Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Arhiva Afectivă. Pe muchia lamei de mestecat

Primul produs cu adevărat american l-am cunoscut prin anii 60. Până atunci, tot ce era „din America” vedeam/ascultam doar în filme, fotografii, muzică. Acum, mergând pe calea amintirilor nu prea departe, ci cu doar o sută de ani în urmă, locul acela îndepărtat cu gust de Cola și aromă de chewing gum Wrigley’s, arată atât de diferit, mereu diferit. Grecii, armenii, italienii chiar și ardelenii anilor 1900 vedeau ”locul acela” nu doar ca pe un tărâm al tuturor posibilităților, ci ca unică sursă/șansă de îmbogățire sau de trai mai bun.
În tinerețea bunicilor noștri, America era țara în care mari actori dar și câțiva copii talentați care se numeau Mickey Rooney, Liz Taylor, Shirley Temple, Judy Garland, coafați, costumați și ferchezuiți erau gata să intre pe platourile de filmare ale studiourilor MGM, 20th Century Fox, Paramount Pictures sau Warner Bros. Mulți părinți ai fetițelor și băiețeilor anilor 30 visau ca aceștia să ajungă să fie descoperiți și distribuiți în filme. Dacă asta nu s-a întâmplat din multe motive, mai târziu fetițele și băiețeii, deveniți adolescenți, își alegeau iubirile după asemănări apropiate sau depărtate cu actori și actrițe de la Hollywood. Când spun depărtate mă refer la detalii absurde cum ar fi – ea poartă guleraș ca Deanna Durbin, sau el are sacou cu revere late, exact cum purta Gregory Peck. Japonezii anilor 50 nu vedeau toate astea decât mereu umbrite de ciuperca atomică. Rușii anilor 50-60, deși preocupați în competiția ”cine lnsează primul satelit in spațiul cosmic”, nu erau deranjați de faptul că în filmele lor muzicale, cum a fost în 1956 Noapte de carnaval a lui Eldar Riazanov, stilul dixieland era admirabil sugerat în muzica lui Anatoli Lepin. Apoi, cea mai cunoscută formație de jazz din Rusia sovietică a fost și încă este Uralskiy Dixieland, creată în 1969 la Celiabinsk, în Urali. Ultimul lor disc „De la Moscova la Rio” a apărut în 2020.

Filme ciudate au apărut după anii 40. Filmelor de război despre izbânzile repurtate în lupta antihitleristă le-au urmat alte filme despre alte războaie. Astfel, fost în anii 70 seria de mare succes a comediei amare M*A*S*H (Mobile Army Surgical Hospital), ironizând absurdul vieții medicilor de campanie în războiul purtat în Coreea sau seria celor cinci filme din anii 80 in care Rambo, veteranul american al războiului din Vietnam suferind de stres post traumatic, se afla mereu în misiune de unul singur. Și apoi, în șirul amintirilor despre ”locul acela mult visat”, totul a culminat cu filmul 11.09. 01 September 11, film internațional produs în 2002 de Alain Brigand.

Timpul fuge, aleargă, când cu grabă șovăielnică când cu iuțeala convingerii în orice victorie a mamei lui Forrest Gump.
Dar iată că vine anul 2020, care spune stop întregii lumi.
E pandemie! Stop cadru!
Și exact ca în jocul „statuile” toți înțepenim acolo unde am fost găsiți – acasă, în deplasare, în gări sau aeroporturi. Avem voie sa ne mișcăm doar la anumite ore, doar cu măști, doar testați, doar vaccinați. Nu avem de ales, stăm cuminți și așteptăm să treacă molima. Și fiind atât de cuminți și cum toate urgențele și activitățile curente trec pe plan secund în favoarea salvării sănătății pe glob, putem vedea la știri tv, în 25 mai 2029, nu odată, ci în reluare, de nenumărate ori, scena terifiantă cu genunchiul polițistului Derek Chauvin pe grumazul arestatului George Perry Floyd Jr., bărbat afro american, denunțat și reținut pentru folosirea unei bancnote falsificate. În urma acestei arestări, în care Floyd a opus rezistență, arestare asociată cu agresare abuzivă, Floyd își pierde viața iar cei patru ofițeri din grupul de intervenție sunt concediați a doua zi. Ofițerul alb Chauvin este arestat și acuzat de omor.
Din acel moment, valuri de proteste și manifestații acuzând moartea prin exces de zel a polițistului alb asupra lui Floyd se întind din Minneapolis în întreaga lume. Revolta se transformă în judecată aspră asupra a tot ce este considerat abuz din partea albilor împotriva celor „diferiți”. Indiferent de epocă, orice izbândă, succes sau performanță culturală care a avut în context interacțiunea, prin pretinsa superioritate a omului alb asupra celui „diferit”, este considerată condamnabilă pe vecie. Urmare a acestei viziuni declanșate cu cea mai mare forță în mai 2020, asupra felului în care a fost scrisă și înțeleasă în trecut istoria, au fost dărâmate și ciopârțite statui, eliminate din cărți povestiri clasice, eliminate din cinemateci filme din vremea luptei Nord contra Sud, eliminate din teatre piese celebre, interzise în vorbirea curentă expresii considerate firești până nu demult etc. Omului alb începe să-i fie rușine că a fost atât de alb.
Astfel ”acel loc îndepărtat”, cunoscut de noi, copiii anului 1963, doar sub forma unei lame de gumă de mestecat Wrigley’s împărțită în feliuțe minuscule cât să ajungă la zece inși, a ajuns acum de nerecunoscut. Cel mai mult se miră de toate aceste schimbări fetița minune Shirley Temple. Ea s-a oprit din dans și a rămas cu piciorul pe o treaptă. Cu mâinile întinse îl așteaptă pe Bill Robinson, lacheul și partenerul de urcat scările în ritm de step. Numai că Bill Robinson poate fi tăiat din cadru din pricina noii viziuni asupra filmelor vechi în care apar actori de culoare în roluri umilitoare. Nici Scarlett O’ Hara nu va scăpa de noua viziune. Ea o va aștepta zadarnic pe Mammy să vină cu micul dejun, cât despre strânsul corsetului nici nu mai poate fi vorba. Nu știm pe unde zăbovește Sidney Poitier, dar e foarte posibil să nu mai ajungă niciodată la cină.

De curând, la Kabul e mare disperare la aeroport. Civilizatorii veniți din altă lume au fost învinși, în cele din urmă, de localnicii tradiționaliști și acum, destul de temători, civilizatorii se grăbesc spre casă. Pesemne abia acum înțeleg ce înseamnă pentru fiecare om casa și obiceiurile, așa cum sunt ele în lume, sau acolo, în locul acela îndepărtat, numit America, obiceiuri atât de diferite, mult prea diferite în comparație cu cele străvechi din Emiratul Islamic Afganistan din Asia Centrală.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog