Arhiva Afectivă. Croitoreasa, ficușii și revoluția

Tovarășul Iftene Dumitru, devenit după decembrie 89 domnu’ Iftene sau mai simplu, nea Titi trase de clanță odată în sus și apoi de câteva ori în jos. După manevra asta, ușa se deschise.
Hai, să trăim! spuse el așternând pe masă punga cu boniere și chitanțiere proaspete, noi nouțe, aduse de la „depozitul tipizate”. Stând pe scaun, nea Titi observă masa ștearsă de praf, scrumiera golită și spălată, zambila din coșulețul împletit mutată într-un ghiveci de plastic legat cu o panglică de hârtie creponată. Ce va să zică gospodarul iubitor, își zise el mulțumit în timp ce verifica dacă toate bonierele au sau nu cotor. Ultima dată l-au cam tras în piept cei de la depozit. I-au dat niște chitanțiere prinse cu agrafe de birou sau, și mai rău, făcute sul și legate cu un gumilastic. Ce s-a chinuit cu alea! Un chitanțier ca lumea nu se desface și nu e tipărit aiurea niciodată. De trăinicia lui depinde seriozitatea și prestanța casierului! O chitanță e un act important, nu doar acasă în sertarul cu taxe achitate, ci mai ales într-o sală de judecată! Că nu se știe niciodată.

Cât credeți că a durat până să stăpânească cetățeanul Iftene Dumitru, casier, confortabilul birou de câțiva metri pătrați, cu masă, scaun, radiator iarna și ventilator vara? Mult, tare mult. Propunerea o făcuse cu mulți ani în urmă. Pe vremea aceea întreținerea pentru scara A se plătea la subsolul scării E. Păi, treabă-i asta? Să obligi oamenii să plece de acasă, să-și pună șoșonii, vesta și căciula și să pornească spre casierie prin nămeți? Nu era mai simplu să ia liftul, să coboare în holul scării lor și fain frumos în pijama și sacou, sau în capot, cu bigudiuri și o flaușată pe cap, să vină să întrebe dacă au sau nu restanțe pe luna în curs, dacă pot sau nu plăti vreun avans? Dar deh.. „Nu toți înțelege civilizația”, cum bine zice Verginica, femeia de serviciu de la scările A, B și C.

Când, în 1985, tovarășul Iftene a lansat pentru prima dată ideea casieriei în holul scării A, l-au făcut în toate felurile – leneș, influențat de idei avangardiste, suspectat că l-a inspirat vreunul de la Europa liberă sau de la Radio Moscova, cine știe? Îl sunau la ușă să-l cheme pe balcon, la vreo tablă, și imediat îl întrebau „ce-ți veni, băi, nea Titi, ce-are casieria aia de la subsol?” și așa mai departe. Dar uite, până la urmă a venit revoluția, s-a schimbat regimul și visul lui Titi Iftene s-a împlinit în primii ani ai tranziției, în anii Marii Privatizări!

Biroul casieriei blocului, aflat în partea stângă a intrării, după al doilea stâlp al holului, trecuse prin mai multe etape de amenajare. Inițial zăcuseră acolo ani la rândul filodendronul și ficușii doamnei Cernăianu Natalița, fostă croitoreasă a nepoatei ministrului de finanțe din vremea lui Carol al doilea. Foarte pricepută la sacouri trois quart doamna Natalița!

În anii 60, în spatele ficușilor era tabelul locatarilor și cotele la întreținere, alături era gazeta de perete cu anunțuri și sesizări, iar undeva lateral, deasupra cutiilor poștale, erau fie înrămați, fie în în pioneze chipurile mai marilor zilei. Așadar, de-a lungul timpului în holul blocului G8 s-au perindat pe peretele central pozele lui Petru Groza, Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu, Emil Constantinescu, Michael Jackson și Loredana Groza. În zilele fierbinți din decembrie 89, doamna Cernăianu și-a făcut remarcată atitudinea civic revoluționară făcând ceai și cafea gărzilor patriotice care intrau în holul blocului ca să fumeze în focul luptei cu teroriștii ascunși, pesemne, prin tomberoane sau, cine știe, în boxele de la subsol. În decembrie 1990, la sărbătorirea unui an de la Marea Revoluție Română, odată cu recunoștința pentru acte de eroism în timpul luptei pentru înlăturarea și zdrobirea comunismului, dânsa a primit un certificat de revoluționar, dar și oferta de mutare a plantelor din hol în fosta uscătorie a blocului. Într-o ședință cu locatarii, când pe ordinea de zi s-a ajuns la capitolul „discuții”, administrația blocului a luat această hotărâre dictând pentru consemnare în procesul verbal: „plantele fostei tovarășe Natalița, actualmente doamna Cernăianu Natalia, vor fi mutate din hol la etaj – spații comune.”

Doamna Cernăianu, dovedind un antrenat simț al democrației, nu s-a lăsat înduplecată. S-a ridicat și, privind spre masa unde se scria procesul verbal, a spus: Insist să se consemneze! Suntem o asociație de locatari liberi, trăim într-o țară care a doborât comunismul cu abuzurile lui cu tot, nu voi admite ca plantele mele sa fie mutate în uscătorie!

Având o puternică susținere din partea partidelor istorice – PNL reprezentată de familiile Ionescu de la doi și Potocea de la cinci; PNȚ, prin nepotul contabilului pensionar Bogoi de la patru, dar și PRM, prin Verginica, femeia de serviciu de la scara A, cazul s-a închis iar filodendronul și ficușii au rămas în continuare în hol. S-a dictat apoi în același proces verbal : „Planul de transport și depozitare fier cornier, sticlă și platformă de lemn pentru amenajarea casieriei va fi amânat până după data de întâi mai a.c”.
Amânarea s-a întins pe o durată de patru – cinci ani.

Pe parcursul acestei amânări doamna Cernăianu, la minunata vârstă de 97 de ani, a plecat să ia măsuri pentru sacouri trois quart într-o lume mai bună. Ficușii și filodendronul, admirabil îngrijiți de Verginica după decesul doamnei Natalița, împodobesc acum recepția hotelului Tri Star de peste drum.

Prin 1992 – 1994, când s-au înmulțit tarabele, dozatoarele și buticurile de tot felul, s-a împlinit și visul lui nea Titi. Sponsorizat de un proprietar de xerox dar și de proprietarul unei plite de făcut hamburger, nea Titi a putut să comande materialele necesare pentru construirea casieriei. Băiatul cu xeroxul de la scara B care se pricepea de minune la montări și demontări de mici afaceri private, a reușit să obțină rapid aprobarea și acordul asociației pentru înființarea casieriei la scara A. Între timp, s-a aflat că întreținerea poate fi plătită și on line. Vârstnicii s-au împuținat, iar cei care doreau să plătească cash erau tot mai rari.

Se împlinesc ani buni de la împlinirea proiectului „casieria”. Iftene Dumitru e vizitat doar la două trei luni odată. Blocul a ajuns să fie locuit în proporție de șaizeci la sută. Păcat. Tocmai când nea Titi a reușit să aducă în birou un computer second hand.

chitanțier