Alegeri în Franța: Incidentul Zemmour, Efectul Le Pen și Factorul Macron 

A fost, probabil, cea mai scurtă și cea mai bizară campanie electorală din cea de-a 5 a Republica, după cel mai bizar „cincinal”. (Știu, în limba română nu sună bine deloc, dar mandatul de 5 ani al președintelui francez este numit, generic, „quinquenat”, la fel cum cel care pe vremuri dura 7 ani era numit „septenat”).

Trebuie să îi recunoaștem lui Emmanuel Macron cel puțin o circumstanță atenuantă, și anume că mandatul sau a fost acoperit aproape în întregime de situații excepționale: un an de „veste galbene”, urmat de doi ani de pandemie peste care s-a suprapus un război. Și totuși, în mod oarecum inexplicabil, Franța înregistrează o creștere economică importantă iar șomajul scade pentru prima dată în ultimii 20 de ani.

Revenind la campania electorală, încep prin a vă reda o fotografie a momentului, în această penultima zi de campanie electorală:

https://twitter.com/2022Elections/status/1512010008371896328?s=20&t=5x2U-RFIOjeqsarC4X4NhA

Cum le place francezilor să spună, campania electorală este o „dinamică”. Sondajele de opinie din ultimele luni au fost, așadar, mai puțin importante în sine, cât, luate împreună, dinamica pe care ne-au arătat-o.

Iată cum a decurs această „dinamică”,  pe care aș califică-o după o celebra trilogie a lui Franck Herbert, „incidentul Zemmour, efectul Le Pen și factorul Macron”:
În ultimul an, toate barometrele de opinie l-au arătat pe Macron pe primul loc, urmat de Marine Le Pen, mai mult sau mai puțin aproape, cu un tur doi câștigat detașat de Emmanuel Macron în această configurație. În anturajul președintelui, varianta Marine Le Pen în turul doi a părut întotdeauna soluția ideală. Ba chiar, înainte că republicanii să își aleagă candidatul în cadrul unor primare, Valérie Pecresse îngrijora mult, mult de tot la Elysée.

5

13

În anturajul Marinei Le Pen neliniștea venea mai degrabă de la eventuală candidatura a lui Eric Zemmour, eseist și polemist cu un discurs mai radical și mai decomplexat decât al extremei drepte tradiționale.

În sfârșit, în extremă stânga, Jean-Luc Melenchon, și el un etern candidat nefericit, a plecat de foarte jos și părea că se lansează într-o aventură fără șanse. Veți vedea însă că nimic nu s-a întâmplat așa cum ne-am fi așteptat.

Primul element perturbator în campanie a fost apariția lui Eric Zemmour. Centrat pe imigrație și salvarea culturii iudeo-creștine europene în stilul tradițional al teoriei „marii înlocuiri”, discursul lui Zemmour a prins extrem de bine. Într-o perioada în care, închiși în case din cauza pandemiei, ne plictiseam îngrozitor și ne petreceam zilele numărând petalele mușcatelor din fereastră, valul migrator părea a fi amenințarea cea mai gravă cu care ne puteam confruntă. „Fenomenul Zemmour” a durat câteva luni și au fost momente în care s-a plasat în sondaje înaintea Marinei Le Pen. Momentul adevărului a fost chiar lansarea sa oficială în cursă, când a fost destul de evident că nu are o echipa închegată în jur („cu cine va guverna ?!”), și nu are un program solid, mai ales pe chestiunile economice. A început să stagneze și apoi, treptat, să o ia la vale în sondaje, ajutat și poziția sa ambiguă față de războiul din Ucraina, asupra căreia voi reveni.

Al doilea element perturbator a fost, desigur, intrarea în cursa a candidatului dreptei clasice, Valérie Pecresse. Crescută la „școala Sarkozy”, tenace, competentă, ea are déjà un bilanț de prezentat – este președinta celei mai bogate regiuni din Franța, Île de France, pe care o gestionează cu succes. Desemnarea sa drept candidat, după primarele organizate în toamna anului trecut, a creat un mic efect de anunț, care i-a dat un bun loc în sondaje, imediat după Macron și în poziție să îl învingă în turul doi. În plus, programul ei este probabil cel mai solid dintre toate: totul este calculat, fiecare măsură anunțată este bugetată până la cel mai mic detaliu – deci, foarte credibil. Care este atunci hiba? Ei bine, charisma…Primul ei miting de campanie, la Villepinte (Paris), a fost o catastrofă. A fost momentul în care a căzut în sondaje, iar coborârea ei a fost constanța și continuă, de la 20 la 9%…O dinamică, după cum spuneam.

Iată-ne, așadar, în aceeași configurație ca în urmă cu 5 ani, cu acest trio care domină, la două zile de la primul tur de scrutin, sondajele: Macron, Le Pen, Melenchon.
Melenchon? Da, Melenchon. Oratorul prin excelență, demagogul, de asemenea, cu discursul sau adaptat tuturor așteptărilor claselor sărace, Melenchon părea și el, anul trecut, istorie. Iată că, pe măsură ce opțiunile se cristalizează, electoratul se întoarce la „valorile fundamentale”. Aceeași dinamică de creștere constantă, pe care o vedem la Le Pen, poate fi observată și la candidatul Franței Nesupuse (La France Insoumise).

Tabloul arăta cam așa în momentul izbucnirii războiului în Ucraina : Macron, în frunte, variind între 23 și 25 la sută, urmat de Le Pen, cu un 17% consolidat și cu un Melonchon, care începea să se desprindă de pluton, depășindu-l încet pe Eric Zemmour și mai apoi pe Valérie Pecresse.

Pentru Emmanuel Macron, acest război părea să fie un avantaj. Poziția să de constantă mediere a plăcut francezilor. Îmbrăcase costumul de președinte, care în primii ani părea prea larg pentru el, fără să reușească să îl umple. În plus, putea să amâne la limită anunțarea candidaturii și, deci, decontarea timpului de antena la televiziuni și să limiteze cheltuielile proprii,  trecute în contul președinției. Atitudinea sa, implicarea constantă în criză ucrainiană, preluarea președinției franceze a Uniunii Europene i-au adus, în decursul unei săptămâni, aproape 10 procente. La sfârșitul lui februarie, Macron era creditat chiar cu 33% din intențiile de vot. În același timp, s-a înregistrat o scădere a contracandidaților, care au avut o atitudine ambiguă față de război. Zemmour s-a găsit prins în capcană de propria să limitare la chestiunea imigrației, într-un moment în care francezii sunt gata să primească refugiații ucrainieni cu brațele deschise. A fost momentul în care curba sa în sondaje a trecut de punctul de non retur.

Proximitatea Marinei Le Pen cu Putin, care, în momentul în care băncile franceze i-au închis porțile, i-a împrumutat bani de campanie (pentru europene) a fost taxată, ca și un anunț neîndemânatic privind absența ei de la discursul lui Zelensky în Parlamentul Francez. La presiunea propriului electorat, Marine Le Pen a trebuit să își revizuiască atitudinea și să semneze condica de prezența.

Unde ne aflăm în acest moment? Așa cum arată sondajul pe care vi l-am prezentat mai sus, Emmanuel Macron pare să aibă o poziție fragilizată. Intrat în campanie în ultimul moment, a avut un prim și ultim miting electoral sâmbătă trecută, în care a încercat să își apere programul. Un program onest, cu măsuri de reforma care nu plac „maselor largi populare”, cum ar fi reforma sistemului de pensii, unul dintre cele mai stufoase și incomprehensibile din lume. Se adaugă dezinteresul care începe să se facă simțit față de războiul din Ucraina, care îl văduvește de „bonusul” de la începutul campaniei. Și, nu în ultimul rând, coalizarea tuturor contracandidaților împotriva lui, oarecum în logica firească a lucrurilor.

Ce ar putea să se întâmple duminică? Paradoxal, nimic nu este jucat. Marine Le Pen este la 4 procente de Emmanuel Macron, în marja de eroare am putea spune, aflată însă într-o „dinamică pozitivă”. Doar că și Jean-Luc Melenchon este pe o „dinamică pozitivă ” și tot în marja de eroare față de Marine Le Pen. Putem afirma, fără să greșim prea mult, că Emmanuel Macron este calificat, dar că al doilea calificat pentru turul doi încă se joacă.

Și mai interesant este însă ceea ce va urmă  în turul doi. Proiecțiile arată o porozitate între electoratul Marinei Le Pen (cu un program economic de stânga!) și Jean Luc Melenchon. Acesta din urmă a refuzat să spună dacă va da un consemn de vot „pentru a face baraj extremei drepte”, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în toate alegerile din ultimii 20 de ani. Dificil de spus dacă e pentru că își dorește cu orice chip înfrângerea lui Macron sau pentru că trage cu ochiul electorilor Marinei Le Pen.

O ultima observație privind plutonul codaș. Acest scrutin marchează, probabil, moartea definitivă a partidelor tradiționale. Socialiștii fac un rușinos 2% cu Anne Hidalgo, primărița Parisului, iar republicanii trec pentru prima dată în istorie sub 10%. Epoca ideologiilor și a partidelor clasice este revolută. Comuniștii, care au supraviețuit în Franța căderii Zidului Berlinului, trotkistii și neotrotkistii din „Noul Partid Anticapitalist” se învârt în jurul unui rușinos procent, depășiți chiar de exoticul Jean Lassale. Implantate încă în teritoriu, PS și Republicanii ar mai putea culege ceva la parlamentarele din iunie, dar puterea lor rămâne strict locală și dependență de „baroni”.

3

4