Gîndul de vineri, 26 februarie 2016

O altă Zi a Tovarășei Elena Ceaușescu: Ziua Bilanțului DNA!

Joi, 25 februarie 2016, la Cercul Militar Național din București a avut loc Ședința de bilanț a DNA pe 2015.
Chiar din primul an de facultate la Filozofie, alături de raționamentul care deosebește un om de o capră – Toți oamenii sînt muritori. Socrate e om. Deci Socrate e muritor, am învățat că tot ce e făcut de mîna omului e supus greșelii. Prin urmare, ne spuneau profesorii, de la Senatul roman pînă la NASA orice instituție are în activitatea sa lucruri bune și lucruri rele, succese și insuccese, chestiuni care trebuie continuate și chestiuni care trebuie curmate sau măcar îmbunătățite.
Pentru aceasta, de a lungul vieții pe Pămînt oamenii și-au făcut bilanțuri.

Din cîte știu eu cel puțin, DNA e o instituție făcută de oameni, alcătuită din oameni și condusă de un om: Codruța Kovesi.
Această instituție a avut joi, 25 februarie 2016, ședința de bilanț pe 2015.

Bilanț înseamnă peste tot în lume, chiar și în jungla canibalilor, unde se raportează la finele anului numărul oamenilor care au avut carne macră și numărul celor care au avut carne ațoasă, un moment în care o instituție, un colectiv, o familie, un om, trage linie după o perioadă de timp și trece în revistă ceea ce a făcut bine, dar și ceea ce a făcut rău, lucrurile care trebuie continuate și lucrurile care trebuie îndreptate.

Oprindu-mă asupra Bilanțului DNA pe 2015 cu aceste adevăruri mă așteptam ca la Cercul Militar Național să descopăr o atmosferă de lucru.
Ca în cuvîntările lor, atît Codruța Kovesi, cît și invitații de onoare, să treacă în revistă nu numai succesele, dar și insuccesele, nu numai realizările, dar și eșecurile.

Merge totul ca pe roate la DNA? Nu există nimic de corectat? Nu neapărat în chestiunea scurgerilor ilegale din presă, a folosirii stenogramelor pentru a terfeli pe cineva, a dosarelor care stau la dospit, dar măcar în felul în care se desfășoară anchetele, se strîng probele, se fac rechizitoriile. Că doar n-o fi alcătuit DNA din supermeni sau din ceea ce proletcultismul numea personaje pozitive, model pentru masele muncitoare. Mă așteptam la o trecere în revistă și a lipsurilor. Mă așteptam ca măcar președintele României să atragă atenția asupra unor lucruri care trebuie îndreptate în activitatea unei instituții din cuprinsul acestei țări, ca toate instituțiile supuse legii că e loc de mai bine.

Mă așteptam la așa ceva deoarece m-am dezobișnuit de mult de atmosfera Congreselor PCR, dominată de succese mărețe, prefațată de cîntări în presă.
A fost așa ceva Bilanțul DNA?
Nici vorbă.

Bilanțul DNA a fost – cum ar i-a zis Hemingway unui volum de amintiri despre șederea sa la Paris, o sărbătoare continuă.
N-a fost vorba de bilanțul unei instituții.
A fost vorba de ridicarea în slăvi a unei instituții.
N-a fost vorba de bilanțul unei activități a unei instituții într-o democrație.
A fost vorba de sărbătorirea unei activități:
Lupta împotriva corupției în varianta cătușelor și arestărilor preventive.
N-a fost vorba de analiza rece a unei persoane care conduce DNA, om și prin urmare, supus greșelii.
A fost vorba de cîntarea Codruței Kovesi.

De la aniversările Tovarășei n-am mai întîlnit o asemenea ridicare în slăvi a unei ființe vii.
Președintele României, premierul, șeful SRI, ministra Justiției, ministrul de Interne, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, n-au venit la bilanțul unei instituții, una dintre instituțiile statului de drept.
Au venit să prezinte omagiile lor Codruței Kovesi.
Culmea a atins-o Raluca Prună, ministrul Justiției, care a folosit Bilanțul pentru a-i face un cadou Codruței Kovesi. Anunțul că a decis s-o reinvestească.

Vă vine să credeți?
Mandatul Codruței Kovesi se încheie la finele lui aprilie al acestui an.
Cu două luni înainte, în cadrul festiv, un ministru al unui Guvern tehnocrat face din decizia de reinvestire a Codruței Kovesi nu prilejul unei analize temeinice, în care să intre în balanță nu numai avantajul experienței, dar și nenorocita experiență americană cu Eduard Hoover, șeful FBI, care ajunsese să-i șantajeze pe președinți, și nevoia de a da speranțe și altor procurori că ar putea conduce ceva, nu numai Codruței Kovesi, care iată a fost șef într-una din 2006 pînă acum, de 10 ani adică și va mai fi încă trei, 13 ani deci. Nimeni nu spune că la finele acestei analize nu se putea conchide că Codruța Kovesi trebuie investită, deoarece fără ea România se duce la vale, în Marea Neagră, lac rusesc. Dar a face dintr-o decizie atît de importantă un moment de cadou festiv făcut Codruței Kovesi cu prilejul ședinței de Bilanț, asta ce dracu mai e? Unde e judecata de tip tehnocrat? Unde e dezbaterea de tip democratic?

A venit apoi, pentru a o concura pe Raluca Prună la răsturnarea lumii cu fundu-n sus, Livia Stanciu, președinta ÎCCJ. Din cîte știm noi, ÎCCJ e o instanță de judecată. În fața ÎCCJ se prezintă cu drepturi egale atît cel trimis de DNA în judecată cît și procurorul DNA. Livia Stanciu, care-și zice judecător, a venit la Bilanțul DNA pentru a face elogiul DNA și a se angaja că va sprijini lupta împotriva corupției. Noi înțelegem că Livia Stanciu e pe veci recunoscătoare Codruței Kovesi pentru că a scos-o din rahatul numit Cazul Rarinca. Dar peste tot în lume astfel de mișmașuri curvăsărești se fac mai cu perdea, nu așa, în direct, și la ore de vîrf. Păi dacă șefa ÎÎCJ și președinta completului de judecată decisiv de la ÎCCJ declară public că ea sprijină DNA cum să mai spere acuzatul trimis de DNA într-o judecată corectă, echitabilă?!

Așadar, potrivit ștabilor grăbiți să-i pupe mînușițele noii Tovarășe a României, 2015 a fost un an de mari victorii în lupta împotriva corupției.
E drept, în 2015 nu s-a dat gata nici o autostradă, sistemul de Sănătate a fost mai prost ca niciodată, România e țara membră a UE cu cele mai multe locuințe fără apă curentă, învățămîntul e la pămînt, o parte din români spală la fund babalîci italieni sau muncesc fără carte de muncă în Occident.

N-am avut nimic din ceea ce ar face mai bună viața omului simplu.
Am avut în schimb mari, nebănuite realizări la arestări preventive și trimiteri în judecată.
Desigur și acestea au fost necesare. Dar să faci din ele o sărbătoare la care să participe primii oameni în stat asta mi se pare o chestie halucinantă.

De ce am scris aceste lucruri?

  1. Urăsc sărbătoririle. Inclusiv acele în care ar putea fi vorba de mine.
  2. Activitatea DNA nu înseamnă Lupta împotriva corupției, iar lupta împotriva corupției nu poate fi confundată cu lupta pentru o României modernă, europeană.
  3. Activitatea DNA e una necesară. Nu e însă o activitate care poate fi sărbătorită cu șampanie de toți mai marii țării. În ce țară din lume se face din numărul de arestați, anchetați și condamnați un prilej de mîndrie națională?
  4. Codruța Kovesi e în momentul de culme al gloriei și puterii. Din prestația de pînă acum, îmi dau seama că s-a suit de mult în copac. Om mai bătrîn decît ea, om care l-a văzut pe Nicolae Ceaușescu ieșit din TAB, îmi permit să-i spun că din copac va trebui să cobori la un moment dat. Depinde cum cobori.
    Pe scară sau azvîrlită de acolo!
  5. Joi, 25 februarie 2015, Codruței Kovesi i-a fost dat să mănînce atîta miere că o clipă m-am gîndit s-o salvez dîndu-i o picătură de zeamă de lămîie. Să nu i se aplece!

 

 

Comentarii

Corecta analiza dvs.Laude la scena deschisa.Pozitia d-nei Livia Stanciu a fost un dezastru.A mai facut asemenea gafe,i-a atras atentia Basescu si degeaba,s-a ales cu injuraturi.

Presimt ca dupa atatea laude Kovesi nu va mai fi reconfirmata in functie de sef DNA!Si ,oricum ,CCR le-a luat ce era mai important pt.procurori-ascultarea convorbirilor!Nu stiu cat de bine va mai fi pt justitie.

Puiu Precup Puiu Precup says:

SLAB DNA-ul………. NICI 5% DIN CORUPTI NU A PRINS …………………………………..!!!!!!

corect maestre,s-a omagiat singura fara pic de modestie, a avut un jalnic discurs politic………..

Petrov Lucia Petrov Lucia says:

Nestiind despre ce e vorba, am urmarit si eu transmisia in direct si am crezut ca e vorba despe o sarbatoare a institutiei! Pana m-am dumirit ca e vorba de bilant …

Da, jalnic DNA-ul asta de cand a plimbat-o pe coana Nutzy cu bratari metalice (si nu din metalul adecvat) pe la TV si a poprit-o la bulau pentru vreo doua luni si ceva …

Bun articol, merita citit!

Astazi nu va dau Like. Poate miine !

Hotia!
Propun Romania sa se numeasca Hotia iar locuitorii sa se numeasca Hoti, deoarece romanii fura, secuii fura, romii fura…
Romania sa se numeasca Hotia deoarece presedintii Romaniei fura, ministrii fura, parlamentarii fura, profesorii universitari fura, SRI fura, primarii fura…cine nu fura nu este cetatean Hot si nu are nimic.
Boii din Academia romina nu au descoperit niciodata o teorie o teorie a Gravitatiei, o teorie a Evolutiei.
Eu am descoerit o teorie a Gravitatiei, o teorie a Evolutiei si am scris ecuatii Transdisciplinare iar acad. Basarab Nicolescu nu a scris nici macar una.
In teoria mea a Evolutiei am aratat ca 98% dintre romini sunt la nivel animal, deci politicienii sunt animale alesi de animale, care fura si nu produc Nimic la fel ca si profesorii universitari si studentii care fac galagie prin blocuri.
Nici biserica nici constitutia Rominiei nu accepta Evolutia, inegalitatea dintre oameni deoarece nici macar Arsenie Boca, Arsenie Papacioc…nu au realizat existenta ei.
In gunoiul de tara Rominia, sunt in Cluj sub ocupatia gunoiului de armata romina fara casa, servici, bani.
Au casa, servici, bani idiotii de la SRI si turnatorii de la SRI care FURA!
Cluj Napoca singurul oras unde nu sunt arestati gunoiele comunisto-securiste care FURA cu SRI!
Rectorii, decanii, primarii, directorii in Cluj… sunt romini idioti!
https://independent.academia.edu/ADRIANFERENT
MAMA DOARME IN GALAGIA FACUTA DE STUDENTI SECUI OLIGOFRENI! 4 studenti salbatici din Secuime si platesc taxe pentru 2 persoane; furand fac proprietarii bani! STUDENTI SECUI OLIGOFRENI adusi in Cluj pentru ca niste profesori universitari IDIOTI sa faca bani! STUDENTII SECUI OLIGOFRENI la 1:30 noaptea bat in pereti si urla iar la 4:30 noaptea canta la chitara! Sa se dea o lege sa se confiste apartamentele celor care inchiriaza la studenti care fac galagie si sa fie date unor cercetatori sa nu mai plece din tara!

Remarcabile “succesuri”! Din pacate, pt un om intreg la cap, produsul activitatii DNA e jalnic. Cand justitia isi “justifica” existenta statistic e groasa rau. Nr cercetatilor, cel al trimisior in judecata si condamnatilor a crescut cu “X%” fata de…! X % din ce… nu fata de ar fi mai elocvent. S’apoi, avem spaguitii si niciun spaguitor. In lipsa spaguitorului nici spaguitul nu mai e spagar. D’aia zic: Apa de “ploua”…!!!

La vremuri exceptionale trebuiesc masuri exceptionale.Cloaca de corupti numai asa poate fi starpita.CAND FURA SI DEVALIZEAZA BUGETE NICI UN POLITICIAN NU SE GANDESTE CU SIGURANTA LA DREPTURILE OAMENILOR DE RAND.

Dan Popa Dan Popa says:

Maestre, in DEX, la cuvantul “obiectivitate”, ar trebui pusa poza dumneavoastra.

Viorica Ene Viorica Ene says:

corect,pertinent,felicitari domnule Cristoiu!

Marsilia, marele port de Provence – partea I

Sentinela despre Rebeliunea legionară
Un James Bond prea British
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 13. Focurile au fost bine ţintite, făceau parte dintr-un scenariu
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 7. Fidel, un copil nelegitim, făcut de taică-său cu servitoarea
Cel care merge la Gara de Nord