Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Unde a greșit Klaus Iohannis în declarația sa de presă
Domnule Cristoiu,
După ce am auzit ieri, încerc să păstrez un limbaj decent, din respect pentru dumneavoastră. Cred că am asistat cu toții, la unul dintre cele mai mizerabile discursuri din istorie într-un moment de cumpănă, într-o situație dificilă. Situația creată tot de cel care umezea ochii, precum la Nicolae Labiș. Și aici intră tot ce înseamnă lideri, militari, regi, împărați, președinți, etc. Hai să zicem, cu indulgență, că un asemenea discurs, cu un asemenea limbaj ar fi avut trecere la cineva cu carismă, la cineva care electrizează masele doar prin simpla lui prezență, o personalitate covărșitoare. Or, Iohannis are carisma unui trunchi putred. Este de netolerat și de neacceptat așa un discurs lacrimogen, de o platitudine fără margini. Mai trebuia să amintescă de Mărăști, Mărășești și Oituz. Nu doar că nu ne raliază, dar ne umplem și mai tare de ură și de dispreț față de el și față de restul politicienilor. Vedeți, asta nu a înțeles președintele si clasa politică, printre multe altele. Dacă ar fi să aleg între dizgrație și dispreț, aș prefera să trec drept răufăcător decât un prost în ochii oamenilor. Iohannis își înșală cumpărătorul. El cere, știind că nu poate să ofere nimic la schimb. Stalin își împușca consilierii. Cum era ca Stalin să se smiorcăie, când au căzut frontierele. Sovietici au pierdut peste 6000 de tancuri doar la Minsk și Smolensk, în iulie 1941. Au pierdut 1,5 milioane de oameni, doar în primele două săptămâni de la invazia germană. Cum era ca Napoleon să se lamenteze la Berezina, prins ca într-un clește din trei părți. Cum era ca gen. Constantin Prezan, șef al Marelui Cartier General, să înceapă să plângă toți morții,la vizitele pe front. Să înceapă să arunce cu acuze, când tot ei, militarii și politicienii, erau vinovați de situația dezastruoasă în care se afla armata română. Iohannis și cu gașca lui, erau în vară precum România după cel de-al doilea război balcanic. Au căzut într-o stare de beatitudine, vaccinarea a fost un succes, pandemia înfrântă și nici un val patru nu se întrezărea la orizont. Așa au zis și în vara lui 1913. Mamă, mamă, ce armată avem. Puternică și bine echipată și nici un confinct nu se prevedea. Deși adevărul era exact invers.
Într-o atare situație, un LIDER nu poate da senzația unei muieri bătute de soț și aruncată în stradă cu copiii, chiar dacă liderul respectiv este o femeie.
Zoe! Zoe! fii bărbată..
Margaret Thatcher nu plângea cu muci, ca la Sclava Isaura, când Argentina a ocupat insulele Falkland. Iohannis s-a comportat exact precum Greta Thunberg. El a părut o pensionară, cu o plasă de rafie goală în mână, învinsă de sistem. Klaus Iohannis și-a cam spus ultimul cuvânt și trebuie să dispară în Cloaca Maxima a istoriei. Nu doar că nu poate ajuta cu nimic, dar este ca o piatră de moară legată de piciorul poporului român. Frică și admirație, cea mai puternică combinație din istorie, spre care năzuiesc toți conducătorii. Președintele a fost a fost în cel mai bun caz ridicol. La final a vrut să zică ceva absolut și definitiv, care să intre în istorie, ceva a la Eppur si muove. Rezultatul a fost cel pe care l-am auzit cu toții. E ca și cum Napoleon în Egipt, după ce a zis: „Soldati, din vârful acestor piramide va privesc patruzeci de secole de istorie”, brusc se uita la un soldat din primul rând și-i zicea: Vezi cum dai cu sabia! La revedere!
D-le Cristoiu, felicitări! Numai dacă ai nervi de oțel poți să studiezi cu atâta acribie mlaștina în care suntem împotmoliți politico-social. Din dorința ca cei ce vă urmăresc să priceapă cât mai clar nuanțele, ați apelat la o figură de stil voit exagerată (cred eu). Remarca domniei voastre m-a făcut să-mi reamintesc un interviu dat de directorul Teatrului de Balet Balșoi, Makhar Hasanovici Vaziev. Povestea despre o discuție avută cu balerinele corpului de balet. Erau nemulțumite de cât de greu se face pasul către statutul de solist(ă). Vaziev a explicat ceva foarte simplu. Personajul colectiv (corpul de balet) este excepțional doar dacă fiecare dintre membre este excepțională. Excelența Teatrului de Balet Balșoi se bazează pe excelența corpului de balet. Chiar dacă cea (cel) din prim plan depășește perfecțiunea, când cei din jur sunt mediocrii, impresia generală se ciobește rău. Nu intenționez câtuși de puțin să vă ofensez cu observațiile mele.? Vă prețuiesc pentru sinceritatea opiniilor. Și, credeți-mă, fără cor și orchestră, muzica nu-i chiar muzică.
Domnule Cristoiu,
După ce am auzit ieri, încerc să păstrez un limbaj decent, din respect pentru dumneavoastră. Cred că am asistat cu toții, la unul dintre cele mai mizerabile discursuri din istorie într-un moment de cumpănă, într-o situație dificilă. Situația creată tot de cel care umezea ochii, precum la Nicolae Labiș. Și aici intră tot ce înseamnă lideri, militari, regi, împărați, președinți, etc. Hai să zicem, cu indulgență, că un asemenea discurs, cu un asemenea limbaj ar fi avut trecere la cineva cu carismă, la cineva care electrizează masele doar prin simpla lui prezență, o personalitate covărșitoare. Or, Iohannis are carisma unui trunchi putred. Este de netolerat și de neacceptat așa un discurs lacrimogen, de o platitudine fără margini. Mai trebuia să amintescă de Mărăști, Mărășești și Oituz. Nu doar că nu ne raliază, dar ne umplem și mai tare de ură și de dispreț față de el și față de restul politicienilor. Vedeți, asta nu a înțeles președintele si clasa politică, printre multe altele. Dacă ar fi să aleg între dizgrație și dispreț, aș prefera să trec drept răufăcător decât un prost în ochii oamenilor. Iohannis își înșală cumpărătorul. El cere, știind că nu poate să ofere nimic la schimb. Stalin își împușca consilierii. Cum era ca Stalin să se smiorcăie, când au căzut frontierele. Sovietici au pierdut peste 6000 de tancuri doar la Minsk și Smolensk, în iulie 1941. Au pierdut 1,5 milioane de oameni, doar în primele două săptămâni de la invazia germană. Cum era ca Napoleon să se lamenteze la Berezina, prins ca într-un clește din trei părți. Cum era ca gen. Constantin Prezan, șef al Marelui Cartier General, să înceapă să plângă toți morții,la vizitele pe front. Să înceapă să arunce cu acuze, când tot ei, militarii și politicienii, erau vinovați de situația dezastruoasă în care se afla armata română. Iohannis și cu gașca lui, erau în vară precum România după cel de-al doilea război balcanic. Au căzut într-o stare de beatitudine, vaccinarea a fost un succes, pandemia înfrântă și nici un val patru nu se întrezărea la orizont. Așa au zis și în vara lui 1913. Mamă, mamă, ce armată avem. Puternică și bine echipată și nici un confinct nu se prevedea. Deși adevărul era exact invers.
Într-o atare situație, un LIDER nu poate da senzația unei muieri bătute de soț și aruncată în stradă cu copiii, chiar dacă liderul respectiv este o femeie.
Zoe! Zoe! fii bărbată..
Margaret Thatcher nu plângea cu muci, ca la Sclava Isaura, când Argentina a ocupat insulele Falkland. Iohannis s-a comportat exact precum Greta Thunberg. El a părut o pensionară, cu o plasă de rafie goală în mână, învinsă de sistem. Klaus Iohannis și-a cam spus ultimul cuvânt și trebuie să dispară în Cloaca Maxima a istoriei. Nu doar că nu poate ajuta cu nimic, dar este ca o piatră de moară legată de piciorul poporului român. Frică și admirație, cea mai puternică combinație din istorie, spre care năzuiesc toți conducătorii. Președintele a fost a fost în cel mai bun caz ridicol. La final a vrut să zică ceva absolut și definitiv, care să intre în istorie, ceva a la Eppur si muove. Rezultatul a fost cel pe care l-am auzit cu toții. E ca și cum Napoleon în Egipt, după ce a zis: „Soldati, din vârful acestor piramide va privesc patruzeci de secole de istorie”, brusc se uita la un soldat din primul rând și-i zicea: Vezi cum dai cu sabia! La revedere!
…”nu-i chiar toată muzica.” Scuze!
D-le Cristoiu, felicitări! Numai dacă ai nervi de oțel poți să studiezi cu atâta acribie mlaștina în care suntem împotmoliți politico-social. Din dorința ca cei ce vă urmăresc să priceapă cât mai clar nuanțele, ați apelat la o figură de stil voit exagerată (cred eu). Remarca domniei voastre m-a făcut să-mi reamintesc un interviu dat de directorul Teatrului de Balet Balșoi, Makhar Hasanovici Vaziev. Povestea despre o discuție avută cu balerinele corpului de balet. Erau nemulțumite de cât de greu se face pasul către statutul de solist(ă). Vaziev a explicat ceva foarte simplu. Personajul colectiv (corpul de balet) este excepțional doar dacă fiecare dintre membre este excepțională. Excelența Teatrului de Balet Balșoi se bazează pe excelența corpului de balet. Chiar dacă cea (cel) din prim plan depășește perfecțiunea, când cei din jur sunt mediocrii, impresia generală se ciobește rău. Nu intenționez câtuși de puțin să vă ofensez cu observațiile mele.? Vă prețuiesc pentru sinceritatea opiniilor. Și, credeți-mă, fără cor și orchestră, muzica nu-i chiar muzică.