Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro!

2. Cum a ajuns bustul lui Mihai Eminescu la Havana

Potrivit tuturor cubanologilor, inclusiv a celor care-l duşmănesc, Fidel Castro a scăpat din 630 de atentate meșterite de CIA. Unii pun asta pe seama norocului. Se povesteşte astfel că un barman de la hotel Havana Libre, unde şedea Fidel la început, a fost recrutat de CIA pentru a-i pune otravă în paharul de lapte trecut prin mixer, băutură după care El Comandante en Jefe se dă în vînt. Omul a aşteptat timp de un an momentul. Şi, într-o zi, cînd Fidel Castro a coborît la bar ca să ceară un pahar de lapte cu ciocolată, barmanul s-a dus la frigider să ia pastilele fabricate de CIA.
Din nenorocire, ele îngheţaseră şi pluteau la suprafaţa paharului. Astfel că barmanul s-a văzut nevoit să-i dea un pahar de lapte normal.

Alţii pun eşecurile atentatelor pe seama excepţionalelor măsuri de securitate ale lui El Lider Maximo. Castro – se spune, poartă pe sub uniformă un veşmînt antiglonţ, din fibră modernă, care se capsează între picioare.
Protecţia sa la deplasări prin mulţime e asigurată de cinci gărzi de corp, mulatri sau negri, în sahariene şi pantaloni strînşi pe corp. Cînd merge într-un loc unde trebuie să mănînce sau să bea, membrii securităţii sale inspectează bucătăriile înainte de a ajunge şeful la faţa locului. Un degustător gustă din alimentele suspecte cu mult înainte pentru a avea timp de digestie. Dacă e invitat să bea, Castro cere ca sticla să fie deschisă în faţa lui şi toţi cei de acolo să bea din ea. La recepţii, cîţiva falşi invitaţi merg înaintea lui pe la mese pentru a bea şi a mînca. Pe şosea se deplasează într-un convoi de Mercedesuri blindate, fără a se şti în care din cele trei maşini e Liderul. Cei din maşini poartă puşti mitraliere. El însuşi are o puşcă mitralieră, pe care o ţine la picioare.

Vor fi valabile şi aceste cauze.
Eu însă cred că principala cauză trebuie căutată în serviciile sale secrete excepţionale. Graţie lor, Castro e la curent nu numai cu un posibil complot, dar şi cu mişcările americanilor, de la debarcări pînă la capcane.
Ambasadorii străini, cei veniţi în delegaţii oficiale, jurnaliştii ajunşi în Cuba sînt documentaţi de Servicii nu numai cu ceea ce fac ei pe parcursul şederii în insulă, dar şi cu trecutul lor.
N-aveam nici o îndoială astfel că, ajuns pînă la Castro graţie prezentării pompoase din Împuternicire, acesta va fi ştiut totul despre mine.
Inclusiv că nu eram în 2001 director al ziarului Azi.

Dar nu numai atît.
El Lider Maximo nu s-ar fi lăsat înşelat de chestia cu opinia publică din România, care abia aşteaptă să-i afle opiniile. El era la curent cu toate aiurelile tipărite în presa noastră subit anticomunistă, inclusiv cu lucrurile despre amiciţia sa cu Nicolae Ceauşescu, lucru niţel exagerat, deoarece fostul Conducător nu agrea extravaganţele lui Fidel Castro. În timpul vizitei la Bucureşti a lui El Comandante, Nicolae Ceauşescu a avut multe bătăi de cap cu libertăţile asumate de Fidel Castro.
Cît despre „dezvoltarea relaţiilor de cooperare dintre ţările noastre”, cum scria în hîrtie, Fidel Castro n-avea cum să-şi facă vreo iluzie. După căderea lui Nicolae Ceauşescu, România s-a înscris rapid în tabăra SUA, votînd, în organismele internaţionale după cum i-au cerut americanii.

Deşi ca şi în cazul altor ţări din lumea a treia, cubanezii ne simpatizează (mulţi tineri au studiat în România şi s-au întors acasă căsătoriţi cu tinere românce), deşi cam tot ce mişcă pe şosele şi pe ogoare e de producţie românească, relaţiile noastre politice şi economice cu Cuba stau sub semnul ideologiei politicii anticomuniste prosteşti.
Între 19-27 iulie 2000, Emil Constantinescu a făcut o vizită în America Latină. Poposind în Mexic a declarat că nu vizitează Cuba deoarece aici se încalcă drepturile omului. Fostul preşedinte a făcut totuşi ceva bun. A adus în Mexic, cu avionul, bustul lui Mihai Eminescu, ce urma să fie dezvelit în părculeţul de peste drum de Ambasada noastră la Havana.

În 1995 fusese dezvelit la Bucureşti bustul lui José Marti.
A fost nevoie de timp, de alergătură, pînă s-a făcut rost de bustul lui Eminescu, pe care l-au dat cu bronz abia în Mexic.
Ambasada îşi presupusese să-l dezvelească pe 24 aprilie 2001. Dat fiind că la Geneva urma să se voteze o nouă Rezoluţie împotriva Cubei, ai noştri s-au grăbit să-l planteze înainte acestui moment, îngrijorate că, după votul României, autorităţile cubaneze n-ar mai fi permis dezvelirea lui.

Eu însă habar n-aveam de aceste lucruri la sosirea în Cuba.
Astfel că am arătat ambasadorului nostru la Havana împuternicirea de a-i lua un interviu lui Castro. Ambasadorul s-a arătat sceptic faţă de entuziasmul meu. Şi nu pentru că relaţiile noastre cu Cuba sînt la cel mai jos nivel, ci pentru că birocraţia de la Havana era greu de înfrînt în cele cîteva zile cît şedeam noi în Cuba.

Avînd în vedere însă imprevizibilităţile lui Castro, nu m-a descurajat total în privinţa strîngerii de mînă. Se profilau cîteva prilejuri în care El Comandante en Jefe putea să-mi facă această onoare, chiar dacă fără să ştie că eram un jurnalist dintr-o ţară mai proamericană decît unul dintre statele componente ale SUA:
La şedinţa de deschidere a Conferinţei Interparlamentare, la recepţia oferită după ceremonia de inaugurare.
N-a fost să fie.