mă împiedică, dînd curs unui fel al meu de a judeca lucrurile, să-i înţeleg pe norvegieni.
Au ajuns cu subtilităţile de civilizaţie pînă acolo încît se supun unor legi care interzice pînă şi să te uiţi urît la copil, chiar dacă, vorba românilor, eu te-am făcut, eu te omor.

Într-una din călătoriile mele în străinătate, am văzut la Berlin o demonstraţie de protest faţă de vînarea crocodililor.
Tot în Germania fiind, am băgat de seamă că peste tot – în parcuri, în magazine, în metrou – omului îi era interzis o sumedenie de lucruri, pe cînd cîinelui, nu.
Dacă l-a început, am fost contrariat, ulterior am sfîrşit prin a-i înţelege.

Sub semnul acestei înţelegeri a unor legi din alte ţări care pe noi, românii, aflaţi faţă de ţările respective pe undeva prin Evul Mediu, am rămas uluit de zarva pe care a stîrnit-o în România de cazul copiilor luaţi de autorităţile norvegiene unei familii pe motiv că respectivii erau trataţi cu brutalitate.

E drept – zice tatăl copiilor, brav român, pe la televiziunile care-i culeg lacrimile în căușul ratingului – le-am dat acolo o palmă la fund, dar asta nu înseamnă să mi-i ia.

Că tatăl nu pricepe prăpastia de mentalităţi dintre români şi norvegieni mai e de înţeles.
Dar că presa românească, în cuprinsul căreia lucrează tipi presupuşi a fi trăit şi-n altă parte decît în creierii munţilor noştri, s-a năpustit asupra autorităţilor norvegiene şi, mai grav, s-a apucat să facă presiuni asupra autorităţilor noastre pentru a lua poziţie oficială faţă de „fasciştii” norvegieni, asta nu mi se pare de înţeles.

N-ar fost nimic dacă televiziunile, ziarele, site-urile s-ar fi mărginit la compătimirea românului nostru și eventual ar fi făcut chetă pentru banii ceruți de proces.

Instituțiile noastre de presă au declanșat o campanie de presiune asupra Autorităților române pentru a impune statului norvegian să comande Barnevernet să-i dea copii românului nostru.

Autoritatea pentru protecția copilului din Norvegia e o instituție independentă de Guvernul norvegian.
Singura care poate soluționa problema declarînd abuz luarea copiilor e Justiția norvegiană.
Justiție căreia i s-au adresat norvegienii confruntați cu deciziile Barnevernet, norvegieni văduviți de norocul de a fi români și prin urmare lipsiți de solidaritatea moldo-valahă.

De ce nu face nimic Guvernul norvegian? – se revoltă ziariștii noștri, cei care ar trebui să știe mult mai bine decît nea Gigel de la Sculărie- că unei instituții independente prin lege într-o democrație nu-i poate ordona nimeni.

Împotriva autorităţilor norvegiene s-au organizat proteste de stradă, petiţii, emisiuni (Mihai Gâdea şi-a consumat pentru un an întreg rezerva de pişat ochii în chip teatral), s-au scris articole cu titluri insultătoare.

Dacă aş fi norvegian aş întreba:
– De ce protestează românii, maică?
– Pentru că sînt uluiţi că în Norvegia n-ai voie să-i dai copilului o palmă la fund.
– De ce?
– În România sînt zicale precum:
Bătaia e ruptă din rai!
Unde dă tata creşte!
Eu te-am făcut, eu te omor!

Imaginaţi-vă că-n România de azi vine unul din junglă şi, potrivit tradiţiei sale din străbuni, se plimbă în p…a goală prin Bucureşti.

Autorităţile îl iau pe sus şi-l amendează.
Ce se va întîmpla în junglă?
Babuinii vor protesta indignaţi:
– Cum adică, n-are voie omul să umble în p…a goală pe stradă?!

N.B. Mihai Gâdea, şeful Antenei 3, a împlinit nu ştiu ce ani.
Dînd curs năravului moldo-valah, politicienii n-au scăpat prilejul de a se pune bine cu Şeful Antenei 3, mai ales acum, cînd postul lui Dan Voiculescu e în graţiile noului Regim.
Printre numele celor care s-au grăbit să-i transmită pupici public lui Mihai Gâdea, am întîlnit şi numele Elenei Udrea.
Biata Elena Udrea!
Ce face DNA dintr-un om!

Comentarii

74 Responses to Gîndul de marți, 12 ianuarie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *