Apa caldă și Misterele Bucureștiului (II)

Sună telefonul. Recunosc vocea unui fost coleg de școală. Salut! Da, te ascult. Te uiți? La ce să mă uit? La televizor. Nu mă uitam în clipa asta la televizor. De ce? Trebuia să te uiți, tocmai vorbește Nicușor Dan. Foarte frumos din partea lui. Cum ai spus? Repetă! Repet – foarte frumos din partea lui. Așa vorbești tu despre noul primar general? Da ce-am spus? L-ai ironizat, îmi dau seama că m-am înșelat în privința ta, ești și tu o pesedistă mascată. Mascată sunt- și pe stradă și în magazine – pesedistă nu sunt. Atunci de ce vorbești urât despre noul primar general? Dar ce-am spus? Te-ai exprimat ironic, ai zis – foarte frumos din partea lui. Dar cum trebuia să spun? Altfel, dar nu ironic; ăsta e un om cu doctorat, cu studii. Foarte frumos din partea lui. Iar începi? Păi ce, voiai să spun foarte urât din partea lui că e un om școlit? Deschide televizorul, urmărește ce spune și încetează cu bășcălia. Conversația se termină brusc.

M-a indispus telefonul ăsta. Îmi dau seama că nu prea mai am cu cine să vorbesc. Prietenii au devenit suspicioși, foștii colegi oscilează între simpatie și îndoială. S-a schimbat lumea. O fi de la covid? Cine știe. Mă așteptam ca după alegeri să fie oamenii mai relaxați, mai dumiriți. Nu sunt. Deschid fereastra. Aerul curat nu se mai răspândește în odaie ca altădată. Pare să stea oprit în dreptul cadrului ferestrei întrebându-se de ce fereastra nu poartă mască. Îmi iau jacheta de ploaie și ies în stradă. Nu plouă. A picurat puțin. Mă plimb fără țintă și știu că după o oră de mers hai-hui, revin acasă cu impresia limpede că n-am fost nicăieri. De când a început pandemia, cam ăsta e sentimentul, de Țara Nimănui de pe planeta NUȘTIU. Puțin înainte să revin acasă primesc un mesaj. „Am făcut rost de o oglinjoară din aia vorbitoare. Te sun imediat. Vasile”. Incredibil! Ce repede s-a adaptat domnul Cancicov! Care va să zică nu s-a dezintegrat, așa cum mi-a dat de înțeles, ci bântuie prin oraș și pe deasupra a și făcut rost de un telefon performant. Bravo lui! Hopa: număr necunoscut. Uite-l că sună. Alo, da. Doamna cu pudriera de sticlă? Chiar eu. Sărut mâinile, stimată doamnă. Bună seara, stimate domnule ministru.* Ei dragă ce vești mai ai? Ce mai face noul vostru candidat la primărie? Vă spun imediat. O clipă. Dar.. scuzați-mă, dumneavoastră nu puteți accesa ziare.com? Ce să fac? Nu am înțeles. Să accesați de pe mobilul dumneavoastră orice site de știri și să vă lămuriți direct cum stau lucrurile. Nu înțeleg ce spuneți cu mobila și cu sita. Nu am spus mobilă, am spus mobil. Și nu am spus sită, am spus site. Un zgomot ciudat ne-a întrerupt convorbirea și în scurt timp nu l-am mai auzit, ci l-am văzut în persoană pe domnul Cancicov scuturându-și umbrela la intrarea în parcul din preajma Ateneului. Cum eu nu eram prea departe de locul acela i-am făcut semn cu mâna. M-a zărit și l-am văzut cum se așază pe o bancă. Când am ajuns în dreptul acelei bănci s-a ridicat și mi-a spus: Dragă, spune repede ce poți acum, fiindcă sunt destul de grăbit. Trebuie să mă întorc la alegerile din 1918, nu am mult timp de pierdut pe-aici. Hai, mai arată-mi ceva pe oglinjoara vorbitoare. I-am arătat următorul text: Nicusor Dan a declarat, întrebat dacă se va înscrie în PNL, că are o lungă viață profesională, ca primar general al Capitalei si că în următoarele luni este extrem de preocupat de viața Bucureștiului. El a adăugat că reflectează la o intrare in politică.
„O să dau același răspuns ca domnul premier. Viața mea profesională e lungă din momentul acesta. În momentul acesta am mari dificultăți în a ține la suprafață acest oraș. Sunt extrem de preocupat de următoarele luni din viața Bucureștiului și asta este suficient pentru mine. Reflectez la o intrare în politică. Pentru acest moment este răspunsul pe care vi l-am dat”, a afirmat Nicușor Dan duminică seara la Romania Tv.

Domnul Cancicov a tăcut câteva secunde, apoi a comentat: Ce are viața lui profesională lungă cu ținerea la suprafață a orașului? Nu cumva vorbește în pilde? Interesant. Totuși, e sincer. Spune că are mari dificultăți. E un om sincer. Așa era și Feldmareșalul Mackensen.

Haideți, domnule ministru, că exagerați, încerc eu să-l aduc în realitate. Dar el nu și nu. Pe urmă am înțeles. Și l-am lăsat să povestească.

„Luni, 14 mai 1918, în plină campanie electorală: o luptă între guvern și morile de vânt – căci rezistență de undeva, în teritoriul ocupat, e exclusă. S-a publicat lista candidaților pentru Parlament. Rolul de opoziție și l-au luat Carpiștii, adică amicii cei mai ortodocși ai Feldmareșalului Mackensen. În consecință, guvernul nici nu le pune contracandidați. Același lucru cu cei câțiva prieteni ai domnului C. Stere care sprijină guvernul în campania contra guvernului liberal. După lista candidaților se poate prevedea de pe acum fizionomia Camerei ce va rezulta din aceste alegeri. Deși o cameră nouă nu va cuprinde oameni noi. În lipsă suficientă de cadre de mâna întâi, s-au creat cadre din oameni de mâna a doua și chiar a treia, oameni ce în timpurile normale ale politicii partidelor istorice – timpuri deja destul de urâte – se mulțumeau cu câte un post de inspector comunal, intendent la grajduri sau agent comercial. De asemeni au reapărut și ginerii și fiii lui „papa” a fiecărui mare om politic, care a ținut în timpul războiului „puiul” lângă ei, cu situația militară nelămurită, în speranța că se va obține amnistia generală. În fine, mai văd pe liste figurând transfugii din celelalte partide.

Vineri, 8 iunie 1918. De multe ori m-am întrebat, Feldmareșalul Mackensen o fi el oare în realitate un mare general sau a fost cândva și acum s-a răsuflat?
Cât timp în Orient exista un front, rămânerea lui în România ocupată, chiar ca mare general, avea o justificare. Azi, însă, aici în Orient nu mai este front; de la Marea Baltică până la Marea Neagră e pace, pentru ce ar ține Germania în neacțiune un mare general, când în Italia se dau lupte mari, iar în Apus, în ultimele ofensive destinate decisivei, n-au luat nici Verdunul, nici Parisul, nici Calais. Acolo e nevoie urgentă de mari capacități militare, de ce stă Mackensen în București? Eu tot cred că l-a pus la reformă și o fi știind ei pentru ce îl lasă să se odihnească bătrânul aci, unde casă bună are, masă bună are și mai presus de toate o nație bună, blândă și liniștită. Verdun îi trebuie lui?

Și cum își mai aduce câteodată aminte că a fost om de acțiune și azi n-are ce face, s-a pus bătrânul Feldmareșal să ne facă administrație și educațiune. Și pentru ca posteritatea să afle ce făcea Feldmareșalul Mackensen în România în iunie 1918 am să public ordonanța ce a dat azi în capitală și care poartă propria sa semnătură.

Se ordonă!
I) Alimentele expuse în prăvălii spre vânzare să nu se pună pe raftul gol, ci pe hârtie.

1. II) E interzis publicului a pune mâna pe alimentele expuse vânzării și care trebuiesc mâncate așa cum se vând ca: fructele, prăjiturile (Feldmareșalul crede că populația încă mănâncă prăjituri). Să se ia cu lingura sau cu altceva la fel.

lII) E interzis publicului să guste din alimente cu scobitori uzate sau cu lingura prăvăliei.

1. IV) Alimentele trebuiesc acoperite de muște.
2. V) Oltenii ce vând cu coșurile să n-aibă păduchi.

Contravenienții se vor pedepsi… etc.

Comandant suprem al armatei de ocupație

(ss) Feldmareșal Mackensen
Acum nu mă mai întreb de ce Mackensen, în loc să lupte să ia Parisul sau Verdunul, stă la București și păzește lumea să nu-și bage degetele nespălate în muștar. Și dacă Feldmareșalul și-a lăsat ocupația războinică și s-a pus să ne facă educația atunci are un larg câmp de activitate.”

Încerc să-i spun domnului ministru că Feldmareșalul era cât se poate de bine intenționat, dar când am vrut să-mi continui gândul am zărit doar banca goală. Agățată de un ornament al băncii o umbrelă neagră cu mâner de bambus balansa în bătaia vântului.

Anton Ludwig Friedrich Auguust Mackensen

București .1918

https://books.google.ro/books/about/Jurnal_din_vremea_ocupatiei_vol_II.html?id=b_SJDQAAQBAJ&redir_esc=y

https://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Ludwig_August_von_Mackensen

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Cancicov

https://i2.wp.com/www.muzeuldefotografie.ro/wp-content/uploads/2018/12/1-dec.jpg?ssl=1