Alegerea nu mai este între violență și non-violență. Alegerea este între non-violență și non-existență

Declarația urgentă a Schiller Institute: Pacea Westfalică, nu Versailles: Lumea are nevoie de un „Plan Oaza” în Orientul Mijlociu! Alegerea nu mai este între violență și non-violență. Alegerea este între non-violență și non-existență. – Martin Luther King, Riverside Church, 4 aprilie 1967

17 octombrie 2023 – Raportorul special al Națiunilor Unite, Francesca Albanese, a avertizat la 14 octombrie că: „În numele autoapărării, Israelul încearcă să justifice ceea ce ar echivala cu o epurare etnică…. Israelul a efectuat deja o epurare etnică în masă a palestinienilor sub ceața războiului.” Asia de Sud-Vest este acum terenul de desfășurare a ce reprezintă cea mai recentă fază a celui de-al Treilea Război Mondial care se desfășoară acum împotriva Rusiei și Chinei. Uneori, acest război se numește „Ucraina/Rusia”; cândva se numea „Afganistan”; astăzi, se numește „Orientul Mijlociu”. Puțini îndrăznesc să-l numească pe numele său real, ca J. Robert Oppenheimer într-un interviu, „Acum am devenit Moartea, distrugătoarea de lumi. » Viețile a milioane de oameni – 2 milioane de oameni din Gaza și alte milioane de oameni de diferite credințe și națiuni din apropiere – atârnă în balanță. Omenirea trebuie să acționeze; este deja aproape prea târziu. Națiunea chineză, care găzduiește acum 140 de națiuni în cadrul Forumului Belt and Road, a exprimat săptămâna trecută un punct de vedere cu care toți oamenii întregi la minte ar putea fi de acord: „ONU are responsabilitatea și obligația de a juca rolul care i se cuvine în chestiunea palestiniană” și China „sprijină Consiliul de Securitate în organizarea unei reuniuni de urgență privind conflictul palestiniano-israelian, este de acord că reuniunea ar trebui să se concentreze asupra problemelor umanitare, să ceară încetarea focului, încetarea violenței și protecția civililor, să formeze un consens internațional obligatoriu și să ia măsuri concrete în continuare ». Va prevala aceast mod de gândire? Sau alianța financiară anglo-americană pro-război numită „NATO”, prin nebunia sa complotașă și arogantă, se va autodistruge și va distruge majoritatea formelor de viață de pe planetă printr-un război termonuclear „neintenționat”, declanșat de fanatismul religios și de orgia erupției de „violență retributivă” din Asia de Sud-Vest, cunoscută încă sub numele colonial britanic de „Orientul Mijlociu”? Credibilitatea și chiar supraviețuirea Organizației Națiunilor Unite sunt acum în joc. Ciclul de violență perpetuă care consumă generație după generație profanează încă o dată locurile sfinte de cult și monumentele din locul de răscruce al iudaismului, creștinismului și islamului. În prezent, publicații cunoscute relatează pe larg că a existat o înțelegere între prim-ministrul Benjamin Netanyahu și elemente din interiorul Hamas pentru a submina pacea.

Cotidianul israelian Haaretz a relatat la 9 octombrie că „Între 2012 și 2018, Netanyahu a dat aprobarea Qatarului pentru a transfera în Gaza o sumă cumulată de aproximativ un miliard de dolari, din care cel puțin jumătate a ajuns la Hamas, inclusiv la aripa sa militară”. Haaretz îl citează, de asemenea, pe Netanyahu, „care potrivit Jerusalem Post”, a făcut următoarea declarație la 11 martie 2019: „‘Oricine dorește să împiedice crearea unui stat palestinian trebuie să sprijine consolidarea Hamas și să transfere bani către Hamas’, a declarat Netanyahu în martie 2019 în fața membrilor Knessetului din partidul său Likud: ‘Acest lucru face parte din strategia noastră’”. Ce s-a întâmplat cu adevărat pe 7 octombrie rămâne de investigat. Momentul în care a avut loc atacul nu ar fi putut fi mai prost – sau mai bun. Discuțiile în curs de desfășurare între mai multe națiuni din regiune, inclusiv între Arabia Saudită și Israel, precum și cele cu China și alte națiuni din afara zonei, încearcă să înlocuiască conflictul adânc înrădăcinat, pe termen lung, printr-o nouă eră de cooperare economică internațională prin proiecte precum Inițiativa Belt and Road (BRI). Oricare ar fi fost motivația oferită agenților atacului inițiat de Hamas, efectul său a fost acela de a interfera cu progresul acestui proces foarte delicat. Aceste inițiative sunt acum amenințate. Multe lucruri, ca și în cazul evenimentelor din 7 octombrie, sunt acum neclare. Ceea ce este clar sunt atrocitățile care au avut loc începând din acea zi, precum și atrocitățile care vor urma. Va sta lumea să privească acum, așa cum a făcut-o în primul război din Irak din 1991 când a asistat la uciderea nemiloasă a 500.000 de copii irakieni prin sancțiuni și război timp de cinci ani? La 12 mai 1996, secretarul de stat al SUA, Madeleine Albright, răspunzându-i corespondentului Lesley Stahl, după ce reporterul a subliniat că „sunt mai mulți copii decât cei care au murit la Hiroshima”, a declarat: „Cred că este o alegere foarte grea. Dar prețul, noi credem că s-a meritat”. Cine sunt acei „noi” despre care vorbea Albright? Includea atunci populația Statelor Unite sau a Europei? Vă include și pe dumneavoastră acum? Chiar credeți sau acceptați că populația civilă din Gaza sau de oriunde altundeva trebuie să fie îndepărtată și trimisă într-o altă țară ca urmare a unui atac de tip „11 septembrie 2001” asupra Israelului de către forțe despre care ni se spune că au fost susținute financiar și nu numai de Netanyahu și alții?

Într-o macabră „răsturnare de situație”, aproape 2 milioane de oameni vor fi acum strămutați de armatele națiunii ai cărei strămoși au fost ei înșiși strămutați, iar comunitățile lor întregi au fost eradicate, de nenumărate ori, practic peste tot în lume. Colonialiștii britanici din secolele al XIX-lea și al XX-lea, care au trasat pe hărți liniile acestui conflict de astăzi în 1916 și 1917, nu ar putea fi mai mulțumiți. Cu toate acestea, colonialismul s-a terminat – sau ar trebui să se termine. Migrațiile forțate militar trebuie combătute cu fermitate oriunde în lume, indiferent de justificarea aparentă. O atrocitate nu ar trebui să răspundă alteia. Barbara „violență purgativă” la care s-a angajat Hamas la 7 octombrie trebuie denunțată de toți – dar uciderea a mii de bolnavi, bătrâni și tineri ca „daune colaterale în numele unei răzbunări juste” este un antidot mai rău decât boala. Va garanta că boala nu va fi vindecată, ci se va răspândi. Atunci când Ițhak Rabin, care, în calitate de ministru israelian al apărării, a luptat împotriva palestinienilor în Intifada din 1987-1993, și-a dat seama, după cum spunea unul dintre ofițerii săi, că „în adâncul sufletului meu știu că ceea ce facem îi va determina pe alții să reacționeze violent împotriva noastră ca să se răzbune”, el și-a schimbat abordarea. Rabin, în discursul său din iulie 1992, după ce devenise prim-ministru cu o lună mai devreme, a spus: „Securitatea nu este un tanc, un avion, o navă cu rachete.

Securitatea este și educația unui om, locuința, școlile, strada și cartierul, societatea în care a crescut. Iar securitatea este și speranța acelui om”. Prim-ministrul Rabin și ministrul de externe Șimon Peres au început procesul secret al Acordurilor de pace de la Oslo cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei și au semnat o declarație la Casa Albă, la 13 septembrie 1993. Acolo, Rabin a spus: „Noi, cei care venim dintr-o țară în care părinții își îngroapă copiii, noi, cei care am luptat împotriva voastră, palestinienii, vă spunem astăzi cu voce tare și clară: Destul sânge și destule lacrimi, destul!” Cele mai trainice cuvinte ale lui Rabin au fost rostite mai târziu, în celebrul său toast pentru întreaga umanitate: Să închinăm pentru „cei care au curajul de a-și schimba axiomele ». Rabin a fost asasinat de extremiștii religioși israelieni – sau a fost vorba de „Biroul Internațional de Asasinate”, cei care i-au ucis pe Mohandas Gandhi, John F. Kennedy, Martin Luther King și mulți, mulți alții? Memoria lui Ițhak Rabin ar trebui să stea la baza anchetei privind evenimentele din 7 octombrie. Ar mai trebui făcut ceva în numele martirului Rabin și al procesului de pace martirizat pentru care acesta și-a dat viața. Trebuie să existe un plan de pace, un „Plan Oaza”, care, în loc să răspândească arme, să ofere stabilitate economică și chiar prosperitate populației din Asia de Sud-Vest, inclusiv palestinienilor. Până nu veți face să răsune nu marșurile militare, ci lopețile în pământ, nu veți învinge niciodată rădăcinile urii și divizării din întreaga zonă, rădăcini care preced și sunt chiar mai adânc înrădăcinate decât conflictul israeliano-palestinian de astăzi. Infrastructura avansată de energie, apă și transport pentru întreaga Asie de Sud-Vest va fi un element central în jurul căruia se poate coagula speranța. Trebuie să luăm exemplul noii mișcări care spune „Colonialismul s-a terminat”, reprezentată de națiunile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) -Plus națiuni din lume. Națiunile din Sud-Vestul Asiei și din Africa: Egipt, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Iran sunt pe cale să se alăture formațiunii BRICS. Acest lucru va contribui la afirmarea vocii Sudului global în locul monologului „NATO global”, organizație dominată de vechile imperialisme ale Europei și de politica externă și financiară autodistructivă a Statelor Unite. Este urgent să facem ceea ce sugerează China și alte națiuni. Trebuie să oprim migrația forțată din Gaza. Trebuie să oprim crimele zilnice prin încetarea focului și chiar înainte, prin toate mijloacele disponibile. Națiunile Unite trebuie să aplice Rezoluția 242, adoptată la 22 noiembrie 1967 și confirmată de Israel la 1 mai 1968, care constă în două propuneri: „(i) Retragerea forțelor armate ale Israelului din teritoriile ocupate în conflictul recent; (ii) încetarea tuturor pretențiilor sau stărilor de beligeranță și respectarea și recunoașterea suveranității, integrității teritoriale și independenței politice a fiecărui stat din zonă și a dreptului lor de a trăi în pace în cadrul unor granițe sigure și recunoscute, fără amenințări sau acte de forță.” Cu toate acestea, trebuie să fie clar: nu există nicio posibilitate de a rezolva efectiv „criza din Orientul Mijlociu” provocată de imperialismul britanic fără tipul de deliberări pe termen lung, meticuloase, chiar obositoare, care au avut loc între 1644 și 1648 în Westfalia, Germania, pentru a pune capăt războiului criminal de 30 de ani din Europa. Vorbind la Central Connecticut State University în 2009, economistul și omul de stat Lyndon LaRouche a spus următoarele: „Există o soluție, o soluție de principiu. Iar soluția este: să punem capăt acestui sistem imperialist blestemat! Și să înțelegem că noi, ca popor, trebuie să ne dezvoltăm cultura spirituală, adică puterile creatoare ale omenirii, pentru a continua dezvoltarea omenirii, de la un personaj sălbatic lângă un foc de tabără acum un milion de ani sau cam așa ceva, la omenirea așa cum ne dorim noi ca ea să se dezvolte astăzi. Aceasta este problema. » Conceptul soluției lui LaRouche necesită o schimbare a axiomelor. Principiul al zecelea din „Cele zece principii ale unei noi arhitecturi internaționale de securitate și dezvoltare” ale fondatoarei Institutului Schiller, Helga Zepp-LaRouche, scris în noiembrie 2022, după izbucnirea războiului NATO-Rusia în Ucraina, îl reafirmă. „Ipoteza de bază pentru noua paradigmă este că omul este fundamental bun și capabil să perfecționeze la infinit creativitatea minții sale și frumusețea sufletului său, fiind cea mai avansată forță geologică din univers, ceea ce dovedește că legile minții sale și cele ale a universului fizic sunt în corespondență și coeziune și că răul este rezultatul unei lipse de dezvoltare și, prin urmare, poate fi depășit.” Acesta este principiul care trebuie să înlocuiască axiomele sinucigașe ale combatanților condamnați acum în conflictul de perdanți israeliano-palestinian. Lyndon LaRouche a avertizat la rândul său: „Între timp, vom lupta. Vom face tot ce este posibil pentru a încerca să obținem pacea în această zonă, pentru că vrem să oprim crimele. Dar nu vom spune oamenilor că avem o soluție care va fi acceptată, care va merge. Vom spune că avem o cauză disperată și că vom continua să luptăm pentru ea. » Această cauză disperată este cauza păcii. Un alt luptător pentru pace, președintele american John F. Kennedy, a exprimat această idee la American University, la 10 iunie 1963: „În primul rând: Să examinăm atitudinea noastră față de pace în sine. Prea mulți dintre noi cred că este imposibilă. Prea mulți o consideră ireală. Dar acesta este un crez periculos și defetist. El duce la concluzia că războiul este inevitabil – că omenirea este condamnată – că suntem cuprinși de forțe pe care nu le putem controla. „Nu trebuie să acceptăm acest punct de vedere. Problemele noastre sunt create de om – prin urmare, ele pot fi rezolvate de om. Iar omul poate fi atât de mare pe cât dorește. Nicio problemă a destinului uman nu este dincolo de ființele umane. Rațiunea și spiritul omului au rezolvat de multe ori ceea ce părea de nerezolvat – și noi credem că o pot face din nou.” Alternativa la goana „nebună” după pace începută de John F. Kennedy, Yitzhak Rabin, Martin Luther King, Mahatma Gandhi și alții, este cel de-al treilea război mondial, un război care acum a început deja. Deja „am devenit Moartea, distrugătoarea de lumi”. Întrebarea este: Avem noi, ca și Ițhak Rabin, curajul de a ne schimba axiomele la timp pentru a inversa ceea ce am declanșat?