Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

A doua Înviere, o palmă dată Mântuitorului Isus!

Biserica bizantină, ortodoxă, cea care miroase a mucegai, a realizat că Pandemia este un dușman de moarte al instituției rămase înlemnită în evul mediu. Dacă virusul era un om, trebuia arestat și tras în țeapă pentru că a distrus afacerile unei organizații care se laudă că salvează sufletele oamenilor în vremea Sfintelor Paști.

Mai întâi să explic de ce cred în Dumnezeu, înainte să fiu ars pe rug de apărătorii bisericii. Cred, nu pentru că așa am fost educat, ci că am simțit pe propria piele atunci când îl citeam în adolescență pe Cioran, ce înseamnă să încerci să te joci de-a ateismul. Mai mult, sofiștii spun că viața îți aparține și poți să faci ce vrei cu ea. Tocmai în această ipostază m-a adus soarta și atunci am avut revelația Divinității care m-a cruțat de la multe întâmplări groaznice din viața mea. Sunt chiar un adversar înverșunat al ateilor care percep această atitudine ca pe o modă și nu ca ceva profund. Dacă ești o ființă inteligentă e musai să îți pui întrebări și să ai îndoieli. Asta nu înseamnă că ești mai puțin credincios. Într-o polemică cu un fals ateu și nu unul filosofic am dat un exemplu simplu. Ești în fața unor oferte de turism și toate sunt încântătoare. Alegi din fiecare, dar observi că într-un an cea care îți promitea marea cu sarea s-a dovedit un dezastru, adică știința, și uite așa la fel cu celelalte. Te oprești și continui cu cea care ți-a asigurat cel mai bun pachet turistic. Așa e și cu credința. Până acum Dumnezeu mi-a asigurat mie ca om care îmi pun întrebări și zilnic se gândește la moarte, nu ca o depresie, ci ca o idee filosofică, cel mai bun pachet. Și acest pachet s-a numit în primul rând iubire. Până acum știința nu mi-a demonstrat nimic, ba din contră mi-a adâncit convingerea în Dumnezeu cu toate dezbaterile acestora și a adepților ei, că nu există nimic. De obicei prefer să mă rog în biserici goale și cel mai bine mă simt la Sf. Gheorghe din capitală și Mănăstirea Sinaia.

Biserica ca și clădire este un templu închinat Divinității și o scară pe care omul încearcă să urce spre ceruri. Nimeni și nimic nu are voie să mijlocească legătura mea cu Dumnezeu. Aceasta este credința mea pentru că atunci când cineva o mijlocește devine Biserică, nu ca și clădire, ci ca instituție de făcut afaceri. Prin veșminte aurite, prin mașinile luxoase, prin comportamentul tipic sfârșitului de ev mediu românesc, Biserica ca instituție devine nefrecventabilă. Manipularea este înfiorătoare căci pun în fața criticii și nevoii de reformare profundă, Divinitatea. Profitând de naivitatea unei categorii de oameni care pupă la nesfârșit moaște crezând că se întâmplă ceva bun, aceștia își văd mai departe de treabă. Ca să nu mai spun de scârba care te cuprinde când îi vezi pe unii care au abuzat sexual de minori și care cu dreapta îți sfințește apa. Dacă Isus trăia azi pe pământ și vă vedea, vă lovea cu pietre, iar voi îl răstigneați a doua oară. „Despicați un lemn iar eu voi fi acolo, ridicați o piatră și mă veți găsi”, reprezintă cu adevărat esența unei credințe adevărate, nemijlocite de turbanele aurite.

Dacă tot există îmbogățiți de Covid 19, musai trebuie să existe și îmbogățiții după lumânărele, cruciulițe și cărticele colorate. Asta ca să aibă Sfinții Părinți bani la debutul verii unde să o ducă pe coana preoteasă și odraslele în vacanță. Au stat și s-au gândit și am avut doua Înviere. Este un caz unic în istoria omenirii și cred că o gravă jignire adusă Domnului Nostru Isus.

A doua Înviere a reprezentat o palmă dată martirilor bisericii creștine care au suferit în închisorile comuniste sau în lagărele celui de-al doilea război mondial. Nu mai există Sfinți Părinți cu adevărat credincioși care să fi pus capăt acestui păcat imens? Nu se atinsese plafonul încasărilor în luna aprilie, sau care a fost explicația? Au scăzut șpăgile și numărul banilor neimpozitați primiți la nunți, botezuri și înmormântări? Nu face nimic. Mai slăbiți din burțile acelea pline de mâncare bună, plătită din banii bieților oameni care se târăsc în genunchi și pupă icoane. Nu mai aveau bani copilașii voștri de o ieșire, haine de firmă și băutură fină? Coanele preotese rămăseseră fără rimel scump, pantofi și genți de la Paris? Au stat în pustie Sfinții Părinți și voi pentru două luni mureați? Să vă fie rușine ! Unde erați în zilele în care mureau tinerii la revoluție? De ce nu ați fost pe baricade făcând slujbe pentru morți așa cum făceau preoții în al doilea război mondial? Dacă tot ați făcut a doua Înviere de ce nu propuneți să facem și o nouă revoluție? În care să ne apropiem de adevăratele valori pierdute în 1947, iar biserica să se schimbe din rădăcini ca mentalitate și ca mesaj pentru populație. Mai aveți și tupeul să ne spuneți că nu vă supuneți legilor, că sunteți autonomi. Da nu vreți să instaurăm și inchiziția? Suntem stat laic și voi vă supuneți nouă, oamenilor. În 30 de ani de la revoluție în afara miilor de biserici pe care le ridicați ca filiale de bănci, ați mai construit ceva? Aveți hectare de păduri și terenuri. Construiți cămine sau azile de bătrâni? Spitale de maxim 200 de locuri? Nu, nu o faceți. Pentru că banul trebuie să meargă în altă direcție, iar oameni politici vă mângâie creștetul, în speranța că o să convingeți enoriașii să voteze cu bani grași de la bugetele țării. Sunteți o bancă spirituală care construiește garduri mai mari în loc de mese mai lungi. Toate în numele Domnului.

Venirea Papei a fost un prilej de a arăta nouă oamenilor cât sunteți de departe de a înțelege cu adevărat credința și rolul bisericii pe pământ. Rămâneți în evul mediu unde vă place cel mai mult și bucurați-vă în continuare de naivitatea oamenilor slabi informați, dar care în bunătatea voastră vă întreține activitatea bancară ortodoxă.

A doua Înviere a reprezentat o mascaradă cum nu a existat pe pământ și o blasfemie adusă fiului lui Dumnezeu și Sfinților Părinți martiri care au crezut cu adevărat în Dumnezeu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „A doua Înviere, o palmă dată Mântuitorului Isus!”

  • Eu as fi incheiat articolul cu sloganul „vrem spitale, nu catedrale!”, E prima data cand citesc/aud, dintr-o sursa aparent credibila, ca preoti ortodocsi „au abuzat sexual de minori”. Preluati o acuzatie exagerata la adresa preotilor catolici si o transferati catre cei ortodocsi fara nici un fundament.
    Iar legat de „apropierea de adevăratele valori pierdute în 1947” va reamintesc ca Pimen al Suceveii l-a invitat pe regele Mihai la Putna de Paste in 1992.
    Va urez succes intr-un viitor post la departamentul de comunicare / serviciu de presa al unui partid neomarxist, aveti un condei promitator…

  • Maestre,chiar sunt curios să aflu părerea dumneavoastră despre textul musafirului pe care cu onoare îl găzduiți. Așa,ca să știm!

  • „Biserica bizantină, ortodoxă, cea care miroase a mucegai, a realizat că Pandemia este un dușman de moarte al instituției rămase înlemnită în evul mediu.” … cand iti incepi „plansa” la acest nivel de …compunere, mai frate, ar trebui ca „maistrii” dumitale sa te mai ia o data la „bagatul sabiei in spate …jos”. Deci, dupa mine, nota 4 la expresivitate si estetica… insa continutul acestei fraze, ca mai departe nu m-am lasat dus, are valoare de mare … Adevar! Intr-adevar, Biserica Ortodoxa, chiar si asa mucegaita, si inlemnita-n in coltul cel mai putin expus luminii „luciferiene”, are o mare problema cu …Pandemoniu, cel caruia multi i s-au supus si o vor mai face, caci orbiti de atata iluminata cunoastere a binelui si raului, acum asteapta … in troaca, sa li se arunce margaritarele nemuririi promise de …el. Bonne route, les moutons ! https://www.youtube.com/watch?v=gEPmA3USJdI

  • Acest om miroase a mucegai, nu Biserica Ortodoxă!

  • Asta este a 3-a inviere, ca au fost deja 2, una catolica si alta ortodoxa 🙂

  • Citez: „Biserica bizantină, ortodoxă, cea care miroase a mucegai, a realizat că Pandemia este un dușman de moarte al instituției rămase înlemnită în evul mediu”. Oribil din primul pas. Demn de Scanteia!

    • Eu mă și mir cât e de prolifică România în producerea unor astfel de personaje, „credincioase” până la batjocorirea moșilor și strămoșilor lor. Să vii și să susții astfel de inepții, pretinzându-te credincios, fără să te gândești că vei terfeli credința de-o viață a neamului tău, că vei trage un scuipat pe obrazul bunicii, al străbunicului și așa mai departe! Ce dihănii a putut produce neomarxismul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *