Arhiva Afectivă. Nimic nu se schimbă, dar nici nu se transformă

Proză (pretins) fantastică
….
– Da’ de ce pretins? Ba l-ai și pus între paranteze!
– Pe cine?
– Cum pe cine? Cuvântul pretins! Uite-l aici, pus între paranteze! Ia explică acum aici și semnează de primire!
– Cine ești dumneata și cu ce drept îmi dai instrucțiuni?
– Sunt secretarul adjunct al secretarului raionalei de partid și răspund inclusiv de corespondență. Ai scris sau n-ai scris cuvintele proza cu p mare, paranteză deschisă, pretins, paranteză închisă?
– Da, am scris.
– Și cui vei trimite această carte poștală?
– Care carte poștală?
– Asta pe care ai început-o acum.
– Dumneata delirezi.
– Ba nu delirează de fel. Are dreptate.
– Ai văzut ? Până și Savonarola e de acord cu mine. Bine ați venit scumpe tovarășe Girolamo Savonarola. Ce se mai aude prin Republica Florentină? Toate bune?
– Vrei să spui, fiule, Repubblica Fiorentina?
– Eh.. nu le am eu cu Garibaldi, sau cum spune Caragiale Galibardi! Noi suntem acuma cu Makarenko.
– Da, da.. înțeleg. Ce mai e pe la noi mă întrebi? Tocmai am dat foc ultimelor mandoline și trâmbițe, câtorva pelerine elegante, și tablourilor înfățișând femei desfrânate, toate găsite în casele nobilimii Florenței din … dar ce mai contează astăzi. M-au ars pe rug după aproape patru ani de conferințe și predici ținute în timpul guvernării populare. Dar iată că în 1997 am fost reabilitat și chiar beatificat. Dar, fiule, de unde știi tu despre Caragiale și de unde știe el despre Garibaldi?
– Cum de unde? Eu am făcut liceul la seral! Dacă vreau pot să intru în învățământ, dar mă mulțumesc cu învățământul politic.
– Ce este acela învățământ politic?
– Să ne spună femeia asta care scrie articole și proză paranteză pretins fantastică.
-Vorbește dragă. Ești creștină?
– Nu cred că va recunoaște, tovarășe Savonarola.
– De ce să nu recunoască. Ia spune, tăgăduiești?
– …
– Vedeți? tace.
-S-o lăsăm în plata Domnului.
– Nu se poate, nu sunt de acord.
– Dumneata nu pricepi că încerc să o aduc pe calea cea bună? Când spun „s-o lăsăm în plata Domnului”, eu știu ce spun.
– Auzi tovarășe Girolamo…
– Da, fiule, te ascult.
– Ce zici de întâmplarea asta cu statutul șmirghel?
-Te referi la decizia recentă anunțată statelor membre? Nu există nici un statut șmirghel, ești dezinformat, fiule.
– Eu așa am auzit.
– Nu pleca urechea. Înțeleg, ești tânăr, iubești morala proletară, vrei binele poporului, dar ai grijă, poți oricând să fii judecat. Pe Danton l-au ghilotinat, pe Marat l-au înjunghiat în lighean, pe Robespierre „incoruptibilul” l-au dus la eșafod, Stalin a băut o ciudată apă minerală, Beria n-a pierit nici el de moarte bună așadar ce să spun … nu te lăsa dus de val.

– Care ..val? Te referi la pandemie?
– Nu. Nicidecum. Față de grozăviile Morții Negre din anii 1346-1353, asta a fost mai nimic… Nu te lăsa dus de valul dezinformării. Uite, eu eram bun prieten cu Pico. Îl știi pe Pico nu-i așa?
-Cum să nu. Pico de la Mirandola, umanist italian, 1463-1494. Am învățat la seral.
-Ei bine, Pico îmi asculta cu mare atenție prelegerile. Poate ne spune el ceva ce încă nu am aflat.
-Poți să-l înscriu în convocator și pe tovarășul Pico?
– Nu e nevoie, el poate să ajungă și neconvocat. Dar acum nu cred că e cazul să-l deranjezi.
– Pai cum așa, tovarășe Girolamo? Nu merge așa. Să vină aici să semneze convocatorul!