Gîndul de marți, 26 ianuarie 2016

În 2016, pentru prima dată în postdecembrism nu românii vor alege, ci Procurorii DNA

Duminică, 24 ianuarie 2016.
Trecerea Guvernului şi a Preşedinţiei de partea PNL în chestiunea scrutinului în două tururi a făcut acută pînă la dramatism poziţia altor formaţiuni politice parlamentare în această privinţă.
Din spusele celor doi, Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş – prezenţi la Iaşi pe post de chibiţi electorali ai Liberalilor – se întrevede formula prin care se va face pe placul PNL:
O Ordonanţă de Urgenţă după consultarea partidelor politice.

Consultare întreprinsă fie de Dacian Cioloş, fie de Klaus Iohannis.
În aceste condiţii, pentru a se impune o decizie care să-i favorizeze pe Liberali (mă întreb dacă nu cumva, în primăvară, în eventualitatea că sondajele vor spune altceva decît acum, PNL nu va cere lui Dacian Cioloş o O.U. prin care să se revină la un singur tur!), poziţia fiecărui partid parlamentar contează enorm.

Pe de o parte pentru a se putea spune că Toate partidele cu excepţia PSD sînt pentru Ordonanţa de Urgenţă.
Pe de alta, pentru a izola complet PSD pe scena politică.
În aceste condiţii, strădănia PSD de a-şi extrage din OUG o campanie bazată pe victimizare va fi un eşec.

Dintre partidele parlamentare, ALDE şi MP şi-au precizat poziţia:
Sînt în favoarea Ordonanţei de Urgenţă.
UDMR e împotriva alegerii în două tururi.
Mai contează însă UDMR pe scena noastră politică?
Poziţia PSD e ştiută, chiar dacă Liviu Dragnea se teme să iasă la bătaie împotriva Guvernului.
E împotriva Ordonanţei de Urgenţă.
Necunoscuta rămîne UNPR.

Duminică seara, întrebat despre poziţia partidului, Gabriel Oprea a declarat că de abia sîmbătă, la Sinaia, se va lua o decizie.
Amînarea deciziei îşi are schepsisul ei.
UNPR negociază din greu cu PSD prezentarea pe liste comune.
Dacă negocierile sînt un succes, UNPR va fi, desigur, alături de PSD împotriva Ordonanţei de Urgenţă.
Greu în aceste condiţii să mai spui că toate partidele parlamentare, cu excepţia PSD, sînt pentru Ordonanţa de Urgenţă.

Luni, 25 ianuarie 2016 DNA dă un Comunicat prin care anunţă solicitarea adresată Senatorilor de a se ridica imunitatea parlamentară lui Gabriel Oprea pentru abuz în serviciu prin folosirea ilegală a coloanei oficiale.
Dincolo de înscrierea lui Gabriel Oprea printre cei anchetaţi de DNA, Comunicatul a declanşat o campania de presă menită a-i administra lui Gabriel Oprea noi lovituri de imagine.
Va urma votul în Senat, cu tărăboiul mediatic de rigoare.

Greu de crezut că, în aceste condiţii UNPR va mai avea tăria să spune Nu Ordonanţei de Urgenţă.
Coincidenţă?
Habar n-am.
Și nici nu cred că-i important de știut, deși, în cazul anchetelor DNA important, crucial chiar nu e cînd se finalizează un Dosar, ci momentul cînd e dat publicității.

Dosarul Gabriel Oprea a fost dat publicități taman a doua zi după ce UNPR a anunțat că se mai gîndește.
Nu-i important de știut, pentru că indiferent că Dosarul a fost dat publicității luni dinadins sau din întîmplare, efectele sunt aceleași:
Implicarea masivă a DNA în alegerile din 2016.

Vom putea spune că pentru prima dată în postdecembrism, în 2016, nu românii vor alege, ci Procurorii.
Nu toţi.
Doar cei de la DNA.

Comentarii

din 2004 se alege nu alegem , chiar trebuie sa ne prefacem ca nu pricepem , istoria se face de cei puternici .

Viorica Ene Viorica Ene says:

excelent maestre!

Nelu Parciu Nelu Parciu says:

Eu sunt de partea Procurorilor care ne face sa incetam cu manevre si hoti ,cum ar zice Basesccu Fraude,electorale FARA Procurori Romania este ca fara Haine pe acest ger teribil pe care nu ne asteptam ,ascultand in toamna timpul probabil care ne asigura ca Iarna va fi doar o amintire pentru nostalgici ,iernilor can povesti.

Imi pare rau dar nu acum este prima data cind aleg procurorii , au mai facut-o si CCR in 2012 cind au aplicat o erata pe furis , ca sa nu-l dea jos pe Bas , sau mentionam daor ce ne place , unde e obiectivitatea jurnalistului uns cu toate alifiile ?

Poate DNA alege mai bine !

Buna dimineata bade Ioane.Nu ai obosit?Lasa si pe cei tineri sa ajunga la colostru.Nu de alta ,dar sa nu-ti dauneze .

….tinere,hei Bogdănele!,am colostru în exces la preț redus,numai dimineața e gratis direct de la țâțoancă.Garantat, nu dăunează! Ofertele sunt la alegere.

Vezi ,d-aia n-are ursul coada.Lucrezi la negru.Unde este licitatia badie?

Poporul a tot ales: hoti, plagiatori, condamnati, pușcăriași……

Eu cred ca Oprea e victima colaterală. Schema e mai complexă. E cu bătaie mai lungă/amplă. Părerea mea !
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1505392746432390&id=100008850362120

Ana Petric Ana Petric says:

Amin democratie !

Calabria, laba cizmei italiene – partea a II-a

Secvenţă
Amintirea unui Minister celebru
Ghinionul meu: o carte de spionaj anticomunist
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro! | 4. După victoria lui Fidel Castro, Ramon a refuzat orice funcţie înaltă
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 10. În urma întîmplărilor de la Tîrgu Mureş a beneficiat SRI-ul