Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Arhiva Afectivă. Atlasul Botanic și deprinderile fanariote
2018, București. Făcând ordine în bibliotecă, de dimineață, m-am lăsat pierdută în timp și m-a apucat ora trei după amiaza citind la întâmplare pagini din cărți uitate cu semne puse la diverse date, în diverși ani. Din fericire, asemenea momente nu se întâmplă des, dar atunci când se întâmplă, sunt bine venite. Într-un vechi Atlas Botanic, editat de Cartea Românească în 1930, am citit această prefață : „Plantele sunt ființi. Având viața lor ca toate ființele au bucurii și necazuri. Plantele sunt însă ființi mute și țintuite locului. Durerea lor nu o poate oricine prinde. În schimb, bucuria de viață o arată cele mai multe prin flori boghioase, mirositoare, gingașe văzute de ori și cine. A iubi și a cunoaște florile e a iubi ce este frumos, înălțător. Cine trece pe lângă o plantă cu flori și nu-și apleacă privirea asupra ei, nu e în măsură să înțeleagă nici ce e ideal în omenire. Inima lui e de piatră. Nu e om.”
Textul spune clar: cine nu-și apleacă privirea asupra unei plante cu flori, nu înțelege ce e ideal în omenire, inima lui e de piatră, nu e om! Dar ce semnifică oare aceste cuvinte astăzi, în era alertelor, a stărilor de urgență, a testelor, spaimelor și statisticilor terorizante?
„Plantele sunt ființi”, așa sună vorbirea anilor 30. E limbajul involuntar caragialesc. Să nu uităm că de la încheierea perioadei fanariote trecuseră doar o sută de ani. Dar dacă „plantele sunt ființi,” oamenii ce sunt? Și oare, chiar a trecut perioada „metehnelor” fanariote?
Un posibil răspuns despre mentalitatea existentă în Moldova și Muntenia, chiar și după încheierea epocii fanariote, îl avem de la profesorul Rădulescu Motru care, în al său studiu despre Psihologia poporului român, spune: „A trecut timpul domniilor fanariote, s-au dus ciocoii, dar ne-au rămas amintirile despre ei, dimpreună cu deprinderile lor; ne-a rămas ciocoismul. Ciocoismul îl întâlnim încă în viața politică; și are aproape același caracter ca și ciocoismul vechi: frenezia puterii, lipsa de ideal și disprețul pentru mulțime. Cazurile care îl ilustrează sunt multe; simți chiar o greutate să alegi, atât de multe sunt. Ciocoismul a fost o boală grea și încă o boală națională.
Ciocoiul nu admite niciodată importanța adversarului. El, fie într-un partid cât de puțin numeros și cât de neputincios, nu vorbește niciodată cu stimă de partidul advers. Pentru el, adversarii sunt ca pulberea care o ridică vântul și prin care dânsul poate pătrunde când vrea! La gestul lui i se pare că privește o omenire întreagă. Sculați oameni buni și din plaiuri și din orașe, fiindcă vorbesc eu! Sentimentul realității nu se poate împăca deloc cu ciocoismul. Când ești atins de ciocoism vorbești ca din nori: peste capul tuturor… Disprețuiești toată lumea crezând că astfel te impui tuturor! Iar când cel atins de ciocoism este descusut mai de aproape asupra intențiilor sale, asupra programului său de guvernământ, atunci firea sa mai întâi se revoltă; cum, trebuie și un scop pentru ciocoi? În urmă însă răspunde: dar scopul este că voi să fiu la putere și să-mi arăt energia. Cei atinși de ciocoism nu văd în lume decât trosnetele energiei. Ciocoii, în politică, sunt ca zapciii în administrația de odinioară. Altminteri sunt oameni cinstiți.”
Așa sunt și unele plante – otrăvitoare, toxice, rău mirositoare, altminteri frumoase.
Dar oare, cum se manifestă la plante spiritul gregar? Nicicum. Fiindcă nu există așa ceva în regnul vegetal. Înseamnă că nu din natură a apărut această trăsătură specifică acestor locuri. Ba da! Cum? Păi, buruienile? Pălămida, o grădină neîngrijită… Nu. Acolo e altceva. Buruiana nu are spirit gregar. Buruiana este profitoare. Are spirit de supraviețuire. Crește și pe timp de secetă. Crește și din piatră seacă. E învingătoare. Nu-i pasă că nu o dorește nimeni. Nu împodobește nimic. Rolul ei este unul singur – să năpădească.
Spune mai departe profesorul Rădulescu Motru:
„Pentru a corespunde idealului de solidaritate socială, i-ar mai trebui românului conștiința sacrificiului persoanei sale, apoi voința de a face un asemenea sacrificiu; ci el nu are nici una, nici alta. El are un suflet gregar, și atâta tot. Prin „suflet gregar“ sociologia înțelege altceva decât un suflet solidar. Solidaritatea este opera sacrificiului conștient, este ultima verigă în înălțarea morală a voinței, pe când „gregarismul“ este o stare impusă de împrejurări și de tradiție. Solidaritatea este ținta spre care se îndreaptă cultura: „gregarismul“ poate fi anterior orișicărei culturi, și unii sociologi pretind chiar că el este totdeauna anterior culturii. Unitatea sufletească ce se stabilește între toți membrii unei societăți prin gregarism este cu desăvârșire de altă natură decât aceea care se stabilește prin solidaritate. Gregarismul se produce prin imitație, pe când solidaritatea prin încordarea și stăpânirea de sine. O societate cu suflet „gregar“ nu opune imitației nici un obstacol: membrii ei, având sufletele puțin diferențiate, lasă drum liber imitației și aceasta se întinde de la o margine la alta a țării, pe când o societate cu suflete diferențiate opune imitației rezistență, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecăruia. Gregarismul este o armonie a sufletelor, dobândit pasiv, aproape mecanic; – solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuși, prin recunoașterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine. Este o mare deosebire între gregarism și solidaritate. Dar cu aceasta nu vrem să înțelegem că starea de gregarism este o stare plină de păcate și de care un popor trebuie să se rușineze. Gregarismul este o stare obișnuită la toate popoarele tinere, care nu au avut ocazia să se cultive mai adânc din cauza tinereții lor; și de tinerețe nu are să se rușineze nimeni. Rușinos ar fi când poporul nostru ar mai păstra starea de gregarism și după ce ar înceta să fie un popor tânăr.”
Aveam opt ani în 1957, când se stingea din viață filosoful Rădulescu Motru. Poporul nostru nu mai e chiar atât de tânăr, domnule profesor, dar așa cum bine ați spus, rușinos este că încă păstrează starea de gregarism.
Gregar= conformist, docil, spirit de turmă
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_R%C4%83dulescu-Motru
https://www.timpul.md/articol/veacul-fanariotilor-%281711-1821%29-32517.html
Comentarii
Invitații cristoiublog
