1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Arta și știința de a inventa oportunități și de a nu le rata

ATAC LA „BAIONETĂ” PRIN ÎNVĂLUIRE. Totul a fost planificat riguros. Deznodământul s-a produs gradual, dar în timp foarte scurt, prin „valorificarea” unei experiențe relativ îndelungate. Pentru 25 martie 1974 s-a programat o ședință a Prezidiului Permanent cu scopul principal de a face cunoscută demisia lui Ion Gheorghe Maurer. Pentru a minimaliza acest veritabil eveniment istoric, N.C. a atacat prin învăluire. Urmărea, chipurile, doar adoptarea unor măsuri de politică rutinieră.

Cred că este interesant să redau unele fragmente din stenograma respectivei reuniuni.

„Au participat tovarășii Nicolae Ceaușescu, Emil Bodnăraș, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Gheorghe Pană (deci, înainte de a i se accepta oficial demisia, Maurer, membru, încă, al acestui for decizional, a lipsit – T.B.).

Au fost invitați tovarășii: Cornel Burtică, Ștefan Andrei, Ion Pățan, Dumitru Popescu, Gheorghe Macovescu, Florea Dumitrescu, Emil Bobu, Ion Coman.

Discuțiile au început la orele 12.00 și s-au terminat la orele 13.30.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Să începem întâi cu ceea ce este la ordinea de zi.

Punctul 1: Majorarea salariilor personalului trimis în misiune permanentă în unele țări în care a crescut costul vieții. Să scoatem punctul acesta de aici și să ne așezăm să vedem toate aceste probleme; să revedem problema retribuției, să vedem întregul sistem.

Tov. Emil Bodnăraș: Aici sunt numai câteva țări.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Să vedem toată problema cum se încadrează în tot conceptul acesta. De acord să mărim salariile pentru Bulgaria, dar ce deosebire este, de exemplu, între Bulgaria și Ungaria?

Tov. George Macovescu: Să aprobăm acum aceste țări și atunci când vom veni cu întregul sistem, le vom încadra și pe acestea.

Tov. Florea Dumitrescu: Noi am analizat situația pentru fiecare țară în parte.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Îți recomand și ție să vezi vechea legislație. În Marea Adunare Națională trebuie aprobat ultimul salariu. Așa era și în trecut. Iată bugetul general al statului pe 1941-1942. Exista legea generală care stabilea și pentru diplomați ce salariu primesc, începând cu primul ministru care, în 1942, i se stabilise un salariu de 80.500 lei, pentru miniștri 72.000 lei, iar pentru secretarii de stat 55.000 lei. Pentru membrii corpului diplomatic: ministrul plenipotențiar avea 47.000 lei. Patriarhul avea 72.000 lei.

Tov. Emil Bodnăraș: Avea mult. În ilegalitate, secretarul general al partidului avea 22.000 lei, iar activiștii 18.000 lei.

Tov. Nicolae Ceaușescu (s-a făcut că nu aude – T.B.): Pentru tot personalul erau stabilite salariile anual, pe grade. Eu rog pe tovarășul Florea Dumitrescu să ia această lege și s-o studieze. Așa trebuie să fie și bugetul nostru, până la ultimul leu. Tot așa trebuie să funcționeze și în domeniul aprovizionării, să se vadă până la ultimul gram de materii prime. Aceasta este planificarea care trebuie s-o facem (sublinierea mea; identificăm aici o decizie pe termen lung, cu efectele binecunoscute și… simțite – T.B.). Am rămas surprins că în trecut, totuși, armata avea salarii mici. Un general de armată avea 67.000 lei și se ajungea la sublocotenent care avea 11.000 lei.

Tov. Paul Niculescu-Mizil: În 1941-1942, un portar avea 3.300 lei.

Tov. Nicolae Ceaușescu: O soră de ocrotire avea 7.200 lei. În general, era o disciplină, din acest punct de vedere, demnă de invidiat pentru cei ce lucrează acum la finanțe și la salarii. Nici nu se poate altfel. Deci, să procedăm așa, să veniți cu tot sistemul – și aceasta foarte rapid. Întâi să venim cu sistemul și pe urmă să vedem, în raport cu situația dintr-o țară sau alta, anumite sume, însă să ținem seama de nivelul general din țară, nu trebuie să ne orientăm după țările respective”.

Apoi, s-a trecut la punctul intitulat „Propunerile Ministerului de Interne cu privire la schimbul reciproc de cadre la odihnă cu organe similare din unele țări socialiste”:

„Tov. Emil Bodnăraș: Începând din 1973, s-a sistat schimbul reciproc de cadre la odihnă și aceasta la inițiativa ministerelor de interne.

Tov. Emil Bobu: Și Ministerul Apărării Naționale practică aceste schimburi.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Concediul este bine să-l facă fiecare acasă. Dar, în principiu, să fim de acord”.

Ședința a continuat cu examinarea unui alt punct de pe ordinea de zi: „Situația plecărilor și rămânerilor peste graniță a cetățenilor români în perioada 1971-1973”:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Aici va trebui să luăm o hotărâre de principiu. De aceea am pus această problemă la Prezidiul Permanent. Sigur, problema rămânerilor în străinătate trebuie să ne atragă atenția asupra desfășurării unei mai bune activități cu cadrele care le promovăm în țară. Situația aceasta arată că noi promovăm greșit unii oameni. Nu este normal ca oamenii care îi promovăm în diferite munci să avem oameni care pleacă din țară. Aceasta arată slaba noastră activitate, presupune niște concluzii în ce privește activitatea noastră politico-educativă, de selecționare și promovare a oamenilor, a cadrelor noastre (…) A doua problemă este că sunt copii ai unor activiști, chiar ai unor membri ai Comitetului Central care au rămas în străinătate sau alții au plecat cu aprobări legale să se stabilească în străinătate. În fond, este incompatibilă calitatea de conducător de partid și de stat cu a avea membri de familie, nu trimiși în străinătate să lucreze, ci care se stabilesc definitiv în străinătate (…).

Deci, trebuie să vedem problemele în sensul acesta. În general, va trebui să luăm măsuri mai serioase, în sensul în care am spus. Sunteți de acord (toți tovarășii sunt de acord)”.

În încheiere, ca un fapt divers, s-a dat citire scurtei cereri de demisie a lui Ion Gheorghe Maurer. Imediat, Nicolae Ceaușescu a încheiat ședința. Nu a mai fost timp pentru clarificări, pentru discuții.

BLITZKRIEG ÎN STIL DÂMBOVIȚEAN. A doua zi, ca prefață la Plenara Comitetului Central al PCR, după aprobarea punctelor înscrise pe ordinea de zi, liderul suprem a spus:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Și, în fine, tovarăși, aș propune să stabilim și aplicarea în practică a pensionării tovarășului Maurer. Ținând seama că el a ieșit la pensie pentru motive de boală îndeosebi, și, deci, și de necesități, aș propune ca să primească în continuare retribuția pe care a avut-o. Și restul să păstrăm o serie de posibilități: o mașină cu șofer, așa cum am acordat și altora, de altfel: deci, casa care o are, adică în acest sens. Dacă sunteți de acord?

(Toți tovarășii sunt de acord).

Și cu asta, dacă nu mai sunt alte probleme, am închide ședința”.

 Nu cred că este cazul să mă refer pe larg la Plenara care s-a desfășurat în zilele de 26-27 martie 1974, întrucât, în afară de deciziile privind propunerea ca Marea Adunare Națională să-l aleagă pe Nicolae Ceaușescu în funcția de Președinte al Republicii Socialiste România, celelalte teme de pe ordinea de zi au fost extrem de depărtate de ziua de 28 martie 1989 despre care am considerat că este util s-o situez într-un context istoric adecvat.