Poți mânca un mic de pe grătarul din târg și dacă porți haine de mers la Operă

Astăzi am ales să ies din formalități, să las la o parte stereotipurile și prejudecățile și să mă simt liberă.
M-am trezit, cum mă trezesc eu de obicei, odată cu găinile, am trecut peste ritualul de dimineață, am ieșit în curte, am tras aer în piept, m-am mai uitat ce flori au mai scos ochii la soare, deși soare nu era, și am zis să ies să beau o cafea în oraș, așa de duminică. M-am îmbrăcat, chiar m-am dichisit și am ieșit pe poartă, să merg să beau cafeaua împreună cu jumătatea mea mai bună. Frumușei amândoi, am luat-o haihui prin oraș, însă nici o cafenea nu ne inspira sau unele nici măcar nu erau deschise. Orașul cam pustiu, că poate lumea e plecată, dacă nu în Dubai sau Egipt, poate în noi destinații, că tot s-au deschis granițele, iar noi românii de încorsetați ce (nu) am fost în toată pandemia, am umplut avioanele și rutele către destinații exotice.

Dar să trecem peste acest aspect. Am ales o cafenea, am băut o cafea în liniște și apoi am plecat. Cum conduceam prin orașul încă amorțit, am zis să mergem în târg, să vedem niște decorațiuni mai vechi, pentru că uneori găsesc lucruri tare interesante și pline de istorie. Am parcat, am intrat și nu vă spun că mirosul de gogoși și mici mi-a paralizat simțurile. M-a luat o poftă nebună să mă înfrupt din micii puși pe grătar. Și așa am făcut. M-am simțit ca Loredana în clipul cu maneaua ei. Îmbrăcată de cafenea de fițe, cu micii în față, am simțit privirile uimite a unor oameni ce mă cunoșteau, unul chiar a întors privirea, probabil rușinat să mă salute, însă eu am simțit că trăiesc. Am mâncat cu poftă, un mic, mi-am luat și o gogoașă și apoi am ales să merg la taraba cu vechituri.

Nu am găsit nimic să îmi stârnească interesul, așa că am luat-o încet spre mașină, iar rotițele creierului au început să lucreze și să mă gândesc cât de ipocriți ne place să fim. Și am știut că o să scriu despre ipocrizie.

Dacă îi cauți definiția și o analizezi, îți dai seama că ipocrizia nu poate fi decât un defect, o caracteristică reprobabilă, dar dacă privim în jur vedem cât de mulți oameni aleg să nu-și arate adevărata față în relațiile sociale. Unii consideră că dacă își arată trăirile și dorințele devin vulnerabili, iar alții pur și simplu se acoperă de ea pentru o imagine care să le aducă beneficii. Mă gândeam că mulți dintre cei ce se uitau la mine, cum mâncam mici, salivau de poftă și, cu siguranță, au ales să fugă la vreun market să își cumpere pentru a face acasă în loc să își facă pofta la momentul potrivit, iar asta pentru a nu fi văzuți, că poate se șifonează imaginea.

Ipocrizia este un comportament aberant, care nu are ca scop decât crearea unei false imagini, este o dezicere de propriile tale simțiri și dorințe. Ipocrizia nu are vindecare. Sunt convinsă că oamenii care m-au privit azi dezaprobator ar fi năvălit asupra grătarului ce sfârâia, dar de ce să ne dezbrăcăm de complezențe și să ne permitem să fim noi înșine, să fim simpli?

Noi suntem doar alegerile pe care le facem! Alegerea de a ieși din formalism, formalism ce îmi provoacă stres și dezgust, m-a făcut azi să nu mă mai simt acel actor dintr-o piesă de teatru, unde cu toții jucăm un rol fix, să fiu fericită că am ales să ies dintr-un tipar și o imagine standard, să prefer non formalul și să mă simt o rebelă fără cauză. În lumea asta, condusă de legea junglei, interpretează libertatea în felul în care îți este comod, caută să fii tu, natural, caută să nu îți ascunzi sub nici o mască adevărata ta personalitate.

Această mască, pe care o alegem să creăm impresii și să ascundem adevărata persoană din spatele ei, va cădea într-o bună zi și poate că imaginea va fi devastatoare. Hai să nu mai fim închistați, să ne acceptăm și bunele și relele, să nu ne schimbăm personalitatea doar de dragul formalismului.

Comportamentul pe care ni-l construim doar pentru a lăsa impresii bune creează un dezechilibru cu noi înșine și va exploda la un moment dat. Fie că vom obosi, fie că nu vom fi atenți. Și-atunci, precum o față care, din diferite motive, nu mai poate fi botoxată la infinit și care cade flască și ridată, ne vom trezi că suntem penibili și vom regreta că nu am înfulecat un mic, chiar dacă eram îmbrăcați în haine de mers la Operă.