Anul fără vară

Vara anului 1816 nu semăna cu nicio vară de care oamenii își puteau aminti. A nins în New England. Ploi mohorâte și reci au căzut în toată Europa. A fost frig, furtună și întuneric, nu semăna deloc cu vremea obișnuită de vară. În consecință, anul 1816 a devenit cunoscut în Europa și în America de Nord drept „Anul fără vară”. De ce a fost vara anului 1816 atât de diferită? De ce a fost atât de puțină căldură și atât de puțină vreme însorită în Europa și în America de Nord? Răspunsul ar putea fi găsit în cealaltă parte a planetei, mai precis la Muntele Tambora din Indonezia.

Pe data de 5 aprilie 1815, muntele Tambora, un vulcan, a început să bubuie, la propriu, datorită activității din interiorul său. În următoarele patru luni, vulcanul a erupt, declanșând cea mai mare explozie vulcanică înregistrată în istorie. Mulți oameni aflați în apropierea vulcanului și-au pierdut viața. Muntele Tambora a eliberat atât de multă cenușă și aerosoli în atmosferă încât cerul s-a întunecat, iar lumina soarelui a fost blocată. Particulele mari aruncate de vulcan au căzut pe solul din apropiere, acoperind orașele cu atât de multă cenușă încât s-au prăbușit casele. Există rapoarte conform cărora câțiva metri de cenușă pluteau la suprafața oceanului din regiune. Navele trebuiau să treacă prin ea pentru a ajunge dintr-un loc în altul. Dar particulele mai mici aruncate de vulcan au fost suficient de ușoare pentru a se răspândi în atmosferă în următoarele luni și au avut un efect la nivel mondial asupra climei. Acestea au ajuns în stratosferă, unde s-au putut distribui mai ușor în întreaga lume. Temperatura medie globală a Pământului a scăzut cu trei grade Celsius. Din fericire, efectul a fost temporar. În cele din urmă, chiar și cele mai mici particule de cenușă și aerosoli eliberate de vulcan au căzut din atmosferă, lăsând să pătrundă soarele.

Anul fără vară a avut numeroase efecte în Europa și în America de Nord. Culturile au fost distruse, fie de îngheț, fie din cauza lipsei luminii Soarelui. Acest lucru a făcut ca alimentele să fie puține și i-a făcut pe fermierii care au reușit să cultive să se teamă că vor fi jefuiți. Lipsa recoltelor din acea vară a făcut ca alimentele cultivate să fie mai valoroase, iar prețul acestora a crescut. Deoarece prețul ovăzului a crescut, a fost mai scump pentru oameni să-și hrănească caii. Caii reprezentau principala modalitate de transport, așa că, odată cu scumpirea ovăzului, costul călătoriilor a crescut. Este posibil ca acesta să fi fost unul dintre factorii care l-au inspirat pe un german cu numele de Karl Drais să inventeze o modalitate de a te deplasa fără a avea nevoie de un cal, și anume, bicicleta. Vremea mohorâtă a verii i-a inspirat și pe scriitori. În timpul acelei „veri fără vară”, Mary Shelley, soțul ei, poetul Percy Bysshe Shelley, și poetul Lord Byron se aflau în vacanță la Lacul Geneva. În timp ce erau blocați în casă zile întregi din cauza ploii constante și a cerului mohorât, scriitorii au descris în felul lor mediul sumbru și întunecat al vremii.

Mary Shelley a scris Frankenstein, un roman de groază plasat într-un mediu adesea furtunos. Lord Byron (George Gordon) a scris poemul Întunericul, care începe astfel:

„I had a dream, which was not all a dream.
The bright sun was extinguish’d, and the stars
Did wander darkling in the eternal space,
Rayless, and pathless, and the icy earth
Swung blind and blackening in the moonless air;
Morn came and went—and came, and brought no day,
And men forgot their passions in the dread
Of this their desolation; and all hearts
Were chill’d into a selfish prayer for light”.

Mount Tambora

Fotografie: Mount Tambora, Sumbawa, Indonesia. (Jialiang Gao)