Albă ca Zăpada și cele 7 nituri

Nu intenționez să scriu prefața unui manual de construcții, deși ciocanul s-ar putea să reclame lipsa de certitudine a niturilor. O soluție mai pacifistă ar fi spuma izolatoare, cea din care, într-o clipă de neatenție a zidarului, a ieșit la suprafață Afrodita. Nu aș fi vorbit nici despre politică pentru că toți rasații momentului au adus deja în derizoriu conceptele de Albă ca Zăpada și de Marele Licurici. Voi vorbi despre firesc.

Înainte însă de a pune în discuție ce se mai bârfește despre Albă ca Zăpadă, voi vărsa o lacrimă și pentru unul din adversarii ei. Emil Cioran a considerat că s-a născut într-o zodie norocoasă pentru că nu a fost atins de credință, dar dacă ar fi fost, ar fi trăit de-a pururea cu frica de a nu o pierde. Se poate ca Dumnezeu să fi prins taman atunci o zi bună și să-i fi trimis Tomii un motiv să-și muște limba. Lui Emil i-a fost dat să exerseze speranța. Ceva similar i s-a întâmplat și uneia din cunoștințele mele, un borgeso-moșieresc antrenor de fotbal, doar că beneficiind de un buget limitat, norocul n-a căzut pe o venezueleancă, ci pe o babă din Hârlău. Baba a trimis la tipografie o notiță prin care atrăgea atenția asupra câinelui antrenorului care hămăia, schelălăia, lătra uneori doar la lună. Tipograful, care se avea bine cu antrenorul, i-a remis notița pentru a-l feri de amendă de la primărie. Antrenorul a trimis răspuns, dar pe adresa pisicii. Fericirea a căzut pe locotenentul Azimioară, care a prezentat misiva, cu îngăduința blajinei, chiar motanului Mirciulică.

La Hollywood se pregătește o nouă versiune a poveștii Albei ca Zăpada. Hollywood ar fi trebuit să însemne un fel de mimesis de bun simț al vieții, a devenit însă doar o jalnică copie, de plastic. De când propaganda, prin miliardarii IT, a făcut investiții în ce le poate mintea, asistăm de fapt la o cădere a Hellvoodoo-ului. Toate câte s-au scris, cântat, pictat pe lumea asta se află într-o legătură de dependență unele față de celelalte, într-un fel de lanț trofic. Bogătașii de tip control freak nu s-au sfiit să încurajeze aberațiile. Lanțul originar respinge însă manifestările somnului. Așa după cum omenirea s-a înmulțit din bărbat și femeie, tot așa creațiile omului s-au inspirat din cele de dinainte; chiar și Biblia, care nu a fost scrisă de Dumnezeu ci de cei pe care el i-a dat lumii ca să lucreze Pământul, să cultive. Moderniștii au fost cei care au iluminat înțelesul, scoțând totuși în evidență importanța trecutului pentru tâlcul necesar viitorului. Dincolo de dedesubturile sexuale, tratate cu înțelegere de Freud, Dumnezeu a continuat să le vorbească copiilor săi. Așa că oricât ar încerca contemporanii să schimbe povestea, s-o adapteze egoismelor personale, înțelesul menit să lumineze rămâne constant ca valoare, dar nu ca spațiu și timp.

Industria cinematografică a fost cea mai eficientă unealtă de propagandă până la apariția online-ului și a rețelelor de socializare. Șefii cinematografiei prezentului, cu strânse legături cu online-ul, încearcă să păcălească varza cu capra, fără a supăra-o, oferind cu generozitate acadele. Noului proiect Disney i s-a schimbat deja ziua de naștere, nu pentru că s-ar fi plâns perioada de sarcină, ci actori din alte filme și seriale, comentarii de pe Facebook și Doliul bețișoarelor, și probabil Zelenski. Bietului Gulliver i-au luat toate destinațiile și l-au făcut observator ONU pe Galapagos.

Poveștile pentru copii au ascuns dintotdeauna înțelepciuni de oameni mari. Când i-a izgonit din rai, Dumnezeu nu a fost supărat de faptul că oamenii și-au dorit acces la cunoaștere, ci pentru că au dorit s-o dobândească pe ascuns. Oamenii nu erau pregătiți pentru cunoaștere, încă copilăreau, nu știau să discearnă între bine și rău și tocmai genul acela de cunoaștere pripită l-au târât după ei, învelindu-se în căldurica-i de multe ori înșelătoare. Povestea culeasă și aurită de frații Grimm a Albei ca Zăpada și a celor șapte pitici e de inspirație Biblică, sau poate și mai veche, și are a face cu mersul lumii. Albă ca Zăpadă e cea chemată de sub dictatura morții ca să facă curățenie, să-i primenească pe cei vii. Mama vitregă e moartea/diavolul, furnizoare de mere otrăvite. Se folosește de oglindă/trecere pentru a-i pune cruce salvării necăjiților. Albă ca Zăpada scapă din ghearele primei condamnări la moarte, dar Dumnezeu o trece prin iad, de unde nu trebuie să extragă diamante, ci suflete pierdute. Piticii Barbă-cot/Rumpelstiltskin sunt cei ce au în grijă măruntaiele/bogățiile pământului. În grijă, nu în proprietate, pentru cine are urechi să audă. Cei șapte pitici sunt simboluri ale celor șapte temple, un fel de birdmeni, ca să înțeleagă și domnul Innaritu. Până la venirea Albei ca Zăpada, templele se complăceau într-o stare de secătură. Albă ca Zăpada face ordine până și în gânduri. Miloasă, s-a uitat însă înapoi, aproape orfelian, taman când era să scoată iadul cu față curată. Stă cu mărul în gât până vine un prinț care nu pare să fi avut vreo treabă cu povestea, dar care are puterea să le ofere celor care au muncit în folosul Creației Viață. Dar stai, povestea intră totuși în contradicție cu alte paragrafe din Biblie pentru că Adam este de fapt cel care a rămas cu mărul în gât, iar femeia e cea care poate să dea viață! Vă imaginați ce confuzie pe producătorii de film, care se calcă în picioare ca să nu scape din vedere profitul! De ce Dumnezeu se întoarce prin cealaltă parte a Creației, femeia, ne spune tot Biblia și se feresc de mai mult de o mie de ani să ne spună masonii.

De ce masonii? Mă tot ceartă prietenele că am făcut din ei fachiri. Masoneriile sunt frății, organizări ale bărbaților, construite pe spinările alchimiștilor și ale călugărilor care au crezut că pot parcela raiul. Imaginați-vă cum ar reacționa să știe că le e șef o femeie! Dumnezeu s-a jucat puțin, exersând un pic situația, când i-a înlesnit Elisabetei Întâia drumul spre putere. Femeile, însă, bătute, violate, ținute în ignoranță, folosite de bărbați s-au înrăit și ele. Masoneriile tem răzbunarea. Dumnezeu nu se teme de nimic. Pentru ca lumea să se salveze, trebuie să se echilibreze. Nu e o situație în care să țineți cu palestinienii sau cu evreii, ci o situație în care Dumnezeu a cerut ca pacea să înceapă cu lepădarea de păcatul de ucide, tocmai de acolo, din locul în care au fost scoși la liman și din robie cei care nici măcar nu i-au mulțumit.