Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Gîndul de vineri, 20 noiembrie 2015

Șefii Serviciilor Secrete au demisionat, pentru că au făcut Poliție Politică. Nu la noi, ci în Polonia!

Știrea zilei, dacă nu chiar știrea anului, vine din Polonia.
Trecută cu vederea de Presa noastră de ofițeri acoperiți, colaboratori și lingători de la blide ai Serviciilor noastre secrete, știrea sună astfel în varianta Agerpres:
„Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au plecat din funcții, a anunțat joi șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola, la doar trei zile de la instalarea guvernului conservator și eurosceptic format de Partidul Lege și Justiție (PiS), transmite AFP.
Reunită în cursul nopții, comisia a aprobat propunerea de plecare din funcții, prezentată de noul prim-ministru Beata Szydlo, ‘la cererea’ celor patru responsabili vizați — șefii celor două servicii civile, Agenția de Informații (AW) și Agenția de Securitate Internă (ABW), și ai celor două militare, Serviciul de Informații Militare și Serviciul de Contraspionaj militar, a precizat Marek Opiola.
‘Munca responsabililor demisionari în funcțiile lor constituia o amenințare mai importantă decât amenințările venite din străinătate’, a comentat noul ministru de externe, Witold Waszczykowski, plecarea celor patru responsabili, la postul de televiziune privat TVN24. ‘Nu vorbesc despre toți, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior’, a adăugat el, precizând că ‘nu este vorba despre o răzbunare, ci despre o despărțire de oameni care nu și-au dovedit eficiența’.”

De precizat că AW e corespondentul SIE din România, iar ABW, al SRI.
Amîndouă aceste Servicii secrete depind în Polonia de primul ministru.
Demisia șefilor de Servicii secrete la venirea unui nou Guvern mi se pare normală într-o democrație consolidată precum cea din Polonia.

La noi a fost nevoie de un întreg tărăboi, creat, desigur, artificial, pentru ca George Maior să demisioneze. Nu s-a întors însă la catedră, cum ar fi fost normal dacă ar fi demisionat pe bune, ci s-a pricopsit cu funcția de ambasador al României la Washington, semn că și-a negociat cu Klaus Iohannis o nouă funcție, poate mai importantă decît cea de șef la SRI.
Cît despre ceilalți ștabi ai numeroaselor noastre servicii secrete, aceștia s-au pus la dispoziție noului Jupîn, cu rețele cu tot.
Uriașa Diversiune care a fost formarea Guvernului Meu al lui Klaus Iohannis ne arată că puterea Poliției Politice prezidențiale, întruchipate în România de Serviciile secrete, e e la fel de mare ca și pe vremea lui Traian Băsescu.

Nu demisia șefilor de servicii secrete din Polonia mi se pare știrea zilei și chiar a anului, ci precizările noului ministru de Externe privind motivele pentru care acești ștabi și-au dat demisia.
De fapt ei au fost constrînși să demisioneze după ce Serviciile secrete, SRI-ul lor mai ales, s-au „comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior”.

Credeți că în România s-ar putea întîmpla așa ceva?
Ca serviciile secrete să fie denunțate public pentru c-au făcut poliție politică față de politicienii, de jurnaliștii, de oamenii de afaceri care s-au manifestat ca adversari ai lui Președintelui?
Cînd credeți că se va întîmpla acest lucru și la noi?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

24 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 20 noiembrie 2015”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *