Arhiva Afectivă. Cheți despre Lorenz

Cărarea care duce spre fosta casă a bătrânului avocat Medveș urcă în pantă ușoară iar înainte de podeț se transformă în răspântie.
– Iată -ne ajunse la puntea lui Chiflă! Ai să te minunezi când vei vedea ditamai dulăul! Acum nimeni nu-i mai zice ca înainte. Nici n-ar avea sens să-i spui Chiflă unui mare butuc blănos cu ochi vioi și labe de lup.
– Și care e acum numele lui?
– Are mai multe. Dar de când a fost împodobit cu zgarda pe care scrie Zeno, e tare mândru.
– De ce poartă zgardă? Știam că e un câine liber.
– A fost și a rămas liber. Zgarda este stația lui de emisie-recepție. Un fir abia vizibil se află sub cureaua cu zale de metal între care e prinsă plăcuța pe care îi este e gravat numele. Zeno îl ajută pe Zeicu în toate acțiunile care impun auz foarte bun și procesare rapidă.
– Mușcă?
– Și care din ei ai crede că mușcă?
– Nu știu…
– Ai auzit tu vreodată o întâmplare din care un om să povestească cum a scăpat din colții lui Zeicu sau ai lui Chiflă, zis și Zeno?.
– Nu.
– Atunci pesemne ți-au rămas în memorie „mușcăturile” celor de la  care nu te așteptai și ai uitat că aceia nu erau câini de curte ci „oameni cu carte”. Presupun că ai trecut și prin așa ceva în viața ta de orășeancă plecată de la sat… Am auzit că cel mai adesea oamenii pe care îi ajuți dezinteresat ajung să sfâșie mai rău decât cei pe care îi ajuți din obligație. Nu am vrut să răscolesc amintiri. Ia spune-mi cu ce te-a răsfățat Raveca la prânz?
– Cu un curs englez-român-salcâmean și cu regretul că nu am mai trecut pe la ea să mă trateze cu o pogace, un vinars…
– Totuși ți-a spus ce ai fi primit dacă ai fi mers mai des în vizită.
– Da. O pogace, un vinars…
– Și ce ai fi vrut să îți dea? Un pui fript? O zamă de găină cu tăiței de casă? O plăcintă cu mere după rețeta soră-si Mimi Benedek? Dar ai fi meritat să primești toate aceste bunătăți? Era vreo aniversare? Era vreo sărbătoare?
– Cheți! Mi-ai spus sau nu de dimineață că în bufet nu e nimic fiindcă mă așteaptă Raveca cu brânzoaice?
– Ți-am spus.
– Și adevărul că nu am mâncat nimic de alaltăieri ți se pare acceptabil?
Cheți se făcea că nu aude. Trecuse ora asfințitului și tufele de soc printre garduri se zăreau ca pete vag alburii prin frunzișul întunecat.
– Ieri seară când ai intrat în baracă odată ajunsă în odaie lumina era ca de dimineață nu-i așa? Ei bine, chiar era dimineață. Echipa lui Zeicu specializată pe studiul timpului a reușit să transforme orele de vară în așa fel încât uneori „așa din senin”, se întâmplă să avem o seară, două dimineți și o singură noapte.
– Și această „intervenție” nu perturbă bunul mers al vieții oamenilor? Nu e dat peste cap ritmul circadian? Succesiunea zilelor și nopților are un rost al ei, eu așa știam.
– Ce știai e întrucâtva depășit fiindcă vezi tu, de curând s-a aflat că modificările subtile în mișcarea galaxiilor îndepărtate au în spațiu același efect de fluture pe care noi îl cunoaștem pe pământ.
Mai sunt câțiva pași și ajungem la „baracă”. Ochii pisicii sclipesc straniu în lumina slabă a înserării. Cu gândul la galaxii încerc să- mi adun slabele cunoștințe despre efectul fluturelui.
– Nu am aprofundat niciodată teoriile lui Edward Lorenz. Dar am înțeles din puținele lecturi pe tema mișcării curenților de aer, a curenților marini, a norilor pe cer, că unele sisteme dinamice pot declanșa efecte.
– Natura întreagă este un sistem mecanic probabilist, zise Cheți împingând cu umărul portița de la intrare. Odată intrate în casă, odaia se lumină treptat. Înserarea de afară devenea de la o clipă la alta o proaspătă dimineață. Cheți imperturbabilă își continuă mica disertație.
– Cu Lorenz ăsta, cu matematica lui de meteorolog, uite cum stau lucrurile: modelul său simplu prezintă fenomenul cunoscut sub numele de „dependență sensibilă de condițiile inițiale”. Acesta este uneori denumit „efectul fluture”. De exemplu, un fluture care bate din aripi în America de Sud poate afecta vremea în Manhattan. Și desigur poți să te întrebi, cum anume un set de ecuații complet deterministe prezintă acest comportament? Iată cum oamenii de știință sunt adesea învățați că mici perturbații inițiale duc la mici schimbări în comportament. Răspunsul constă în natura ecuațiilor – care sunt ecuații neliniare. Deși sunt dificil de rezolvat, sistemele neliniare sunt esențiale pentru teoria haosului și prezintă adesea un comportament fantastic de complex și haotic.

Cheți se întoarse spre ușă și înainte să plece îmi arătă masa pe care mă aștepta un ceai cald și o farfurie cu brânzoaice. Din fericire, în câteva minute se făcu iarăși seară și am înțeles că e vorba de cină, nicidecum de micul dejun.

 (va urma)