Istoric în Balcani. Trecutul care ne bântuie

Pe când bulgarii s-au pus de acord să facă un muzeu al perioadei socialist totalitare, și l-au inaugurat în 2011 sub numele de Muzeul de Artă Socialistă din Sofia, la noi s-au depus de-a lungul timpul suficient de multe proiecte legislative în acest sens. A trecut un deceniu de când bulgarii au finalizat demersul. În schimb, la noi, funcție de curentul politic ne conturăm încă demersurile.

Prima propunere în Parlament a fost ca Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței-Sighet să fie ca bun de utilitate publică, de interes național.
În 2011, Emil Boc, pe atunci prim ministru, a privit cu emoție la șeful său, Petrov, care a condamnat comunismul. De parcă, comunismul ar fi existat,  s-a gândit să inițieze și el o lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului și a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. Propunerea a fost respinsă. Despre demersul intelectualilor lui Petrov, în frunte cu Vladimir Tismăneanu, privind Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania nu are rost să mai vorbesc. Am scris la vremea aceea ca a fost o adunătură de texte cu un scop politic. Azi, pentru istorie, rămâne certitudinea că un turnător la securitate, fost președinte, a condamnat comunismul pe care l-a slujit.

În 2012, un grup de patru deputați: Mircia Giurgiu, Tudor Ciuhodaru, Amet Aledin și Petru Movilă s-au gândit și ei că un muzeu al comunismului ar fi bine să avem. Așa că au depus o inițiativă legislativă. Și acesta proiect a fost respins definitiv.
În același an, Bîrlea Gheorghe, de la PDL, a venit cu propunerea ca „Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței -Sighet” să fie recunoscut ca ansamblu de interes național.

Interesant este că inițiativa din 2015 cu propunere legislativă privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România să fie susținută de un număr de 91 de deputați și senatori: Alexe Costel, Alexe Florin-Alexandru, Anastase Roberta Alma, Andronache Gabriel, Ardeleanu Sanda-Maria, Băişanu Ştefan-Alexandru, Berci Vasile, Bode Lucian Nicolae, Buican Cristian, Calimente Mihăiţă, Canacheu Costică, Cazan Mircea-Vasile, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Ciurariu Florin, Cocei Erland, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Cupşa Ioan, Doboş Anton, Dobre Victor Paul, Dobrinescu Traian, Dolha Mircea, Dolha Nechita-Stelian, Donţu Mihai-Aurel, Dragomir Gheorghe, Gheorghe Andrei Daniel, Gorghiu Alina-Ştefania, Grecea Maria, Gudu Vasile, Hărău Eleonora-Carmen, Iane Daniel, Ionescu George, Ispir Raluca-Cristina, Laza-Matiuţa Liviu, Lupu Mihai, Manea Victor-Gheorghe, Mihai Aurelian, Mironescu Răzvan Horia, Nazare Alexandru, Nicoară Romeo Florin, Nicolescu Theodor-Cătălin, Nistor Gheorghe-Vlad, Orban Ludovic, Oros Nechita-Adrian, Palăr Ionel, Paleologu Theodor, Pardău Dumitru, Pocora Cristina-Ancuţa, Popa Octavian-Marius, Reuer Elena-Ramona, Rusu Valentin, Sămărtinean Cornel-Mircea, Simedru Dan Coriolan, Stroe Ionuţ-Marian, Surdu Raluca, Surugiu Iulian-Radu, Ştirbu Gigel-Sorinel, Tămâian Ioan, Turcan Raluca, Ţîmpău Radu Bogdan, Udrişte Gheorghe, Varga Lucia-Ana, Vladu Iulian, Voicu Mihai Alexandru, Zlati Radu, Ardelean Ben-Oni, Ariton Ion, Atanasiu Teodor, Câmpeanu Mariana, Chiru Gigi Christian, Dobra Dorin-Mircea, Dobriţoiu Corneliu, Grapă Sebastian, Haşotti Puiu, Ichim Paul, Luchian Dragoş, Luchian Ion, Marian Dan Mihai, Motoc Octavian, Neculoiu Marius, Nicoară Marius Petre, Niţu Remus-Daniel, Păran Dorin, Popa Ion, Popa Mihaela, Popa Nicolae-Vlad, Tătaru Nelu, Zisu Ionuţ-Elie.

În expunerea de motive, logica istorică este de multe ori eludată, probabil din necunoaștere. De exemplu, România nu a fost ultima țară din spațiul ex-sovietic care a trecut la democrație sau ideea că foștii conducători comuniști au fost executați nu are nicio legătură cu ideea de a înființa sau nu un muzeu. O altă idee-argument este că România a avut cel mai opresiv regim totalitar dintre fostele state comuniste, practic inițiatorii considerând că de când a fost înființat PCR (de 68 de ani), acesta a și condus România. În realitate, în perioada interbelică, PCR nu a fost un partid care să aibă un rol în viața politică, ba chiar a fost scos în afara legii de către Constantin Argetoianu pe când era ministru de interne.

Expunerea de motive a fost scrisă doar ca să fie, iar Muzeul Ororilor Comunismului este astăzi înființat, funcționează ca și cum nu ar funcționa iar site-ul nu este accesibil.
A mai fost o inițiativă a deputatului Raețchi Ovidiu Alexandru de  înființare a Muzeului Național al Victimelor Comunismului.

Dincolo de propuneri sau idei, considerăm că orice muzeu este un loc de cultură unde cei dornici pot învăța și pot înțelege frânturi din istoria noastră.
Numai că muzeul, a cărui activitate nu o cunosc și pentru faptul că nu prea există, se concentrează din titlu doar pe Orori! și nu urmărește dezinteresat și cu acribia cercetătorului perioada respectivă. Regimul socialist-totalitar și nu comunist, cum popular i se spune, a fost unul dictatorial, un regim care a suprimat multe dintre drepturile și libertățile propriilor cetățeni și ca atare este necesar să fie cunoscut și înțeles, în special pentru a nu mai fi vreodată repetat.

A ne concentra doar pe ORORI pare o inițiativă amatoristă care urmărește în special senzaționalul și nu cadrul general. A vorbi despre ororile comunismului și a exclude cealaltă extremă nu este cultural productiv. Un muzeu al comunismului sau, mai pragmatic, al totalitarismului ar fi mult mai util pentru copiii și pentru cei care i-ar trece pragul. A limita timpul pe perioada cât a funcționat Partidul nu este un demers util. Cum să înțeleagă cei care-i trec pragul ce înseamnă Ororile Comunismului dacă nu știu despre Marx, Engels, Lenin, Troțki, Beria și mulți alții. Nu cunosc activitatea CEKA, NKVD sau a serviciilor secrete care colaborau îndeaproape cu Moscova.

A vorbi despre comunism și nu a prezenta și fascismul, nazismul, național-legionarii înseamnă că nu completăm această etapă complicată și condamnabilă din istoria noastră. Astfel avem foarte mulți dintre politicieni care nu sunt siguri pe ei, nu fac diferențele și mai mult, încurcă termenii.

Revenind la muzeul pe care azi l-am vizitat la Sofia, este unul în aer liber, statuile sunt impunătoare, galeria de artă expresivă iar cei care-l vizitează pot afla despre evenimente și aspecte din activitatea liderilor ruși și bulgari. Singurul care lipsește din muzeul din Sofia este Stalin.

Pentru cei interesați de muzeul din Sofia, puteți găsi detalii aici:
https://nationalgallery.bg/visiting/museum-of-socialist-period/