Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Arhiva Afectivă. Nu am găsit nimic excepțional în Livada cu vișini
Povesteam, nu demult, că reputația lui Cehov ca medic se împământenise atât de bine încât în jurul moșiei de la Melihovo, în iulie 1892, când gubernia era amenințată de holeră, consiliul regional de igienă l-a rugat să ia toate măsurile profilactice necesare pentru a evita extinderea epidemiei. Datorită eforturilor sale, epidemia a ocolit gubernia. Nu s-a mândrit în nici un fel cu această reușită. Scepticismul nu-i permitea mulțumirea de sine.*
Cinci ani mai târziu, la sfârșitul lui martie 1897, în urma unui riguros examen medical, diagnosticul de tuberculoză pulmonară extinsă îl transformă pe doctorul Cehov în pacient. Tot atunci, îi este recomandată încetarea practicii medicale. Îi era interzis orice efort fizic, nu avea voie nici măcar să vorbească. De altfel, debutul bolii fusese marcat de șuvoiul de sânge pornit pe gură în seara de 21 martie, în timpul cinei la restaurantul Ermitajului. Boala aceasta urma să-i schimbe radical viața, dar mai ales relațiile cu cei din jur. În ciuda situației dramatice în care se afla, Cehov nu-și pierde nici o clipă umorul dorind parcă să nu rateze nici o ocazie de a se ironiza pe sine cu același firesc și naturalețe amintind savuroasele lui farse și parodii din vremea adolescenței. Se dedică mai mult scrisului, dar este conștient de condiția sa de semi-infirm. La îndemnul unui prieten se hotărăște să evite frigul iernii de la Melihovo pornind spre Biarritz pentru câteva luni. Revine în țară, în aprilie, cu un tonus destul de bun. În septembrie, asistă la repetițiile pentru Pescărușul și sugerează niște schimbări în distribuția spectacolului. Tot atunci o cunoaște pe actrița Olga Knipper.
În 12 ianuarie1902 transcrie surorii sale Maria conținutul telegramelor primite în acea zi: ”Colegii medici participanți la Congresul VIII Pirogov al medicilor ruși, care au asistat astăzi la spectacolul Unchiul Vanea de la Teatrul de Artă, trimit mult iubitului autor și scumpului lor confrate expresia adâncului lor respect și urări de sănătate” urmează semnăturile. Alta: Medicii de zemstvă din cele mai îndepărtate colțuri ale Rusiei, care au văzut în interpretarea artiștilor opera medicului artist, aduc confratelui omagiul lor. Niciodată nu vor uita ziua de 11 ianuarie” urmează semnăturile.
Povestind toate acestea încerc să-mi reprim un mare regret și nu reușesc. În timpul primelor spitalizări, Cehov, suferindul, este vizitat de vârstnicul conte Tolstoi. Avem cîteva filmări din vremea aceea cu Tolstoi, ba chiar și înregistrări audio. Cu Cehov, nici una. Pe 21 martie 1903, ar vrea să plece la Moscova și acolo să scrie Livada cu vișini. Dar plănuita călătorie este întâmpinată de refuzul doctorului Altschuler, care interzice pacientului Cehov orice deplasare. În octombrie, 1903, referindu-se la Livada cu vișini îi scrie lui Stanislavski: „Iubite Konstantin Sergheevici, nu te supăra! Transcriu piesa pe curat pentru a doua oară, de aceea am întârziat. Ți-o trimit peste trei zile. Fii liniștit! Al dumitale A.Cehov. Peste trei zile, negreșit.”
Este chinuit de lucrul la piesă în condițiile sâcâitoare ale agravării bolii. Îi scrie Olgăi Knipper de la Ialta, în 17 octombrie 1903: „Trebuie să refac și să adaug câte ceva la piesă, dar pentru toate astea mi-ar ajunge exact 15 minute. Actul patru nu-i șlefuit, am ceva de revăzut în actul doi și poate de schimbat două trei cuvinte la sfârșitul actului trei, care prea seamănă cu sfârșitul Unchiului Vania. Dacă piesa n-o să intre acum să nu te descurajezi și să nu fii amărâtă. Până într-o lună o refac, așa că nu ai s-o mai recunoști. Doar am scris-o într-un timp chinuitor de lung, cu pauze fără sfârșit cu deranjamente de stomac cu tuse”. Pe 10 aprilie.1904, tot de la Ialta, Olga Knipper primește scrisoarea în care Cehov își arată nedumerirea față de un soi de prag al percepției greu de trecut, referindu-se la doi oameni importanți de la Teatrul de Artă: „De ce pe afișe și în reclamele din ziare piesei mele i se spune, cu atâta încăpățânare, dramă? Nemirovici și Alexeev văd în piesă cu totul altceva decât ceea ce am scris eu și aș fi gata să jur pe orice că niciunul nici celălalt n-au citit-o cu atenție.”
Stanislavski pare să se lămurească în timp. În cartea sa „Viața mea în artă”, amintindu-și parcursul piesei de la idee până la desfășurarea ei pe scândura scenei, Stanislavski relatează : „Într-o seară scriitorul m-a poftit să trec pe la el. Am lăsat lucrul și m-am dus. Cu toate că era bolnav, l-am găsit foarte însuflețit.
După ceai, Anton Pavlovici m-a condus în biroul lui și a închis ușa. S-a cufundat în tradiționalul colț al canapelei, pe mine m-a poftit să mă așez în fața lui și apoi a început, pentru a nu știu câta oară, să-mi argumenteze că e nevoie să schimb pe unii dintre interpreți care, după părerea lui, nu erau potriviți cu rolurile. Știam că aceste intervenții nu erau decât preludiul unei alte discuții sau al unei mărturisiri prețioase, așa că nu mă împotriveam câtuși de puțin. În sfârșit, a atins și miezul discuției. Cehov a făcut o pauză, silindu-se să rămână serios. Dar aceasta nu-i izbuti, deoarece zâmbetul lui lăuntric triumfător răzbi în afară. Ascultă-mă, am găsit un titlu admirabil pentru piesă. Admirabil, declară el, privindu-mă țintă în ochi. Care anume? îl întrebai neliniștit. „Livada cu vișini” și se porni pe râs. Nu-i înțelesei bucuria, negăsind nimic excepțional în acest titlu. Ca să nu-l mâhnesc, m-am prefăcut că mă impresionează inspirația lui. Ce i s-o fi părut atât de deosebit? Trecură câteva zile de la această întâlnire, poate chiar o săptămână. Într-o seară, la spectacol, scriitorul a venit în cabina mea și cu același zâmbet triumfător se așeză lângă măsuța de machiaj. Îi plăcea să vadă cum se pregătesc actorii înainte de ridicarea cortinei. Urmărea atât de atent felul cum ne machiam, încât după expresia lui îți puteai da seama în ce măsură era reușită grima. Ia ascultă, cum sună Livada cu vișini rosti el cu o nouă nuanță în ton și începu să râdă. O clipă n-am priceput ce vrea să spună. Dar Anton Pavlovici a continuat să adulmece sonoritățile titlului, accentuând nuanța tandră din cuvântul vișini de parcă s-ar fi străduit să mângâie prin el frumusețile vieții de altădată, atât de nefolositoare acum, și pe care cu lacrimi în ochi le distrugea în piesă. De data aceasta am înțeles subtilitatea. Livada cu vișini e o grădină comercială productivă, aducătoare de venituri. O asemenea livadă e necesară și astăzi. Dar livada cu vișini rostită cu o nuanță caldă, tânără nu aduce niciun venit și păstrează în albeața ei înfloritoare ceva din poezia vieții boierești de altădată. O asemenea livadă era cultivată numai pentru satisfacerea unui capriciu, pentru desfătarea unor priviri de esteți răsfățați. Ți-e milă s-o distrugi și totuși ești conștient de necesitatea acestui lucru.”
* Henry Troyat, Cehov, Editura Albatros 2006
https://www.flickr.com/photos/22155693@N04/30685221492
https://www.cristoiublog.ro/arhiva-afectiva-cum-a-reusit-cehov-sa-tina-la-distanta-epidemia/
https://www.worthpoint.com/worthopedia/pc-moscow-russia-hermitage-restaurant-475030103
https://www.youtube.com/watch?v=6310hAtdl6k
https://en.wikipedia.org/wiki/Konstantin_Stanislavski
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Cherry_Orchard
Comentarii
Lasă un răspuns