Alte întâmplări din minunata lume nouă…

Gregg Berhalter este încă selecționerul naționalei de fotbal a SUA. Abia întors acasă din Qatar, tipul a simțit pe propria-i piele ce înseamnă să fii american. America first again!… Totul a pornit de la netitularizarea lui Reyna în meciurile de la recentul Mondial, echipierul celor de la Borussia Dortmund fiind extrem de dezamăgit. Deh, la douăzeci de de ani, cât are și talentatul Giovanni, ai vrea ca toată lumea să ți se aștearnă la picioarele cu crampoane. Crampele de orgoliu l-au împins însă pe tânărul fotbalist să-și toarne antrenorul șefilor de la federație. Dar nu direct, ci prin mama sa, nu înainte de a avertiza opinia publică despre faptele scandaloase din trecutul pârâtului. Ce i se reproșează „proscrisului”? Nici mai mult, nici mai puțin, faptul că în 1991 (da, da, ați citit corect, 1991!), pe vremea studenției în Carolina de Nord, Gregg și-a lovit iubita, Rosalind, peste picioare. Cei doi s-au și căsătorit, în urmă cu 25 de ani, și au împreună patru copii, dar ce mai contează un astfel de detaliu pentru opinia publică din țara transformată într-o adevărată Sodoma ? Deși pârâții au ieșit în fața națiunii și au povestit despre întâmplarea aceea nevinovată din adolescența târzie, Berhalter a fost suspendat temporar și, probabil, va fi demis. De unde știau delatorii un astfel de amănunt? Țineți-vă bine, Danielle (mama lui Reyna) era colegă de cameră, în facultate, cu Rosalind. Îmi este mai clar ca oricând că promotorii agresivi ai noii corectitudini morale și politice vor fi devorați de monstrul pe care l-au creat în numele libertății măsluite, numai de n-ar dura prea mult. Căci cancerul american s-a generalizat și în Europa și omenirea a luat-o razna de tot. Chiar, yankeii or mai ține minte cum a sfârșit Sodoma?

Vasăzică, paradisul libertății s-a năruit lamentabil în America, „Tărâmul Nevestelor Deprimate”[1], sub presiunea unei obscene lipse de bun-simț. Excesul în toate a cariat până la os societatea invidiată cândva pentru suplețe și naturalețe[2]. Acum, orice gest te poate aduce pe Potomac în situația delincventului, gata să fii târât în fața judecătorului. Egalitatea între sexe și feminismul depravat au creat, bunăoară, un fel de Ku-Klux-Klan al moravurilor și ferească sfântu’ să-ți furișezi privirea pe umărul, măcar, al vreunei Afrodite ! De aceea, mă amuz și nu prea de câte ori citesc un fragment dintr-un interviu acordat de Emil Brumaru, în care poetul deapănă o pățanie de-a sa petrecută dincolo de Ocean. Așadar, ni se mărturisește spumosul personaj, „am fost, la un moment dat, în America, la New York. Au venit o albă şi o negresă. Eu m-am uitat la negresă, iar cea albă a început să răcnească. M-am uitat uimit şi am întrebat: «Ce-i cu asta, dom’ le? Ce are?». Cică: «Bă, ai hărţuit-o pe cealaltă, te-ai uitat prea fix la ea». E o deosebire foarte mare între femeile din America şi alea din Franţa, care aproape că îţi mulţumesc că te uiţi la ele, că le admiri.”[3] Prin urmare, exercițiul de admirație a superbiei feminine este strict interzis, altminteri, la cremenal cu tine! Ce mârșăvie! Dumnezeule, cum să treci pe lângă o muiere cu chip pictat și cu trup de amforă și tu, bărbat în simțire și-n acte, să te prefaci că n-o vezi? Bașca să-i mai strângi și mâna ca unui tovarăș de cătănie de demult, fără să tresari la atingerea pielii catifelate și provocatoare de furtuni în stomac… Apropo de patria celebrei Madame Récamier, președintele federației franceze de fotbal s-a trezit și el suspendat și împins pe mâna procurorilor, acuzat, ptiu drace!, de hărțuire morală și sexuală. Desigur, victima e iarăși o purtătoare de fustă, o oarecare Sonia Souid, geambaș de fotbaliști, ca și Ana Maria Prodan a noastră, care s-a plâns că „Le Graët m-a făcut să înțeleg că i-ar plăcea să ajung în patul lui. Pentru el, eram doar o bomboană. Vorbind vulgar, eram doar doi sâni și un fund.”[4] Obsedatul sexual are 81, vârsta deplinei detente hormonale, deci un pericol evident pentru ordinea publică instaurată de actualii milițieni civici. Da, căci „ei au dezlănțuit nevroza în care ne scăldăm cu delicii turbate. (…) Așa arată rezultatul scufundării în ura moșită de ascensiunea moraliștilor.”[5]

Nu că-i minunată lumea în care trăim? Și totuși, ce i-o fi venit și boșorogului ăla misogin să scrie asemenea versuri:

„Ca-ntotdeauna sunt femei în frunte
Unde se cască gura în neștire!”[6]?

[1] Charles Bukowski, Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul 

[2] Dorin Tudoran e de aceeași părere: „Și feminismul, și alte mișcări de acest tip au avut un punct de plecare cu totul justificat, de mare noblețe. A fost ucis de exces și politizări, sau, dacă vreți, de exces prin politizare. Ismele menționate de tine, ca și multe altele vor avea probabil soarta feminismului, fiindcă prin politizare excesivă devin sectare.” (Numai copilăria e glorioasă, Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran)

[3] Interviu acordat Danei Mischie

[4] Gazeta Sporturilor

[5] Traian Ungureanu, Gazeta Sporturilor

[6] Johann Wolfgang Goethe, Faust