Maestrul Saltykov-Shchedrin și auto-sabotajul turiștilor ruși

Mihail Evgrafovici Saltykov-Shchedrin, născut cu numele de Mihail Evgrafovici Saltykov și cunoscut în timpul vieții sale sub pseudonimul de Nikolai Shchedrin, a fost un mare scriitor și satirist rus și un intelectual de seamă al secolului al XIX-lea. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții lucrând ca funcționar public și ocupând diferite funcții. După moartea poetului Nikolay Nekrasov, acesta a acționat drept editor al unei reviste literare rusești intitulată: Otechestvennyua Zapiski (unii traduc titlul drept: Însemnări Patriotice/Însemnări ale Patriei), asta până când guvernul țarist a interzis revista liberală în anul 1884. În operele sale, Saltykov stăpânea atât realismul crud, cât și grotescul satiric îmbinat cu fantezia. Cele mai faimoase lucrări ale sale, romanul cronică de familie: Familia Golovlyov (1880) și romanul politic: Istoria unui oraș (1870) au devenit opere importante ale ficțiunii secolului al XIX-lea, iar Saltykov este considerat o figură majoră a realismului literar rusesc.

 Revista anterior amintită se adresa cititorilor cu vederi liberale, cunoscuți sub numele de intelighenția. Romane importante precum: Oblomov (1859) de Ivan Goncharov, Dublul (1846) și Adolescentul (1875) de Fiodor Dostoievski și Familia Golovlyov (1880) de Mihail Saltykov-Shchedrin au debutat în premieră în paginile revistei Otechestvennye Zapiski. În ciuda măiestriei lui Saltykov în a deghiza ideile revoluționare, autoritățile țariste au închis revista în anul 1884, considerând publicația: „un organ de presă care nu numai că își deschide paginile pentru răspândirea ideilor periculoase, ci chiar îi are drept cei mai apropiați colaboratori pe oameni care fac parte din societăți secrete”. Da, nimic nou sub soare pentru statele securiste, cu regimuri care folosesc serviciile de informații, poliția, armata și toate instituțiile de forță pentru a menține la putere dictatori fanatici și camarile corupte și nu pentru a sluji beneficiarul final al securității – cetățeanul.

Dar să lăsăm la o parte putregaiul societăților de ieri și de astăzi și să așternem idei demne de a fi cunoscute. Ce scria marele maestru uitat, Saltîkov-Șcedrin, în: Opere Alese, Editura Cartea Rusă – 1954 – „Călători” Ruși Prin Străinătăți: „…(autorul amintește de marele Gogol)

Eu n’am fost prin străinătăți, dar îmi pot ușor închipui cum arată rusul care a ieșit din găoacea lui, ca să fie văzut și ca să vadă lumea. Toate i se par noi, toate îi insuflă teamă, pentru că, dintre toate formele vieții europene, el și-a însușit pe deplin numai una: meșteșugul de a mânca anghinare, fără șă-și zgârie gura, și de a înfuleca stridii, fără să înghită și scoica odată cu ele. Fiecare străin îi apare ca o ființă superioară, în stare să gândească și să-și exprime gândul; în fața fiecărui străin se zăpăcește, pentru că, de! se poate întâmpla să nu fii cu destulă băgare de seamă și să mai faci, Doamne ferește, ceva ce n’ar fi la locul lui! În Rusia, el călătorea în poștalion și pleznea peste fălci pe surugii – pe când în străinătate călătorește cu trenul și nu mai știe cum și față de cine să-și arate recunoștința. Spune drăgălășenii conductorului de tren și umblă să-l îmbrățișeze (se știe doar că la noi nu se cunoaște calea de mijloc: ori muți omului fălcile, ori îi pupi mâna); intră în vorbă cu călătorul din fața lui și mereu se minunează de nu mai poate și mereu scoate câte un „Ah!” „Eu, spune întreaga lui făptură care se face mică de tot, sunt rus, prin urmare sunt un bădăran, prin urmare miros urât!”.

– Sunteți rus, domnule? – îl întreabă celălalt.
– Da, da! – bolborosește, rușinat, rusul. Nu doriți șampanie?

Și e nespus de fericit dacă ăla primește, ca să aibă prilejul să-și bată joc, fără pic de cruțare, în fel și chip, de Rusia: că Rusia e o țară de antropofagi, că în Rusia nu se poate trăi, că în Rusia nu există o societate cultă etc. etc. Stai și te minunezi! De unde a găsit el – humor și glume sărate și mișcări degajate! Dacă ați lua pe dușmanul cel mai înrăit și i-ați făgădui tot ce vrea, ca să ți-l înfățișeze pe rus într-o lumină cât mai dezgustătoare, și tot n`ar izbuti atât de repede și de convingător să ca rusul nostru care călătorește prin străinătăți, doar așa, ca să-și mai omoare vremea nițel…Și lucru ciudat! Pentru atâta modestie, călătorii nu numai că nu primesc nicio răsplată, ci, dimpotrivă, sunt încântați că se aleg cu palme și pumni…” (urmează mai multe idei interesante pe care, stimate cititor și dragă cititoare, tu vei putea să le lecturezi dacă vei deschide fotografiile atașate). Cam așa era situația, după părerea unora, pe vremea marelui tătuc iubit, țarul.

Câteva chestiuni interesante: Mihail Saltykov s-a născut la data de 27 ianuarie 1826 în satul Spas-Ugol (actualul district Taldomsky din regiunea Moscovei, Rusia), fiind unul dintre cei opt copii (cinci frați și trei surori) din marea familie nobilă rusă a lui Evgraf Vasilievici Saltykov (1776-1851) și a Olgăi Mihailovna Saltykova (născută Zabelina; 1801-74). Tatăl său aparținea unei vechi case nobiliare Saltykov care își are originea într-una dintre ramurile familiei boierești Morozov. Lucru care mă duce pe mine cu gândul la Mihail Moruzov, care s-a născut la 8 noiembrie 1887, în satul Zebil (comuna Sarichioi, județul Tulcea), fiul preotului Nicolae Moruzov și al Mariei, dintr-o familie cu originea de cazaci zaporojeni, refugiați în România. Să fi fost parte din vechea familie boierească? Și mai am o întrebare la care ar fi interesant să aflăm răspunsul, cândva. Oare oligarhii demoni, care acum sunt sfinți, odată ce au fugit din țara în care s-au îmbogățit, cu voia regimului și drept parte integrată în același regim, oare cum prezintă acum situația în Occident? A rămas Rusia o țară în care nu se poate trăi, ori acum este raiul pe pământ? Acum călătorii ruși fac din țânțar armăsar? Ori din armăsar țânțar?

Fotografii:

Picture1

Picture2

Picture3

Picture4