Gîndul de sîmbătă, 17 octombrie 2015

Cum dracu se face că în Republica Moldova pro-românii și pro-europeni sunt niște corupți?!

Cu ceva timp în urmă stînd de vorbă cu un basarabean angajat la o stație de benzină, l-am întrebat cum merg lucrurile în Republica Moldova, de unde venise în România, alungat de sărăcie.
Hîtru, respectivul mi-a zis o vorbă care circulă dincolo de Prut despre așa zișii pro-români și pro-europeni din Guvernul sprijinit de România, atît direct, cît și pe sub mînă, de serviciile noastre secrete.
Cică ștabii de la Chișinău portă trei rînduri de blănuri:
Blană de la București, Blană de la Moscova, Blană din Transnistria .

Grație acestor trei blănuri, un fel de trei oi la care ar suge mielul din zicala noastră, ștabii de la Chișinău iau bani de peste tot.
Dar Vlad Filat? am întrebat eu despre cel cîntat în România ca premierul pro-european, pro-român, pro-american.
Vlad Filat! a prins să rîdă sarcastic interlocutorul, Vlad Filat e tatăl bandiților. Jumătate din Chișinău e al lui.

N-am nici o îndoială că așa e.
Ca peste tot în lume, Occidentalii, în frunte cu America, sprijină regimuri corupte, putred de corupte, numai și numai pentru că sunt regimuri care le fac politica în cadrul bătăliilor lor planetare cu rușii, cu chinezii, cu fundamentaliștii islamici, într-un cuvînt cu dușmanii lor de acum.

Recent, Barack Obama a anunțat menținerea prezenței militare americane în Afganistan.
Ba mai mult, președintele american a cerut țărilor membre NATO să contribuie la o sporire a numărului de militari prezenți în Afganistan.
Motivul?
Armata afgană, pentru care americanii și occidentalii au dat pe gratis miliarde de euro, nu poate face față singură talibanilor.

România va anunța sunt sigur supunerea față de acest ordin.
Astfel, România va contribui, alături de America, de alte membre NATO, la finanțarea, din taxele și impozitele cetățenilor săi, la păstrarea regimului corupt de la Kabul.

Miliarde de dolari s-au dus în fundul ștabilor pro-occidentali din Afganistan, care se grăbesc s-o facă pe pro-occidentalii pentru a se îmbogăți din corupție. Banii dați de cetățenii din Occident pentru soldele militarilor afgani, pentru modernizarea Armatei afgane, se duc în conturile ștabilor de la Kabul. De aceea, în Afganistan talibanii nu vor fi înfrînți dacă America, NATO, vor da regimului alți și alți bani.

Asemănător se petrec lucrurile în lumea arabă.
În timp ce șeicii se screm pe WC-uri de aur, putrezi de bogați, dar și putrezi de corupți, milioane de tineri mor de foame.
Și, în chip normal, cred în propaganda fundamentaliștilor islamici, potrivit căreia regimurile corupte, care lasă să moară de foame milioane de arabi, sunt ținute la putere numai și numai de Americani.

Vlad Filat a fost arestat.
N-am nici o îndoială că în această nefericită țară care e Republica Moldova, arestarea n-a fost rezultatul unei Justiții corecte. Ca și la noi, dar într-o manieră mai brutală, mai cu toporul, lupta împotriva corupției e armă în răfuielile politico-mafiote.

Românașii din presă s-au prăbușit în lamentări grozave.
E mîna forțelor rusofile și prin aceste forțe, e mîna Moscovei.
N-am nici o îndoială că în Basarabia și-au băgat coada rușii.
Da, dar întrebarea rămîne:
E Vlad Filat un bandit?
Firește că da, zic românașii, dar e de-al nostru, e pro-român, e pro-european.

Vlad Filat nu e nici pro-român, nici pro-european.
E unul dintre șmecherii despre care amărîtul de moldovean de la benzinărie zicea că poartă trei blănuri.
Pro-românismul și pro-europenismul n-au fost altceva decît o șmecherie de a putea fura pe rupte.

Cum dracu se face că în Republica Moldova pro-românii și pro-europeni sunt niște corupți pînă-n măduva oaselor?!
Nu puteam găsi și noi niște pro-români și pro-europeni cinstiți?!

Cometarii

27 Responses to Gîndul de sîmbătă, 17 octombrie 2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Marsilia, marele port de Provence – partea I

Cînd CIA finanțează pe sub mînă Cultura
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 8. Scandalul exproprierii
Cerşetorii care ştiu pe de rost Iliada
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 14. Și redacția Zig- Zag a fost devastată de mineri!
Fortul Napoleon de la Ostende