Hm… Grea decizie… Vrei să intri în concursul de admitere anul viitor? E bine, ar fi ceva timp. Nu mult, dar suficient să-ți însușești anumite elemente necesare. Sunt curios cum și cât vei reuși să acumulezi, să recuperezi. Gândește-te bine, vei concura alături de tineri care au în spate cel puțin patru ani de studiu organizat. Da. Știu cu cine vei putea lucra. Mary, mă gândesc la Dreptu, la Ioan Dreptu.
Când profesorul Ștefan Szönyi a rostit acest nume, în încăpere s-a așternut o liniște care mi-a adus în gând prezența unui înger păzitor. Doamna Mary, soția profesorului Szönyi a aprobat, mulțumită de gândul bun al maestrului.
În holul fostei case Miclescu din Bulevardul Kiseleff, unde locuia în acea vreme familia Szönyi, lumina de ambră anunța o înserare de o neasemuită blândețe care, în câteva secunde, urma să transforme brusc interiorul într-o secvență alb-negru de film clasic. Așezată pe o măsuță a holului, farfuria cu struguri de ceară amintind coșul de fructe a lui Caravaggio s-a transformat în câteva clipe într-o natură moartă de Daguerre. La ce te gândești? Ai observat că s-a întunecat? Mery, aprinde te rog lumina. Uite, am scris aici ceva, o dedicație, o vei citi acasă. E un catalog cu picturile mele. Sunt destul de slăbit, dar sper să mai pot lucra. Vei începe studiul desenului cu cel mai bun student al meu, sper să vă înțelegeți. El nu e prea vorbăreț, dar când e vorba de lucru la șevalet spune întotdeauna ceea ce trebuie. Da. Îmi pare rău că te grăbești să concurezi, dar ai vârsta, desigur e dreptul dumitale. Uite, Mary, anumite calități pe care le au unii copii se pierd pentru totdeauna. Școala nu ar trebui să-i uniformizeze. Să-ți spun ceva important – încearcă să înveți fără să-ți pierzi personalitatea. Ai nevoie de câteva luni de lucru.
Va trebui să înveți să vezi altfel lumea. Să te obișnuiești să sesizezi esențialul, să deslușești forma, dominantele, contrastele. Sunt multe cele ce trebuiesc însușite. Totuși, ferește-te de șabloane sau de scheme învățate pe de rost! În artă, bunul simț, măsura, discernământul, echilibrul sunt primordiale. Până și cea mai năstrușnică îmbinare de forme trebuie să aibă un anume echilibru. Altfel nu stă în pagină, se răstoarnă, iar asta denotă stângăcie și necunoaștere.
Ajunsă acasă am deschis catalogul oferit de domnul profesor și am citit dedicația „Dragă Sabina, tu va trebui să faci o artă mai luminoasă, Ștefan Szönyi!”
De la Ioan Dreptu (Kiki), curând am aflat că maestrul e foarte bolnav. Kiki ținea foarte mult la profesorul său, pentru care avea o reținută venerație. Domnul Szönyi stăpânea o noblețe a gândirii formei, o eleganță a construcției anatomiei umane, o discreție a înveșmântării, a punerii drapajului, care putea părea cumva manieristă deși nu imita pe nimeni. Nu a fost un mare colorist, a fost însă un excepțional desenator, un artist capabil să compună și să dinamizeze mari suprafețe ale arhitecturii de interior sau de exterior cu secvențe în care mișcarea și stop–cadrul alternau într-o orchestrație desăvârșit armonizată.
În arta lui Ștefan Szönyi nu există disonanțe, ci multă măsură și sobrietate. Chiar și peisajele au o noblețe aparte. Copaci, coline, orizonturi se supun unei viziuni mai degrabă scenografice.
În săptămâna în care am aflat că se stinge și că șansele vindecării sale sunt nule, mi-am amintit remarca profesorului Szönyi în holul casei sale, în timp ce eu priveam farfuria cu fructe de ceară – La ce te gândești? Ai observat că s-a întunecat? Mery, aprinde te rog lumina.
https://www.observatorcultural.ro/articol/arte-vizuale-ioan-dreptu-simtul-masurii/
https://www.qmagazine.ro/din-paris-la-timisoara-marturia-unei-traiectorii-umane-fantastice/
Lasă un răspuns