Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

După 32 de ani de stat de drept, Justiția română stă mai departe sub puterea emoției colective

Pe 12 mai 2022, Curtea de Apel București a pronunțat , într-o ședință cu ușile închise, sentința prin care fostul primar Cristian Popescu, zis Piedone a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru c-a semnat autorizația de funcționare a Clubului Colectiv.

Sentința a fost întîmpinată cu aplauze și strigăte de S-a făcut, în fine, dreptate! în presa USR-istă și mai ales în rîndurile TeFeLiștilor, cum le-am zis eu celor gălăgioși civic pînă mai ieri, azi tăcuți profund, ca un lac de broaște între două orăcăituri.

Așa cum se arată în motivare, Cristian Popescu a fost condamnat pentru c-a semnat „ca primarul” autorizația de funcționare a clubului Colectiv. Prin „ca primarul” se înțelege în postdecembrism semnarea unui document de către un șef fără ca acesta să-i verifice corectitudinea. Documentul are însă, înainte de a ajunge în mapa șefului, toate avizele de legalitate, date de instituțiile din subordine. Cristian Popescu zis Piedone – așa cum recunoaște și Sentința – n-a semnat autorizația ca urmare a unei complicități cu proprietarii clubului. Zilnic unui primar îi vin la semnat dinspre aparatul din subordine sute de documente. Primarul le semnează automat, din mai multe motive:

  • 1) N-are cum să le verifice corectitudinea. Ar însemna să aibă la dispoziție un aparat propriu de verificare, unul uriaș, paralel cu cel obișnuit al primăriei.
  • 2) Pleacă de la premisa că aparatul însărcinat, prin lege, cu verificarea legalității, răspunde de corectitudinea documentului.
  • 3) Semnătura primarului are un caracter formal. Fără ea documentul nu e valabil. Asta nu înseamnă că documentul a fost produs de primar.

Indiscutabil, sentința în cazul Piedone a fost nedreaptă.
Puțini lideri de opinie au îndrăznit s-o pună la îndoială. A funcționat nu numai apartenența la Galeria USR-istă, dar și teama de un conflict cu TeFeLiștii.

Unul dintre cei care au cutezat să pună la îndoială sentința în cazul Piedone a fost Dan Tapalagă. Pe site-ul G4Media.ro, Dan Tapalagă a semnat articolul „Cazul Piedone. Răspunde sau nu un primar cînd semnează «ca primarul»? Riscurile unei sentințe date sub presiunea opiniei publice”.

Contestînd sentința, Dan Tapalagă semnalează gravitatea nedreptății pentru buna funcționare a administrației locale. Nu fără o anume simpatie față de USR (USR pariază, în prezent, pe prestația primarilor), Dan Tapalagă avertizează că sentința poate avea un efect nedorit în teama primarilor cinstiți de a semna documentele primite de la aparatul primăriei.

Eu însă aș adăuga printre efectele nedorite și posibilitatea Sistemului de a înhăța un primar USR-ist și a-l compromite tîrîndu-l prin anchete excesiv mediatizate pentru c-a „semnat ca primarul”.

Comentariul lui Dan Tapalagă mi-a atras însă atenția prin sesizarea unei situații care, după părerea mea, a otrăvit și otrăvește societatea românească postdecembristă:
Influențarea unei sentințe de emoția colectivă.

În cazul Piedone – observa Dan Tapalagă – a funcționat nevoia Justiției de „a răcori opinia publică”:

„Sentința strict în cazul Piedone, nu și în cazul celorlalți, este cel puțin o exagerare, o forțare maximă a interpretărilor legale din dorința de a satisface așteptările publicului, frustrat pe bună dreptate că trecuseră șapte ani și n-a plătit nimeni pentru incendiul de la Colectiv soldat cu 64 de morți.

Acest adevăr trebuie spus oricît de neplăcut, de impopular sau de supărător sună. Oricât de detestabil este Piedone ca om politic, oricât de populist sau corupt credem că a fost ca primar (asta mai trebuie și dovedit), aici este vorba de mari principii, de aplicarea legii și de justiție. Justiția nu se face pentru a răcori opinia publică, ci pentru a stabili adevărul, oricare ar fi el.”

Dependența Justiției de presiunea emoției colective a fost semnalată de mine drept una dintre cancerele postdecembrismului încă din 13 februarie 1990, cînd am semnat în Expres, articolul Procesul influențat de emoția colectivă.

Procesul invocat era primul Proces postdecembrist în care au fost aduși, ca acuzați, colaboratori ai lui Nicolae Ceaușescu:
Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Manea Mănescu.
A fost un dezastru pentru ceea ce mulți la vremea respectivă ne iluzionam că trebuie să fie Justiția în democrație.

Puneam, aceste dezastre pe seama puterii exercitate asupra Justiției independente de emoția colectivă, net anticeaușistă la vremea respectivă:

„Inculpaţii n-au trecut cu brio examenul procesului. Din nefericire, nici Justiţia noastră. Ani de zile aceasta s-a plîns că sistemul comunist nu-i dă posibilitatea să fie independentă. Ani întregi ea ne-a lăsat să înţelegem că, o dată devenită liberă, va fi întruchiparea perfecţiunii. Şi iată, acest moment al posibilităţii a venit. Separată de puterea de stat şi de cea executivă, Justiţia a avut toate condiţiile, după ani de dictatură, să se manifeste cu adevărat liberă. Din păcate, ea n-a reuşit decît să ne dezamăgească. N-are rost să enumăr aici toate punctele vulnerabile ale procesului. Au făcut-o înaintea mea alţi gazetari. E inutil să atrag şi eu atenţia asupra unor diletantisme evidente şi pentru cei ce n-au văzut în viaţa lor nici măcar o broşură de popularizare a Dreptului. Oricum, cîteva dintre ele ar trebui disecate la tablă, în cadrul seminariilor de la Drept: ironiile ieftine ale preşedintelui la adresa inculpaţilor, aducerea drept corp delict a unei bîte confecţionate de către vîlceni în scopuri de propagandă, cererea procurorului de a fi audiaţi martori tocmai atunci apăruţi la uşa sălii de şedinţă, acuzarea inculpaţilor pentru victimele produse după 22 decembrie, adică după arestarea lor, transcrierea otova de către judecător a unor depoziţii în care nuanţele erau extrem de importante.

Aş vrea să mă opresc asupra unei deficienţe dominante a procesului. Această judecată a avut atîtea slăbiciuni, pentru că a stat sub puterea emoţiei colective. Presa, opinia publică au fost pornite împotriva celor patru inculpaţi. Să nu uităm că lozinca «Moarte pentru moarte!», lansată la mitingul din 12 ianuarie 1990, i-a vizat în primul rînd pe ei. Dincolo de unele interese superioare, care l-au tras de mînă pe judecător în tot timpul procesului, greşelile îşi au explicaţia în teama tribunalului de emoţia colectivă. Judecătorii au ştiut că opinia publică, aţîţată şi de o parte a presei, îi condamnase deja pe inculpaţi. Orice tentativă de a aprecia nuanţat s-ar fi soldat cu o micşorare a pedepsei. Dar şi cu un anume risc: acela ca judecătorii să fie consideraţi – pe nedrept – complici ai celor din boxă. Un risc pe care orice altă Justiţie europeană şi l-ar fi asumat în deplină cunoştinţă de cauză.

Nu însă şi a noastră, aflată la primii paşi în spaţiul libertăţii.
Şi, în consecinţă, separată de puterea de stat şi de cea legislativă, dar dependentă încă de puterea emoţiei colective.”

Am reamintit această intervenție a mea de acum 32 de ani nu pentru a mă făli cu îndrăzneala mea de a înfrunta emoția colectivă anticeaușistă, emoție paralizantă și pentru jurnalistul independent (ca dovadă puțini au îndrăznit să conteste sentința în cazul Piedone) ci pentru a semnala, pornind de la cele scrise de Dan Tapalagă în cazul Sentința Colectiv, că 32 de ani de postdecembrism au trecut degeaba:
Justiția noastră stă mai departe sub puterea emoției colective.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „După 32 de ani de stat de drept, Justiția română stă mai departe sub puterea emoției colective”

  • Care emoție colectivă, după atâția ani? Adevărul este că amintirea tragediei celor care au murit din cauza semnăturii lui Piedone și din cauza altora se estompase și emoția colectivă, care se estompase și ea, nu avea cum să influențeze sentința acestui proces.

  • Domn Cristoiu va urmaresc aproape zilnic,schimbati-l pe Cristache chiar nu l-ati vazut la TVR ce timbru vocal are?
    Acuma nu mai are pe nimenea sa-i sufle in casca,va intrerupe mereu,vorbeste cu ton,el intreaba el raspunde,e sub orice critica acest om,o fi sau nu de la SRI Cristache dar pare o resapare a dumnealui de prost gust,chiar e mai jalnic decat ofitreri de pe la Antene de care faceti de multe ori referire.
    Nu stiu ce ati gasit la el sau probabil vi la pus cineva in brate…
    Si fetele are cu IQ de gaina de la Aleph tot sunt mai placute in dialog cu Dmv.decat acest om.

  • Comentarii multe si destul de vehemente. Firesc, cazul a starnit destula emotie( am fost intrebat in Argentina despre el).
    Mai vin si eu cu unul.
    Cat castiga un magistrat?
    Enorm, raportat la ce face si iese cu o pensie uluitoare cand vrea el.
    Ce face pentru banii astia, imparte dreptatea, sau….?
    Din pacate, doar SAU

  • Bună ziua,

    O singura întrebare : dacă respectivii conducători de instituții nu răspund motivat de faptul ca ” au un întreg aparat în spate”, care este rolul lor? Doar de decor? Răspunderea este și trebuie sa fie solidara. În orice alta varianta inseama nu mai avem nevoie de primari, miniștri, conducători de instituții. Punct.

    • De acord, cu condiția angajării răspunderii penale a tuturor celor care, prin aviz de legalitate favorabil, au determinat primarul să elibereze autorizația de funcționare ( provizorie!) a localului în cauză. Dacă, în ciuda tuturor avizelor de legalitate acordate de aparatul de specialitate al primăriei, primarul ar fi refuzat aprobarea autorizației de funcționare solicitate, nu urma a fi tras la raspundere ( inclusiv de presa liberă și independentă), pentru abuz în serviciu? Intreb și eu… Dacă eram mai deștept, mă făceam avocat.?

      • De ce avocat? Deștepții intră în politică, ajung primari și „semnează ca primarii”, de deștepți ce sunt.

  • Bună ziua,

    O singura întrebare : dacă respectivii conducători de instituții nu răspund motivat de faptul ca ” au un întreg aparat în spate”, care este rolul lor? Doar de decor? Răspunderea este și trebuie sa fie solidara. În orice alta varianta i seaca nu mai avem nevoie de primari, miniștri, conducători de instituții. Punct.

  • TOT PRIMARII SUNT VINOVATI SI DE CELE 11 INCENDII DIN SPITALE IZBUCNITE IN ULTIMII 2 ANI ?

  • Ion Cristoiu este printre putziniii care nu fac parte din ‘corul” aliniat al presei.
    Frapanta decizia instantei – se pare ca justitia a aruncat carpa de la ochi si balanta din mana.
    Asta va adanci si mai tare fenomenul ca oamenii cinstiti nu „se baga” – de exemplu, sa fie primari.
    Esti vinovat / nu esti vinovat -> tot la puscarie ajungi. Atunci hai sa umplem sacii , macar sa ramanem cu ceva dupa.

  • Au pățit ceva sefii IGSU ? Sau cei din MAI ? Mai mult președintele Iohanis chiar a înaintat în grad toată conducerea IGSU, inclusiv pe cel care a ascuns filmările de la Colectiv

  • La fel facea si Stalin cand era foamete in URSS din cauza secetei,inventa niste procese impotriva unor presupuși”chiaburi”care privau populatia de cereale. E cel mai simplu mod de a nu schimba sistemul si instituțiile statului-acela de a gasi vinovati.

  • Ziaristul tot ziarist. Isi da cu parerea in tot si toate dar nu stie nimic. Exemplu: un ziarist nu poate deveni niciodata MEDIC invers DA. Si aici conteaza cat de MESERIAS esti in profesia de ziaristi. In cazul PIEDONE( primar care avea 8 clase in 1990) privind condamnarea pe care a primit-o, ziaristul TAPALAGA nu are notiuni de ADMINISTRATIE si mai ales de MANAGEMENT. Sa ii explic ziaristului de ce PIEDONE si ceilalti primari au o vina atunci cand semneaza ca “PRIMARII”.

    Calitatea primarilor in Romania este de RAHAT. Primar fara studii, daca le are sunt facute pe la fabricile de diplome, primar care habar nu are ce inseamna ADMINISTRATIA si MANAGEMENTUL……..etc, in concluzie nu stie pe ce lume traieste. Cand ajunge la primarie pe ALES nu il intereseaza decat MANEVRELE si ce mai FURA, si ce e mai grav, nu stie cu ce se “MANANCA” actele si miscarea lor prin primarie. Dar sa ne punem cateva intrebari. Cat lucreaza in primarie un primar!. Cat timp sta la munca!. Etc. Un exemplu il avem pe primarul MAZARE din CONSTANTA. Cine cunoaste personajul stie cat sta la primarie MAZARE.

    CONCLUZIA:

    Primarii semneaza actele pe casa scarilor, din fuga, restul timpului pentru afacerile lor.
    PIEDONE ne poate spune cat timp aloca la primarie pentru semnarea si verificarea actelor!. Daca nu, macar cat timp aloca pentru AFACERILE LUI!.

    CAT LICREAZA UN PRIMAR!.
    2.

    • Raționament valabil si pentru IGSU- am vazut în pandemie cum niste polițiști,pompieri, soferi de ambulanta, organizați in Comitete județene pentru situatii de urgenta luau masuri pentru prevenirea răspândirii covid, iar cele mai competente persoane(medicii epidemiologi) erau ignorate.

    • @Deformatorul de opinie a scris pe 24/05/2022 la 08:16.Ziaristul tot ziarist.
      ati spus „mimic”
      ca atare nu face sens postarea

  • CINEVA CARE A PRIMIT PESCHESURI DE LA POPESCU ZIS PIEDONE A CONSIDERAT CA E PERICULOS. SA ZICEM CA ESTE UN GRUP CE STA MAI MULT PRIN S.U.A. CUI I-AR DA PRIN CAP CA ACEST POPESCU CE RASTURNA TARABELE BABELOR SI AVEA 3 IZMENE PE EL DE LA GABRIEL OPREA, SIFONA BANI PRIN LUCRARI DE REPARATII, CONSTRUCTII,ETC. NU ERA MINTEA LUI ACOLO SA DECARTEZE SPRE SPONSORII LUI IOHANNIS DIN FLORIDA…DAR PENTRU CA A FOST RIDICAT DE MAFIOTI SI I-A PLACUT SA ISI TRAGA PARTEA COT LA COT CU EI, LA 8 CLASE ALE LUI NU S-A GANDIT CA SARPELE CARE IESE IN DRUM ISI RISCA SI CAPUL. DAR SI COPIII. SI EL CA BASESCU, SPRE EX, A FOST MAI LACOM DECAT TREBUIE..SI-A IMPINS SI COPIII LA BANII STATULUI. BAZAT FORTE PE GHEORGHE FLUTUR L-A FACUT SI PE FII-SU DEPUTAT. RETETA EBA. DUMNEZEU NU POATE FI BATJOCORIT ZICEA UN CLASIC IN VIATA! CUM SA DAI UN MILION SA REPARI O BISERICA SI 500.000 EURO SAU DOLARI SA TREACA OCEANUL SPRE FLORIDA, MAI PIEDONE POPESCU CINSTITUL?! IRINEU TE-A COMBINAT, DAR NU TE-A SCAPAT! DE CE VREM PEDEAPSA PUNCTUALA PE O FAPTA SI NU UNA CARE EXPRIMA CLAR CA OMUL ESTE UN TICALOS? ADICA OTRAVESTI VIATA UNUI GRUP DE OAMENI, DAR DACA IMPARTI PARAUA CU ALTII, MORTUL E VINOVAT. BAI, NENOROCITILOR, POPESCU PIEDONE ARE O INTREAGA VIATA ..ASEMENI ELENEI UDREA..DE INFRACTOR SI IMPOSTOR…VA OFTICATI CA NU A SCAPAT SI DE DATA ASTA? A FOST RACOLAT SI I-A PLACUT SA STEA LA FURAT…TAPALAGA NU IL APARA DEGEABA…L-O FI RUGAT IRINEU DE LA COTROCENI?! SLUJITI NUMAI BANUL…NICIDECUM TARA, NICIDECUM POPORUL. DE AIA E BINE SA SE INECE BANDITII CU PARAUA IN GAT! NU CONTEAZA PENTRU CE IL LEAGA, CACI TOATA VIATA LUI A FURAT. CINSTITUL LUI MACOVEI, TAPALAGA, IN SOLDA HOTILOR I-A PLACUT SA FIE DE CAND IL STIU! EU STIU CINE SI CUM L-A RIDICAT PE PIEDONE…CLIPA CU CLIPA..SEMIANALFABET CARE URASTE PE SARACI SI LINGE ACOLO UNDE I SE ARUNCA O FRIPTURICA…NU VORBESTE NIMENI CA ARE 8 CLASE PE BUNE?! INTELECTUALI CARORA LE PASA DE JUSTITIE ….SIKTIR. FII-SU E DEPUTAT DE FLUTUR, PARDON DE SUCEAVA. GRATIS CU FLUTUR, NU?! LASATI…S-A DEFECTAT POPESCU..CACI A POPI E ROMANESTE!

  • Piedone putea fi condamnat pentru multele acte de corupție comise în timp. Ca și Adrian Năstase, a fost condamnat pentru a fi dat ca exemplu.
    Oricum, in cazul Colectiv au fost condmnati la ani grei oameni nevinovați. Singurii vinovați, organizatorii, nu au fost întrebați de nimeni, presă, judecători etc cum a fost posibil sa înghesuie într-o sală de max 80 de locuri peste 500 de persoane, să aprindă artificii in spațiu închis și multe alte nereguli

    • Corect…patronii clubului, personalul care a permis aprinderea focului, etc..astia trebuia condamnati…dar in primul rind cel dr la Pompieri, care a dat autorizatia de incendiu…primaru trebuia destituit…in nici un caz Prim Ministrul, chiar daca era o panarama ca Ponta

  • Tot de asa zisa”emotie colectiva” s-a profitatin Dec ’89 cind doi oameni batrini au fost asasinati dupa un proces facut atit de superficial incit nu exista cuvinte ca sa fie catalogat ca „proces”. Coana justitia s-a cam cacat in poteca de nenumarate ori. Nu ideea de „justitie” e adevarata problema, ci aia care fac pe justitiarii.Socrul meu a fost judecator, i se stie numele la nivel care-l depaseste chiar si pe herr ciolhanis, caricatura asta de presedinte, dar daca ar mai trai azi, cred ca ar face atac de inima sa vada in ce hal s-a ajuns cind vine vorba de „dreptate”. Azi se genereaza PRECEDENTE, e o practica facuta intentionat, cu bataie lunga, nu pt azi, miine, ci pt situatii care vor fi puse in scena in 3-4 ani de acum inainte. Nici unul nu scapa, nici basescu, nici ciolhanis, nici altii ca ei sau de pe linga ei. Dupa ce au facut ce li s-a ordonat, vor fi gasiti altii, tot doritori de titluri si privilegii care vor executa alte ordine din afara, iar cei enumerati mai sus un pic, vor fi denigrati, decredibilizati si pusi dupa gratii sub diverse pretexte. E un patern deja.Chiar daca scapa de puscarie, nu vor scapa de rusine, vor fi umiliti in asa hal incit o sa prefere puscaria decit batjocorirea.Unii si-au facut-o cu mina lor din lacomie si ingimfare, altii din prostie crasa. Asa ca referitor la primarul asta zis Piedone, mai mult ca sigur nu el e tzinta, ci nevoia de a crea un precedent pt viitor. El e hamsterul de serviciu de care se folosesc sa creeze terenul propice pt urmatorii…chestia cu „emotia colectiva” nu mai tine…intotdeauna se arunca vina pe populatie…politicienii se folosesc de acest mish-mash cind vor sa scoata in evidenta ca ei fac de doreste poporul.La fel si astia care pretind ca fac justitie…e o magarie sa justifici condamnarea la puscarie a unui om, dupa cum reiese din articol nevinovat, dind vina pe „emotia colectiva” care trebuia racorita…Care emotie colectiva mai intii de toate???A citor oameni?Cine-s acei oameni? Inteleg ca-i vina primarului ca s-au dus la discoteca, ca turma, niste tineri dornici de mizica zbierata care sa-ti sparga timpanele si jocuri de lumini care sa-ti provoace convulsii…Acum s-o luam si altfel…spuneti ca Piedone a semnat un dosar in care erau puse toate aprobarile necesare functionarii acelui local. Bun, dar care-s regulile clare dupa care trebuie sa functioneze un astfel de loc, si cine urmareste respectarea acelor reguli? Patronul localului ce reguli a pus in circulatie asa incit angajatii sa stie citi clienti a voie sa primeasca in incinta si ce reguli de evacuare in caz de urgenta erau afisate, plus ce pregatire a facut angajatilor asa incit sa evitye sau s aminimizeze situatii ca cea stiuta deja…o tragedie fara pereche.Un accident oribil care putea fi evitat daca dorinta de imbogatire nu era luata la exagerare de catre aia care au vrut sa scoata bani fara sa conteze cum ii scoate….Concluzia?Acest proces trebuie luat de la zero. Una pt ca s-a creat un precedent bazat pe lipsa de logica a celor ce au dat sentinta.Apoi sa presupunem ca logica judecatorilor e „beton”. Atunci cum condamni un om care a semnat un dosar cu toate actele cerute de leg?Cine face legile?Cum le face? Pe care parte a curului a stat ala care a facut legi in tara asta? pe stinga? Pe dreapta? Care-i ideea?Aia e.

    • Romania e Colonia Ocultei Modiale. Toate guvernele aflate la putere intre 89 si pana astazi au fost conduse si sunt conduse de tradatorii de tara cu exceptia perioadei cand Patriotul Liviu Dragnea s-a aflat la conducerea PSD. Si de aceea acesta a fost aruncat in inchisoare de Justitia Mafiota Tradatoare. Iar intre 1866 odata cu detronarea Domnitorului Ioan Cuza si pana in 1989 tara noastra a fost in fapt tot o Colonie a Ocultei Mondiale cu exceptia perioadei 1965-1989 cand la conducerea tarii s-a aflat Nicolea Ceausescu. Cel mai mare Patriot Roman al Romaniei de la 1866 si pana astazi. In ultimii 32 de ani de economie de piata sucursalele multinatioanlelor au furat din Colonia Romania echivalentul a 1.600 tone aur. Restu-s povesti de adormit copiii.

    • Parșivenia și interesul meschin al patronilor clubului și al organizatorilor spectacolului s-au arătat în aceea că intrarea era LIBERĂ, doar băutura era cu plată. De aceea s-a și dus multă puștime căreia nu-i poți imputa ignoranța cu privire la riscul expunerii într-o asemenea speluncă! Să extinzi vinovăția dincolo de firesc este prelungirea crimei adevăraților vinovați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *